Întâistătătorul Bisericii Poloniei i-a trimis Părintelui Patriarh Daniel un mesaj de felicitare în care îl compară cu o candelă aprinsă, își arată recunoștința pentru prietenia care îi unește și afirmă că Patriarhia Română și Biserica Poloniei „sunt două surori cu o moștenire comună”.
Text integral:
La aniversarea a 70 de ani de la nașterea Preafericirii Sale Daniel, Arhiepiscopul Bucureștilor, Mitropolitul Munteniei și Dobrogei, Locțiitor al Tronului Cezareei Capadociei și Patriarhul României, relatează Basilica.ro.
„Voi sunteți sarea pământului […] Voi sunteți lumina lumii; nu poate o cetate aflată pe vârf de munte să se ascundă. Nici nu aprind făclie și o pun sub obroc, ci în sfeșnic, și luminează tuturor celor din casă. Așa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, așa încât să vadă faptele voastre cele bune și să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri.” (Matei 5, 13-16)
Slujirea arhierească, potrivit învățăturii Scripturilor, a avut și are o importanță extraordinară. Mai ales în lumea actuală a relativismului și a consumismului, de respingere a valorilor clare, tradiționale, de amenințări mari pentru sănătatea noastră fizică și spirituală, de anulare a oricărei autorități. Slujirea episcopală este lumina unui felinar care ghidează un om din secolul XXI pierdut prin mările agitate ale lumii moderne, până la un port sigur în paradis. Un episcop este o piatră de credință pentru credincioșii care i-au fost încredințați de Dumnezeu. Episcopul nu se uită la ceilalți, ci este primul care se alătură cetei ucenicilor Domnului. El este chemat de Hristos Însuși să vestească Sfânta Evanghelie, nu numai în „Ierusalimul sigur”, ci oriunde Bunul Dumnezeu îi găsește pe copiii Săi; El învață „cu timp și fără timp” (cf. 2 Timotei 4, 2), în gând, cuvânt și faptă. El este o Evanghelie vie, făcându-L pe Învățătorul prezent aici și acum.
Viața lui este rareori liniștită și pașnică. Învățăturile sale sunt rareori bine primite. Pentru cei mari și cei mici ai acestei lumi, el arată greșelile, mustră păcatele, condamnă mândria și cheamă la smerenie. Deși el însuși se simte adesea pierdut și obosit, deși de multe ori – atât de omenesc – vrea să se ascundă pentru a gusta astfel rare minute de răgaz, nu poate face acest lucru, deoarece „nu aprinzi făclie și o pui sub obroc” (Matei 5, 15). Iubirea pe care o poartă în interior îl cheamă să fie un model de pace atunci când este vorba de o bătălie de moarte, să fie un exemplu de înțelepciune atunci când prostia triumfă în societate, să fie semănător al iubirii atunci când lumea glorifică ura, să fie un vaccin pentru îndoială, epuizare, frică, singurătate etc.
Apostolii erau stânci tari și statornice în idealurile lor pentru Hristos. Au fost primii în smerenie și dragoste. Au fost și încă sunt!
Priviți doar la Preafericitul Părinte Patriarh Daniel!
În urmă cu șaptezeci de ani, în familia evlavioasă a lui Alexie și Stela Ciobotea, Domnul l-a adus la viață pe micul Dan Ilie. El l-a condus către universitățile din țara sa natală, la Sibiu și București, la fel ca și la cele străine de la Bossey, Geneva, Strasbourg, Freiburg, astfel încât să se familiarizeze cu viziunea creștină cuprinzătoare asupra problemelor teologice și să le compare cu bogata tradiție a sfinților părinți și maici de la Neamț, Putna, Voroneț, Humor, Moldovița și altele. Datorită acestui fapt, el poate combina frumoasa și armonioasa tradiție bisericească românească, isihasmul Sfântului Nicodim de la Tismana, cu moștenirea științifică a întregii lumi, precum și să observe fenomenele și provocările contemporane prin prisma tradiției eterne și mereu prezente a Sfintei Ortodoxii.
Nu este de mirare deci că, atunci când Domnul ne-a călăuzit pentru a ne întâlni la sfârșitul secolului trecut, încă în pământurile Moldovei și ale Bucovinei, s-a născut în inimile noastre o prietenie profundă. Preaiubita Patriarhie Română și Biserica Ortodoxă Autocefală Poloneză sunt două surori cu o moștenire comună.
