Teoctist, fost Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, s-a născut la 7 februarie 1915, în satul Tocileni, comuna Stănceni din județul Botoșani. A fost cel de-al zecelea dintre cei unsprezece fii ai familiei Dumitru și Marghioala Arăpașu. La botez a primit numele de Toader. Între 1921 și 1927 a urmat școala primară din satul natal.
În 1928, în Duminica Tomei, a intrat ca frate la Schitul Sihăstria Voronei din județul Botoșani, aparținând de Mănăstirea Vorona din același județ. La 14 septembrie 1931, a fost primit în rândul fraților-elevi la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamț, unde a rămas vreme de un an, în 1932 fiind admis la Seminarul monahal de la Mănăstirea Cernica din București. După absolvirea Seminarului (1940), a urmat cursurile Facultății de Teologie a Universității din București (1940-1944). În 1945 a obținut Diploma de Licență în Teologie, specialitatea Liturgică, primind calificativul „Magna cum laude”, se arată pe site-ul
www.patriarh.ro.
Între anii 1946 și 1948, a studiat la Facultatea de Litere și Filosofie din cadrul Universității din Iași, iar în 1949 a urmat cursurile pastorale preoțești. La 6 august 1935, a depus voturile monahale la Mănăstirea Bistrița, județul Neamț, primind la călugărie numele de Teoctist. A ocupat, pe rând, posturile de ierodiacon, diacon, preot, ieromonah, eclesiarh, exarh al mănăstirilor, vicar administrativ și arhimandrit.
La propunerea patriarhului Justinian, la 28 februarie 1950, a fost ales, de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, episcop-vicar al Patriarhiei, cu titlul „Botoșăneanul”. La scurt timp, în 5 martie 1950, a fost ridicat la rangul de arhiereu, în Biserica „Sfântul Spiridon-Nou” din Capitală, de către patriarhul Justinian, mitropolitul Firmilian al Olteniei și episcopul Chesarie al Dunării de Jos.
În calitate de episcop-vicar patriarhal (1950-1962), a fost rector al Institutului Teologic Universitar din București (1950-1954), îndeplinind în același timp și atribuțiile de secretar al Sfântului Sinod și de vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor; din 1954 și până în 1962 a condus cancelaria Arhiepiscopiei Bucureștilor. La 28 iulie 1962, Colegiul Electoral Bisericesc l-a ales episcop al Aradului, Ienopolei și Hălmagiului (înscăunat la 16 septembrie), funcție în care a rămas timp de zece ani. În această calitate, a avut sub jurisdicție Vicariatul de la Gyula și două protopopiate din Banatul Sârbesc. În perioada decembrie 1969-decembrie 1970, a îndeplinit funcția de locțiitor de episcop al Oradiei, Bihorului și Sălajului.
La 28 ianuarie 1973, a fost ridicat la rangul de arhiepiscop al Craiovei și mitropolit al Olteniei, fiind înscăunat în Catedrala Mitropolitană din Craiova de către patriarhul Justinian, la 25 februarie 1973.
A fost ales arhiepiscop al Iașilor și mitropolit al Moldovei și Sucevei la 25 septembrie 1977, fiind înscăunat în Catedrala Mitropolitană din Iași la 9 octombrie 1977. În perioada iulie 1980-ianuarie 1982, a fost delegat de Sfântul Sinod să suplinească Mitropolia Ardealului. După moartea patriarhului Iustin Moisescu (31 iulie 1986), Teoctist a devenit locțiitor de patriarh.
Colegiul Electoral Bisericesc l-a ales în demnitatea de arhiepiscop al Bucureștilor, mitropolit al Munteniei și Dobrogei, locțiitor al Scaunului Cezareii Capadociei și patriarh al Bisericii Ortodoxe Române în 9 noiembrie 1986. La 19 noiembrie 1986, a fost instalat în Catedrala Patriarhală „Sfinții Împărați Constantin și Elena”.
După evenimentele din decembrie 1989, la ședința Sfântului Sinod din 10 ianuarie 1990, patriarhul Teoctist a cerut în scris retragerea de la conducerea Bisericii Ortodoxe Române. S-a retras la Mănăstirea Sinaia, revenind însă în scaunul patriarhal după trei luni, la cererea clerului și în urma hotărârii Sfântul Sinod.
Pe parcursul anilor de patriarhat ai vrednicului de pomenire Teoctist au fost înființate 12 noi eparhii în țară, a fost reactivată Mitropolia Basarabiei (în 1992), a fost înființată Mitropolia Ortodoxă Română pentru Europa Centrală și de Nord, și respectiv Mitropolia Occidentală și Meridională, precum și Episcopia Ortodoxă Română pentru românii din Ungaria și Serbia. De asemenea, au fost înființate sau reactivate aproape 400 de mănăstiri și s-au construit peste 2.000 de noi lăcașuri de cult.
În timpul păstoririi sale, Patriarhia Română a primit în folosință Palatul Patriarhiei. De asemenea, a fost reluată inițiativa primului patriarh al României, Miron Cristea, de a construi o nouă Catedrală Patriarhală, Catedrala Mântuirii Neamului, și s-au întreprins demersurile necesare pentru canonizarea unor sfinți români.
După 1989, patriarhul Teoctist a promovat învățământul religios, înființând noi seminarii teologice, școli medii de cântăreți bisericești, de pregătire a asistenților sociali și de restauratori de monumente istorice. Totodată, a realizat reintegrarea învățământului religios în învățământul public de toate gradele și profilurile, concomitent cu introducerea predării religiei în școlile publice și reintroducerea asistenței religioase în armată, spitale și penitenciare.
Patriarhul Teoctist a fost primul patriarh ortodox român care a primit, la București, în zilele de 7-9 mai 1999, vizita unui suveran pontif — papa Ioan Paul al II-lea, prima vizită întreprinsă de un papă într-o țară majoritar ortodoxă. A participat, împreună cu patriarhii ortodocși ai lumii, la Jubileul împlinirii a 2000 de ani de la Nașterea Domnului Iisus Hristos, în cetatea Sfântă a Ierusalimului.
A fost decorat cu Ordinul Național Steaua României în Grad de Mare Cruce, la 21 mai 1999. În același an, la 17 decembrie, a fost ales membru de onoare al Academiei Române. La 31 iulie 2007, după trecerea la cele veșnice, i s-a conferit post-mortem Ordinul Național „Steaua României” în grad de Colan.
Patriarhul Teoctist a trecut la Domnul la 30 iulie 2007, la vârsta de 92 de ani, și a fost al cincilea patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. Patriarhia Ortodoxă Română înființată prin hotărârea Sfântului Sinod, la 4 februarie 1925, a avut ca patriarhi pe Miron Cristea (1925-1939), Nicodim Munteanu (1939-1948), Justinian Marina (1948-1977) și Iustin Moisescu (1977-1986).
