Life Lifestyle man National Politics Technology

Cum poți scăpa de izolare dacă vii în Moldova dintr-o țară din „zona roșie”

CHIȘINĂU, 28 iul – Sputnik. Cetățenii care la intrarea în Republica Moldova vor prezenta certificatul de vaccin împotriva COVID-19 nu vor fi nevoiți să respecte termenul de 14 zile de carantină. Dovada imunizării, prezentată pe suport de hârtie sau în format electronic, este valabilă dacă au trecut cel puțin 14 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.La fel, sunt exceptați de la această regulă și cetățenii moldoveni sau apatrizii care la intrarea pe teritoriul statului nostru vor prezenta testul la anticorpi. Actul confirmativ, prezentat pe suport de hârtie sau în format electronic, este valabil pe durata perioadei de 90 zile din data efectuării investigației. Rezultatul trebuie sa fie la anticorpi IgG > 1,0 – Pozitiv, ceea ce înseamnă că ați fost expus la infecția cu SARS-CoV-2 (Covid-19) sau aveți imunitate post-vaccin antiCovid-19.Precizarea a fost făcută pentru Sputnik Moldova de ofițerul de presă al Poliției de Frontieră, Raisa Novițchi. Potrivit acesteia, în cazul în care cei care vor intra în țară vor prezenta alte acte decât acestea vor fi nevoiți să respecte regimul de autoizolare.Totodată, persoanele care se află în regim de autoizolare, sosite din țările clasificate ca zonă verde sau roșie, pot întrerupe acest regim după a 7-a zi dacă efectuează un test PCR COVID-19, iar rezultatul acestuia este negativ.Dacă persoanele care stau în izolare sunt nevoite să părăsească țara înainte de termenul de 14 zile, acestea nu au interdicție, doar că la ieșirea din țară vor fi amendate. Potrivit Raisei Novițchi, amenda este stabilită în funcție de motivul din care persoana părăsește teritoriul Republicii Moldova, perioada care s-a aflat în izolare, și variază între 2 și 5 mii de lei.

About Post Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *