Un autoturism a fost distrus, luni, în proporţie de 90%, de un incendiu care s-a declanşat în compartimentul motor în timp ce maşina rula pe o stradă din Deva, şoferul reuşind să se salveze fără să aibă nevoie de îngrijiri medicale.
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Hunedoara, incendiul s-a manifestat cu flacără deschisă şi cu o degajare mare de fum, focul fiind stins însă în câteva minute de la sosirea unui echipaj de pompieri din Deva, scrie Agerpres.ro.
„Conducătorul auto a reuşit să iasă din maşină imediat după ce a observat ieşind fum de sub capotă. Bărbatul nu a suferit arsuri sau intoxicaţie cu fum şi nu a avut nevoie de îngrijiri medicale. Alimentat de materialele combustibile din interiorul maşinii, incendiul s-a dezvoltat cu repeziciune, generând distrugerea în proporţie de 90% a autovehiculului„, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara, Anemona Doda.
Pompierii au stabilit că incendiul a fost cauzat, cel mai probabil, de un scurtcircuit electric ce s-a produs la un conductor izolat necorespunzător.