Life Lifestyle man National Politics Technology

Chicu:„Kozak are dreptate în această privință” – la ce s-a referit fostul premier

CHIȘINĂU, 28 aug – Sputnik. Ion Chicu susține că este de acord cu șeful adjunct al administrației de la Kremlin, Dmitri Kozak, care a declarat în cadrul vizitei sale la Chișinău că subiectul regiunii transnistrene este strict problema Republicii Moldova, nu și a Federației Ruse.Chicu mai este de părere că această problemă nu poate fi soluționată doar între cele două părți, ci este nevoie de un dialog complex cu instituțiile internaționale, iar Moldova trebuie să arate că vrea să soluționeze conflictul.Fostul prim-ministru și președintele Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei (PDCM) a criticat-o pe Maia Sandu pentru prestația sa la summit-ul de la Kiev și anume pentru faptul că în cadrul discursului său nu a vorbit nimic despre problema din stânga Nistrului.În cadrul emisiunii „Logica Puterii” de la Radio Sputnik Moldova, Chicu a precizat că problema transnistreană este un subiect dureros pentru țara noastră și ar fi fost firesc dacă Maia Sandu, odată ce a mers la Kiev, să fi pus în discuție acest aspect.„Într-un context mai larg, la acel summit era vorba despre securitatea regională și dacă doamna Sandu a decis să participe la acest eveniment, pentru cu multe țări s-au abținut, cel puțin trebuia să pomenească măcar o dată despre durerea noastră pe care o avem, mai ales că Transnistria nu se află pe lună undeva, dar se află la 200 – 300 de kilometri de Kiev. Dumneaei a plecat acolo și trebuia măcar să menționeze că împreună cu problema Crimeii să nu uităm și de problema Transnistriei”, a declarat Ion Chicu.Precizăm că șeful statului Maia Sandu a participat zilele trecute la summitul „Platformei Crimeii”, unde a susținut un discurs în care a declarat că Moldova se pronunță pentru integritatea teritorială a Ucrainei. Kremlinul a calificat acest gest drept o acțiune extrem de neprietenoasă față de Rusia. În acest context, Maia Sandu a fost întrebată dacă va fi capabilă să mențină în continuare o politică externă echilibrată.„Politica externă a Republicii Moldova este ghidată de interesul cetățeanului Republicii Moldova și în continuare o să promovăm o asemenea politică care să aducă beneficii cetățeanului Republicii Moldova, indiferent dacă e vorba de est sau de vest”, a spus Maia Sandu.Regiunea transnistreană, care are 60% dintre locuitori ruși și ucraineni, a căutat să se separe de Moldova chiar înainte de prăbușirea URSS, temându-se că Moldova se va alătura României pe valul naționalismului.În 1992, după o încercare a autorităților moldovenești de a rezolva conflictul transnistrean pe cale armată, regiunea din stânga Nistrului a ieșit practic de sub controlul Chișinăului. Soldații ruși de menținere a păcii au fost aduși în zona de conflict la 29 iulie 1992, în conformitate cu un acord semnat de președinții Federației Ruse și Moldovei.La negocierile privind reglementarea transnistreană în formatul 5 + 2 participă Chișinăul și Tiraspolul ca părți la conflict, Rusia, Ucraina, OSCE în calitate de mediatori, Uniunea Europeană și Statele Unite – ca observatori.

About Post Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *