CHIȘINĂU, 24 aug – Sputnik. Agenția Servicii Publice va lucra în zilele de 28 și 30 august. O decizie în acest sens a fost luată de administrația ASP din cauza numărului mare de solicitări parvenite. „În această perioadă avem o cerere foarte mare pentru serviciile noastre. În Republica Moldova sunt prezenți un număr mare de cetățeni stabiliți peste hotare și e sezonului de vacanță, cererea pentru înregistrarea de stat a actelor de stare civilă este una foarte mare, mulți cetățeni au nevoie de serviciile noastre. Am discutat cu angajații și am convenit să ieșim la lucru în aceste zile, chiar dacă sunt oficial zile de odihnă”, a precizat directorul ASP. Amintim, moldovenii vor avea parte de o minivacanță de cinci zile la sfârșitul verii. Guvernul a aprobat o hotărâre cu privire la transferul unei zile de odihnă pentru anul 2021. Astfel, pentru autoritățile și instituțiile publice, ziua de 30 august se va considera zi de odihnă. Pentru aceasta, angajații acestor instituții au ieșit la muncă în ziua de 21 august 2021. De Ziua Independenței, pe 27 august, bugetarii au liber în mod tradițional. Apoi urmează două zile de weekend, iar marți, 31 august, este Ziua Limbii Române, declarată oficial zi liberă. Rămâne doar ziua de luni, 30 august, care a fost anunțată liberă pentru ca bugetarii să poată avea o minivacanță.
Related Articles
SWASTIKA din liftul Departamentului de Stat determină condamnări de la Blinken, Israel
După ce ceea ce părea un simbol nazist a fost găsit sculptat în peretele unui lift al Departamentului de Stat din Washington, ambasadorul israelian în SUA a denunțat antisemitismul, iar secretarul de stat american, Antony Blinken, l-a numit „urât”. "Din păcate, ieri târziu a fost găsită o svastică sculptată într-un lift în clădirea noastră de […]
Prof. Dr. Vasile Astărăstoae: Un medicament mult hulit – Ivermectina
Deși a existat un efort științific și financiar enorm și o mare varietate de strategii terapeutice, rezultatele în combaterea pandemiei au fost modeste. Unele terapii au avut o oarecare eficacitate în a îmbunătăți rezultatele clinice la pacienții cu COVID-19, dar niciun medicament nu a demonstrat eficacitatea în reducerea morbidității și mortalității (1-5). Opinia că așa-zisele […]
Mihai Tîrnoveanu: Amendă pentru adevăr. A doua pe anul ăsta
ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută! Înalta Curte de Casație si Justiție a hotărât recent că trebuie să plătesc o amendă de 2000 lei aplicată […]