ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!
Statele Unite au încheiat în termenul limită, 31 august, retragerea militară din Afganistan și operațiunile de evacuare de pe aeroportul din Kabul. Departamentul american al Apărării a difuzat imaginea ultimului militar care a părăsit capitala afgană, transmite A3.
Este vorba despre generalul maior Chris Donahue, comandantul Diviziei 82 aeropurtate. El s-a îmbarcat la bordul unui aparat C-17. Donahue a absolvit academia militară americană West Point în 1992. A obținut titlul de master la Colegiul Militar Naval și a fost bursier Harvard.
Generalul de două stele a fost implicat în peste 17 teatre de operațiuni militare în Afganistan, Irak, Siria, ultima misiune fiind cea încheiată pe 30 august în Afganistan, Operation Allies Refuge.
Imaginea sa, captată printr-un aparat cu termoviziune pentru vedere pe timp de noapte, înaintea rampei de îmbarcare, va fi, de acum înainte, asociată cu un conflict de 20 de ani, care a angrenat sute de mii de militari străini, a făcut mii de victime printre aliați și sute de mii de victime printre localnici și a consumat resurse de trilioane de dolari.
Odată cu această retragere rușinoasă, aministrația Biden a lăsat în mâinele talibanilor soarta a sute de cetățeni americani rămași încă în Afganistan și un arsenal militar evaluat la nu mai puțin de 85 miliarde dolari.