În lume Life Lifestyle National Politics Technology

Emiratele Arabe Unite: Ploi torențiale provocate artificial

CHIȘINĂU, 15 iul – Sputnik. Ploile puternice au venit miercuri peste mai multe regiuni din Emiratele Arabe Unite, deși termometrele indicau temperaturi de 50 de grade Celsius pe timpul zilei. Fenomenul meteo s-a produs datorită testării unor noi tehnologii menite să provoace precipitații în sezonul secetos de vară, scrie ria.ru.

”Ploile au căzut la nord de satul Hatta din EAU în lanțul muntos Hajar, în zonele Wadi al-Khilyu, Kalba Road și Khuvaylat”, a menționat sursa citată.

La rândul său, Biroul Național de Meteorologie a indicat că precipitațiile au căzut în localitățile din apropierea orașului Al Ain din emiratul Abu Dhabi, unde temperatura a crescut până la 47 de grade Celsius.

Autoritățile Emiratelor Arabe Unite dezvoltă activ tehnologii pentru a provoca ploi. În special, în primăvara acestui an, a fost începută testarea unor noi modalități de creștere a precipitațiilor. În acest scop, Emiratele Arabe Unite au început să folosească drone care pot provoca ploi, prin descărcările electrice în nori fără utilizarea de compuși chimici. Aceste teste sunt efectuate de Academia SANAD din Dubai în cooperare cu oamenii de știință de la Universitatea Britanică din Reading.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

About Post Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *