CHIȘINĂU, 15 iul – Sputnik. Revigorarea relațiilor bilaterale în contextul Dialogului Strategic moldo-american la nivel înalt a fost subiectul discuției dintre președintele Maia Sandu și Ambasadorul Statelor Unite ale Americii la Chișinău, Dereck J. Hogan, șeful-adjunct al Misiunii diplomatice a SUA, Laura Hruby, șefa Secției Politica și Economie, Mary Alexander, și Directorul USAID Moldova, Scott Hocklander. În cadrul întrevederii care a avut loc la Președinție au fost abordate și subiecte ce țin de consolidarea statului de drept, combaterea corupției și reformarea justiției, precum și de digitalizarea economiei.
„Am mulțumit pentru sprijinul SUA în lupta cu pandemia și în asigurarea cu vaccin a țării noastre, pentru programele de asistență în domeniul dezvoltării economice și infrastructurii, și pentru ajutor în consolidarea instituțiilor statului și a presei independente”, a precizat Maia Sandu.
Totodată, președintele i-a conferit ambasadorului „Ordinul de Onoare” cu prilejul încheierii mandatului în Republica Moldova, în semn de apreciere și recunoștință pentru activitatea sa și pentru susținerea eforturilor noastre de a construi o societate democratică și prosperă.
Amintim, Kent Doyle Logsdon este noul ambasador al Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova. Oficialul a lucrat în calitate de consilier politic la ambasadele din Ucraina, Kazahstan, Germania (ambasador adjunct), Thailanda și Pakistan. Noul ambasador are un master în relații internaționale și este licențiat în administrație publică. El a condus Biroul Afacerilor din Rusia la Departamentul de Stat al SUA, a lucrat ca secretar adjunct de stat la Biroul Resurse Energetice al Departamentului de Stat al SUA.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova