Life Lifestyle man National Politics Technology

Noi detalii în cadrul perchezițiilor de astăzi: 18 persoane reținute

CHIȘINĂU, 9 aug – Sputnik. Vicedirectorul, dar și alți cinci responsabili din cadrul Institutului de Proiectări pentru Organizarea Teritoriului au fost reținuți astăzi de angajații Procuraturii Anticorupție și Centrului Național Anticorupție. În total 18 persoane au fost reținute în urma perchezițiilor în dosarul inițiat pe faptul abuzului de serviciu, coruperii pasive, coruperii active și traficului de influență.Pe lângă cei șase responsabili din cadrul IPOT, au mai fost reținute și 12 persoane fizice, inclusiv beneficiari ai unor companii.Ofițerii CNA și procurorii PA au desfășurat în această dimineață peste 55 de percheziții la domiciliile, în birourile de serviciu și automobilele persoanelor vizate, actualmente acestea fiind audiate, cu respectarea garanțiilor procesuale, stabilite de lege.Amintim, Procuratura Generală anunță că procesul penal a fost inițiat la începutul acestui an, iar potrivit probatoriului, în intervalul martie – iulie 2021, specialiștii IPOT ar fi pretins și primit de la persoane fizice și beneficiari ai unor companii sume cuprinse între 250 și 2000 euro.În schimbul acestor sume, responsabilii diminuau bonitatea solului în studiul pentru terenurile deținute de comanditarii investigațiilor pedologice, prejudiciind astfel bugetul administrațiilor publice locale în proporții deosebit de mari. Urmărire penală continuă, iar Procuratura va informa publicul despre evoluția acestora.

About Post Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *