Life Lifestyle man National Politics Sănătate Technology

Atenție alergici – Ambrozia începe în curând să atace: Sfaturile specialiștilor

CHIȘINĂU, 15 iul – Sputnik. Nu a mai rămas mult până când polenul ambroziei va începe să fie purtat de vânt și să creeze un mare disconfort alergicilor. Din cauza condițiilor meteorologice din acest an, ambrozia a avut un mediu favorabil de a se dezvolta și de a se răspândi atât pe terenuri agricole, pe marginea drumurilor, în păduri, cât și în parcuri sau chiar în ogrăzile oamenilor.

Ambrozia este planta ce nu doar afectează alergicii, dar și cauzează pierderi semnificative de recoltă.

În acest context, specialiștii din cadrul Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor se adresează către toți producătorii agricoli, consiliile locale, persoanele fizice și juridice, indiferent de tipul de proprietate și forma juridică de organizare, să efectueze cercetarea sistematică a terenurilor, pentru identifica planta și pentru a o distruge, astfel prevenind crizele la alergici, dar și pierderile de recoltă. 

Potrivit ANSA, distrugerea ambroziei din grădină sau de pe alte terenuri aflate în proprietate este de datoria fiecăruia, iar cei care nu vor contribui la nimicirea acestei plante de pe terenurile sale riscă amendă de până la 600 de lei pentru persoanele fizice, de până la 2 400 de lei pentru persoanele cu funcție de răspundere și amendă de până la 4 500 de lei pentru persoanele juridice. 

Specialiștii din cadrul ANSA recomandă ca atunci când ambrozia este observată să se întreprindă următoarele măsuri:

  • smulgerea plantei sau tăierea repetată (de 3-4 ori), care se va face obligatoriu înainte de perioada de înflorire, pentru a nu provoca dispersia polenului;
  • eradicarea prin lucrări agricole, ca de exemplu săpatul – prășitul manual, tăierea – cosirea manuală sau mecanică;
  • erbicidarea în primul stadiu de dezvoltare a plantei (până la înflorire), cu utilizarea produselor omologate conform Registrului de Stat al produselor de uz fitosanitar și al fertilizanților, permise pentru utilizare în Republica Moldova.

Ambrozia poate provoca alergicilor următoarele simptome:

  • afectarea mucoasei nasului și a ochilor (rinoconjuctivită), manifestată prin strănut, mâncărime în zona nasului și ochilor, înroșirea și edemul mucoaselor, lăcrimare;
  • accese de astm bronșic cu episoade de tuse, dificultate în respirație sau respirație șuierătoare;
  • afectarea pielii cu leziuni de urticarie (mâncărime) și edem dureros al țesuturilor profunde, care afectează mai frecvent zonele în jurul gurii, nasului, ochiului, zona genitală și extremități;
  • șoc anafilactic – cea mai severă reacție alergică, cu debut brusc, neașteptat, tablou clinic deseori dramatic, care poate duce la deces, dacă nu se întreprind măsuri de intervenție medicală urgentă. 

Alergicilor li se recomandă să evite sau să reducă timpul plimbărilor în parc sau pădure, să se spele frecvent pe față și mâini, să-și schimbe hainele de la plimbare și să poarte măști la necesitate. În caz de agravare a stării de sănătate, persoana trebuie să se adreseze de urgență la medic.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

About Post Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *