ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!
Antropologia
parentală
elipsă a patrologiei
Chemarea
lui Hristos la desăvârșire, la îndumnezeire rostită în predica
de pe munte, Fiți,
dar, voi desăvârșiți, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârșit
este (Mt
5, 48), implică să supunem trupul sufletului, prin unire, asumând
faptul că „trupul e într-un mod particular interior spiritului,
participând prin aceasta la viața spiritului, depășind planul
biologic și fizio-chimic”. ,
asimilând totodată și faptul că „sufletul străbate prin trupul
material și e legat de el, dar transcende materialitatea lui”.
Unitatea celor două s-a dezbinat în momentul complezenței
păcatului intesificat de plăcere pe care o are ca scop: «Reducând
trupul la un simplu instrument de plăcere sexuală, omul neagă
dimensiunea spirituală a acestui trup și destinația transcendentă,
disprețuiește chipul lui Dumnezeu după care este el însuși făcut
și „uită de firea omenească”».
Consecința căderii protopărinților noștri implică durerea
provocată de plăcere și are drept consecință pedeapsa dorințelor
trupești implementate de patimi căci „omul răsturnând mișcarea
conform naturii a funcțiilor lui psihosomatice, s-a înrobitplăcerii[hedone]
contrare naturii și cum, neîncetatei căutări de către om a
plăcerii, dreptatea naturii îi opune necontenit și pe bună
dreptate durerea[odyne]”,
pentru că trăirea în curăție trupească pune sufletul în
conciliere cu mântuirea.Activitatea
biologică a omului din punct de vedere al ortodoxiei este împărțită
între două căi: fecioria sau căsătoria, după cum mărturisește
Apostolul Pavel, bine
este pentru om să nu se atingă de femeie. Dardin
cauza desfrânării, fiecare să-și aibă femeia sa și fiecare
femeie să-și aibă bărbatul său(1 Corinteni 7, 1-2), ambele fiind îndreptate către Dumnezeu.
Viziunea asupra slăvirii lui Dumnezeu în cadrul matrimonial se
întrepătrunde prin faptul că „a-L slăvi pe Dumnezeu în trup
înseamnă a reduce activitatea sexuală genitală la unire conjugală
heterosexuală, binecuvântată de Dumnezeu”,
iar în cadrul fecioriei „fiecare persoană care nu este chemată
la unirea conjugală este chemată la celibat pentru Împărăție”.
Privitor la alt mod de viețuire creștină are anumite restricții,
implementând canoane și chiar excomunicare din Biserică: „Datoria
menținerii vieții sensibile încetează când conservarea ei
depinde de altă voință și este dată de condiții care luptă
împotriva legii morale sau religioase.”.
Starea omului înainte de cădere era fecioria; căsătoria apare ca
un fenomen posterior căderii, iar starea pe care omul o va avea la
înviere este precum cea a îngerilor (Mat 22, 30), incotestabil este
faptul că soții trebuie „să conștientizeze acest lucru: ei
trebuie încet-încet să depășească relația carnală și să
ajungă la iubirea lăuntrică în care trupul nu dispare (cum s-ar
putea crede în mod fals), ci devine instrument de manifestare a
duhului nostru”.
Netăgăduită este „convingerea că pentru reașezarea noastră în
paradis, pentru readucerea în stare de nemurire și de împăcare cu
Dumnezeu, nimic nu are un rol atât de mare și nimic nu este atât
de favorabil oamenilor cum este castitatea”
Inefabil,
„trupul este slujitorul duhului și instrumentul care servește
cerințele lui”,
obligațiile și datoriile omului față de el însuși sunt pentru
revendicarea stării de robire pătimașă.,
iar prin înțelesul antropologiei ortodoxe acesta se revendică unui
singur scop incontestabil: „unicul scop al vieții omenești,
incluzând existența trupească, este slăvirea lui Dumnezeu”.
Denaturarea funcțiilor, actelor și ale orientărilor biologice ale
acestuia sunt încadrate în circumferința păcatului,Iar dacă fac ceea ce nu voiesc eu, nu eu fac aceasta, ci păcatul
care locuiește în mine(Rom 7, 20) , adică „funcția sexuală ajunge să ocupe un loc
nespus de mare, poate chiar exclusiv, și înlocuiește iubirea cu
pofta animalică și instinctivă”,
iar soluționarea include chemarea la pocăință. Teocentric omul
căzut în păcat primește o invitație la înnoire: «Surparea și
desfacerea – sau „dezbrăcarea” – hainelor de piele sau, mai
exact, a înfățișării lor unice pe care a creat-o păcatul, e
într-adevăr treapta primă și indispensabilă pentru ca omul să
fie condus spre o viață în care să nu mai fie robit stricăciunii,
ci care să poarte încă de acum în ea semnele învierii»,
consimțind faptul că orice rană sufletească se poate vindeca în
Biserică prin Hristos. Lucrarea Lui împlinește înfierea prin
unirea oamenilor cu Dumnezeu într-un mod în care voința omului are
consimțământul liber de a alege desăvârșirea, pentru că
„imprimarea omului de plinătatea lui Dumnezeu, fără contopirea
cu El, este îndumnezeirea omului”.
Acestea sunt incluse din punct de vedere moral în respectul față
de sine, acumulat prin libertatea față de pofta carnală, față de
dorințele trupești, care robesc trupul,după
cum Apostolul Pavel o descrie: Dar
văd în mădularele mele o altă lege, luptându-se împotriva legii
minții mele și făcându-mă rob legii păcatului care este în
mădularele mele(Rom 7, 23); semnificativă fiind afirmația că „cea mai cumplită
robie este să cedezi pasiunilor și să te lași dus de ele, după
cum singura libertate este a le stăpâni”.
Concluzionând prin faptul că oamenii au datoria să pășească
liberi „cu totul izbăviți de dorințe și de pofte, de temeri și
de nădejdi”,
totodată izbăviți de păcat, care „a devenit principiul
constructiv firii, potrivnic lui Dumnezeu, iubitor de răutate și diavolocentric”
Arhimandrit
Hariton Negrea, Starețul Mănăstirii Sfinții Arhangheli Petru-Vodă
Preot Prof. Dr. Dumitru Stăniloae – Teologie dogmatică ortodoxă, vol I, Ediția a doua, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1996, pg 251;
About Post Author
