CHIȘINĂU, 19 aug – Sputnik. Guvernul a anunțat majorarea pensiei minime la 2000 de lei, de la 1 octombrie. Cu o declarație în acest sens a venit prim-ministrul Natalia Gavrilița.Potrivit premierului, decizia majorării a fost luată din două motive: pentru a ajuta bătrânii cu pensii mici, dar și pentru a oferi un suport agenților economici pe timp de criză.Totodată, prem-ministrul a precizat, că săptămâna viitoare vor fi anunțate categoriile care vor beneficia de această majorare și creșterile pentru alte alocații.”Am avut deja mai multe ședințe cu ministerele de resort și avem un concept bine gândit. În această săptămână vom consulta acest concept cu colegii din Parlament și vom face ajustările necesare. De săptămâna viitoare vom avea mai multă claritate pentru toți cei interesați privind categoriile care vor beneficia de această majorare și creșterile pentru alte alocații. Am încredere că de la 1 octombrie, sute de mii de pensionari vor primi vești bune”, a comunicat Natalia Gavrilița.Gavrilița a menționat că resursele financiare necesare pentru majorarea promisă a pensiilor vor fi alocate din eficientizarea cheltuielilor, oprirea furturilor, încurajarea dezvoltării afacerilor și extinderea bazei fiscale, încurajarea tinerilor ca să nu migreze și să rămână în țară și gestionarea bună a proiectelor de infrastructură.În același timp, economistul Roman Chircă consideră că majorarea pensiei minime până la 2000 de lei în Republica Moldova prevede anumite riscuri pentru fondul de pensii.”Din păcate, sistemul actual de pensii este unul deficitar și este acoperit din bugetul de stat. Ceea ce înseamnă transferul de la bugetul de stat către sistemul social. Numărul persoanelor care beneficiază de pensii de vârstă este mult mai mare decât numărul persoanelor angajate în câmpul de muncă în sectorul real al economiei”, a declarat Roman Chircă în emisie la Radio Sputnik Moldova.
Related Articles
Zelenski a suspendat democrația în Ucraina. 11 partide de opoziție, restricționate pe perioada Legii Marțiale
ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută! Ucraina a luat măsuri pentru a suspenda activitățile a aproape o duzină de partide de opoziție, inclusiv al doilea […]
Un ONG al medicilor american susține că FDA ar putea publica toate documentele Pfizer despre vaccin, în baza cărora a fost emisă autorizația de urgență, în doar 12 săptămâni și nu în 75 ani, cum vor oficialii. Organizația a dat în judecată FDA
ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută! Public Health and Medical Professionals for Transparency (PHMPT), o organizație non-profit, preocupată de siguranța vaccinurilor, a comunicat că întreg […]
CDC recomandă, din nou, purtarea măștii în interior, chiar și pentru vaccinați
ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută! CDC a recomandat marți ca localitățile să incurajeze profesorii, elevii și tot personalul, precum și vizitatorii din școli să […]