Oare nu este Sfântul Petru Movilă, diamantul Moldovei, bijuteria coroanei Bisericii din Polonia? Catehismul său, scris în țara noastră, a fost dus Bisericii Române, așa cum traducerea slavă a Filocaliei făcută de iubitul nostru Sfânt Paisie Velicicovschi a fost adusă din România în Commonwealth-ul polono-lituanian. Nu suntem noi uniți de Sfânta Parascheva? Cine dacă nu Patriarhul Bucureștilor Miron, ca unul dintre primii ierarhi ai lumii ortodoxe, ne-a binecuvântat autocefalia, în timp ce noi am întâmpinat cu bucurie ridicarea Bisericii Ortodoxe Române la rangul de Patriarhie. Prin urmare, am fost fericiți să-l întâmpinăm pe Preafericitul Patriarh Teoctist când a vizitat țara noastră în luna noiembrie 2000, însoțit de Mitropolitul de atunci al Iașilor, Daniel. L-am întâmpinat cu aceeași căldură atunci când a fost în țara noastră, în luna februarie 2004. Nu am fi putut face altfel, amintindu-ne că ne-a primit, cu mare bucurie, pe smerenia noastră, în luna septembrie 2000, când Bunul Dumnezeu ne-a îngăduit să călcăm pe sfântul pământ românesc. În timpul acelei vizite, el ne-a primit cu inimă deschisă în mănăstirile și bisericile românești de acolo. Secu, Sihăstria, cu mormântul Venerabilului Părinte Cleopa, Neamț și, în cele din urmă, Durău au fost și rămân pentru totdeauna în inima mea. Rugăciunea, convorbirile, șederea la Seminarul teologic al Mitropolitului Veniamin Costachi și, mai presus de toate, conversațiile teologice profunde, adevărata fraternitate creștină, deschidere către problemele credincioșilor și ale clerului, preocuparea pentru tineri și educația teologică, o analiză profundă a amenințărilor spirituale din partea lumii moderne, o minte pătrunzătoare, bine înrădăcinată în tradiția ortodoxă mi-au arătat cum se pregătește un mare Om al Providenței Divine pentru Biserica Românească. Cu profund regret, în anul 2007, în rugăciunile mele, l-am însoțit pe Patriarhul Teoctist până la ultimul său loc de odihnă și, cu o bucurie nedisimulată, l-am salutat pe Preafericirea Sa, Locum tenens al Cezareei Capadociei. De atunci, am avut atâtea conversații, consultări și discuții interesante și înălțătoare, prin scrisori sau personal, așa cum a fost în cazul Sinodului din Creta, din anul 2016. Toate în spirit de parteneriat și fraternitate. Este nevoie să vorbim despre marea implicare a Preafericirii Sale în activități educative și caritabile, despre restaurarea monumentelor de renume mondial ale artei sacre românești, despre înfloritorul statut al cinului monahal, despre mii de vocații pentru preoție, despre o mare deschidere ecumenică, fondată însă pe temelia neclintită a tradiției ortodoxe? Totul va fi ușor de observat de oricine care aruncă o privire asupra vieții cotidiene românești. „După roadele lor îi veți cunoaște […] pentru că orice pom bun face roade bune, iar pomul rău face roade rele” (Matei 7, 16-18). Acest text conține adevărul despre Patriarhul Daniel.
Bunul Dumnezeu știe unde să Își pună cele mai bune candele. Este bine că știe Candela pentru ce a fost aprinsă.
În numele plenitudinii Bisericii Ortodoxe Autocefale poloneze, dorim Preafericirii Sale, într-o zi atât de minunată de Jubileu, multă sănătate și har de la Domnul nostru Iisus Hristos. Fie ca Dumnezeu Cel Atotputernic să dăruiască Preafericirii Sale putere și pace, energie și dragoste inepuizabile. Fie ca prin Preafericirea Sa, Dumnezeu să binecuvânteze pe Sora noastră Iubită, Patriarhia Română, îngăduindu-i să fie o viitoare înfloritoare și roditoare vie a Domnului pentru toate timpurile.
În ziua Jubileului Patriarhului, ne unim în rugăciune cu Fratele nostru Preaiubit, indiferent de miile de kilometri care ne separă. Adevărata prietenie depășește distanțele și vârfurile înalte ale Carpaților. Îi auzim rugăciunile pentru noi și îl asigurăm de rugăciunile noastre pentru El… Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru anii prieteniei noastre și sperăm să o continuăm.
Încă o dată, vă salutăm cordial și vă felicităm pentru un Jubileu atât de frumos. Fie ca Atotmilostivul Dumnezeu să dea Preafericirii Sale încă mulți ani de slujire demnă pentru binele întregii Ortodoxii și a altor oameni, pentru slava și folosul României, pentru că dacă „o singură zi, înaintea Domnului, este ca o mie de ani și o mie de ani ca o zi” (2 Petru 3, 8), atunci ce înseamnă acești 70 de ani? Acesta este doar începutul unui drum frumos și lung.
Nu aș fi un prieten al Bisericii Române și al Patriarhului ei, Daniel, dacă nu aș încheia citându-l pe Sfântul Apostol Pavel, care îndeamnă: „La sârguință, nu pregetați; cu duhul fiți fierbinți; Domnului slujiți. Bucurați-vă în nădejde; în suferință fiți răbdători; la rugăciune stăruiți” (Romani 12, 11-12).
Mnogaja leta, Preafericirea Voastră! O sută de ani, Preafericite! La Mulți Ani, Stăpâne!
† Sava
Mitropolitul ortodox al Varșoviei și al Întregii Polonii
About Post Author
