man Model National Știri

21 iulie 1821: La Bacău, Moldova, se naște Vasile Alecsandri, poet, prozator și dramaturg român

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!

La 21 iulie 1821, la Bacău, Moldova, se naște Vasile Alecsandri (d. 22 august 1890, Mircești, județul Iași, România), poet, prozator și dramaturg român. Prin traducerile în limbile franceză, germană, engleză ale poeziilor populare sau ale unora din poeziile originale, Alecsandri se numară și printre primii noștri scriitori moderni a căror operă a devenit accesibilă străinătății, relatează istoria.md.

Ca scriitor, a debutat în 1840, cu nuvela Bucheti, publicată în „Dacia literară”, și cu pieseta „Farmazonul din Hîrlău”. După cîteva încercări în limba franceză, ca poet de limba română apare pentru prima dată în 1843 în ”Calendar pentru poporul românesc”. 

Creația sa literară e reprezentată de cîteva cicluri mai mult sau mai puțin unitare sub aspectul tematicii, al principalelor caracteristici stilistice și al epocii în care au fost scrise. Primele sunt cele inspirate din poezia populară, „Doinele”. 

Al doilea grup de poezii, „Lăcramioare”, apărute pentru prima dată în volumul din 1853, cuprinde partea cea mai mare a poeziei erotice a lui Alecsandri, Jurnalul poetic al dragostei pentru Elena Negri, ”Lăcrămioarele” demonstrează mai curînd muzicalitatea versului alecsandrinian, decît aderența lui la lirica de confesiune; expresia e de aceea adeseori stîngace. 

Ciclurile de poezii intitulate „Suvenire” (1853) și „Margăritarele” (1863) au mult mai puțină unitate decît cele precedente. Deceniul al șaptelea al secolului al XlX-lea reprezintă un moment de cotitură în viața și creația lui Alecsandri. 

Pastelurile, Legendele și Ostașii noștri lărgesc și aprofundează, în același timp, inspirația folclorică, ce va rămîne una din constantele creației sale. Pastelurile, poezii descriptive, apărute, în marea lor majoritate, mai întîi în Convorbiri literare reconstituie în cheie poetică succesiunea anotimpurilor într-un peisaj românesc.

About Post Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *