Data de 2 august 2021 este ultima zi pentru depunerea cererii de plată pentru rambursarea ajutorului de stat pentru cantităţile de motorină achiziţionate şi utilizate în agricultură pentru trimestrul II din 2021, potrivit unui comunicat al APIA, remis, vineri, AGERPRES.
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) reaminteşte potenţialilor beneficiari că primeşte cereri de plată pentru rambursarea ajutorului de stat pentru cantităţile de motorină achiziţionate şi utilizate în agricultură, aferente perioadei 01.04 – 30.06.2021 (trim. II al anului 2021), în conformitate cu HG nr. 1174/2014 şi OMADR 1727/2015 cu modificările şi completările ulterioare.
„Având în vedere faptul că ultima zi de depunere al cererilor de plată este 31.07.2021, iar aceasta este zi nelucrătoare, termenul de depunere se prelungeşte până pe data de 02.08.2021 inclusiv, în conformitate cu prevederile art. 12 din Regulament Delegat UE nr. 640/2014 şi ale Codului de Procedură Civilă: ‘În cazul în care data limită de depunere a unei cereri de ajutor, a unei cereri de sprijin, a unei cereri de plată sau a altor declaraţii sau a oricăror documente justificative sau contracte sau data limită pentru modificări aduse cererii unice sau cererii de plată este o zi de sărbătoare legală, o sâmbătă sau o duminică, termenul limită se prelungeşte până în prima zi lucrătoare care urmează'”, se menţionează în comunicat.
Cererile se transmit prin mijloace electronice, dar şi pe suport de hârtie, la Centrele Judeţene ale Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, respectiv al Municipiului Bucureşti, de către administratorul/reprezentantul legal sau împuternicitul acestuia, însoţite de o serie de documente.
Astfel, pentru sectorul vegetal este nevoie de: situaţia centralizatoare a cantităţilor de motorină utilizate la lucrări mecanizate, aferente perioadei pentru care solicită acordarea ajutorul de stat prin rambursare, întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr. 9 (OMADR nr. 1727/2015, cu modificările şi completările ulterioare); copie a facturilor/bonurilor fiscale de cumpărare a motorinei emise de vânzător pe numele solicitanţilor; documente care dovedesc cantitatea de ciuperci produsă, după caz; documente justificative dacă au intervenit modificări faţă de cererea de acord pentru finanţare.
Pentru sectorul zootehnic sunt necesare următoarele documente: situaţia centralizatoare a cantităţilor de motorină utilizate pentru sectorul zootehnic, aferentă perioadei pentru care solicită acordarea ajutorul de stat prin rambursare, întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr. 9 (OMADR nr. 1727/2015 cu modificările şi completările ulterioare; copie a facturilor/bonurilor fiscale de cumpărare a motorinei emise de vânzător pe numele solicitanţilor; situaţia privind calculul efectivului rulat/efectivului mediu realizat, întocmită de beneficiar şi vizată de medicul împuternicit de liberă practică, după caz, întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr. 10 ( OMADR nr. 1727/2015, cu modificările şi completările ulterioare); copie de pe cererea depusă de către apicultori la consiliul local în vederea asigurării acestora de vetre de stupină temporare sau permanente; documente justificative dacă au intervenit modificări faţă de cererea de acord pentru finanţare.
Pentru sectorul îmbunătăţiri funciare se cer: situaţia centralizatoare a cantităţilor de motorină utilizate pentru irigaţii, aferentă perioadei pentru care solicită acordarea ajutorul de stat prin rambursare, întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr. 9 ( OMADR nr. 1727/2015 cu modificările şi completările ulterioare); copie a facturilor/bonurilor fiscale de cumpărare a motorinei emise de vânzător pe numele solicitanţilor; situaţia centralizatoare a cantităţilor de apă pentru irigaţii, întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr. 11 (OMADR nr. 1727/2015, cu modificările şi completările ulterioare); copie a facturilor de apă din care să reiasă volumul de apă consumat de către beneficiar/procesul-verbal de confirmare a volumului de apă livrat pentru irigaţii, întocmit de către orice furnizor de apă de irigaţii; situaţia suprafeţelor irigate, pe structuri de culturi, aferentă perioadei pentru care se solicită ajutorul de stat; documente justificative dacă au intervenit modificări faţă de cererea de acord pentru finanţare.
Toate documentele depuse în copie vor fi certificate pentru conformitate cu originalul de către solicitantul sprijinului, însuşite prin semnătură şi vor purta sintagma „conform cu originalul”.
În conformitate cu HG nr. 409/2021, pentru anul 2021, diferenţa dintre nivelul de 1.674,55 lei/1.000 litri al accizei şi rata accizei reduse este în cuantum unitar de 1,572 lei/litru şi se acordă ca ajutor de stat sub formă de rambursare.