ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!
„Scenariile stabilite sunt în cea mai mare parte cunoscute. Până la atingerea ratei de infectare de șase la mia de locuitori în localitate, toate creșele grădinițele și școlile vor funcționa cu prezență fizică. După depășirea ratei de infectare de șase la mie, rămân deschise creșele și grădinițele, toți elevii intră în online, cu o singură excepție: învățământul special. De altfel, pentru învățământul special, activitățile de terapie, activități prin care elevii cu cerințe educaționale speciale învață practic să supraviețuiască, vor fi permise și după depășirea ratei de infectare de șase la mie”, a declarat Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.
Ministra Sănătății a precizat că toate măsurile de protecție din anul școlar trecut se mențin, iar masca de tip medical pe care dorea să o facă obligatorie în acest an nu mai este decât recomandată:
„Măsurile de prevenție se mențin: discutăm despre distanțarea fizică, de aerisirea cvasi permanentă a spațiilor închise din școală, punând accent mai ales pe spațiile cu risc mare de transmitere. Discutăm de locurile de luat masa și de sălile de sport, de menținerea obligativității purtării măștii în spațiile din interior.
Am ajuns la un consens în ceea ce privește tipul de mască purtat. Am recomandat purtarea măștii de tip medical, pentru că este standardizată, dar am revenit și cu câteva precizări despre condițiile pe care măștile de tip textil trebuie să le îndeplinească pentru a putea fi acceptate. Să fie adaptate feței și să fie să acopere corect nasul și bărbia. Am precizat că se interzic alte tipuri de dispozitive care sunt folosită uneori pe tip de mască”, a spus miercuri Ioana Mihăilă.
Măsuri privind pregătirea unităților de învățământ, înainte de reluarea cursurilor:
- evaluarea infrastructurii și identificarea unui spațiu pentru izolarea temporară a cazurilor suspecte de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2;
- organizarea spațiilor (sălilor de clasă), cu așezarea băncilor astfel încât să se asigure distanțarea de minimum 1 metru. În situația în care acest lucru nu se poate realiza, se va asigura distanțarea maxim posibilă;
- stabilirea circuitelor funcționale;
- organizarea spațiilor de recreere;
- asigurarea materialelor de curățenie, igienă și dezinfecție;
- asigurarea permanentă a unui stoc de rezervă de materiale de protecție pentru elevi și personal pentru situații de urgență;
- instruirea personalului pentru aplicarea planului de măsuri de protecție sanitară.
Organizarea spațiilor pentru asigurarea distanțării fizice:
a) La intrarea în școală și pe coridoare, precum și la intrarea în fiecare clasă vor fi așezate dispensere/flacoane cu soluție dezinfectantă pentru mâini.
Ușile vor fi menținute deschise, dacă este posibil, pentru a evita punctele de contact;
b) organizarea sălilor de clasă:
– sala de clasă va fi amenajată astfel încât să fie asigurată distanțarea fizică de minimum 1 metru între elevi. Dacă configurația sălii de clasă (suprafață, mobilier etc.) nu permite distanțarea fizică de minimum 1 metru, atunci spațiul va fi organizat astfel încât să se asigure distanța maxim posibilă între elevi;
– deplasarea elevilor în interiorul instituției trebuie limitată prin alocarea aceleiași săli pentru o singură clasă de elevi. Principiul de urmat este „1 clasă de elevi = 1 sală”, cu excepția laboratoarelor și atelierelor, pentru care se va aplica protocolul de dezinfectare după fiecare grupa;
– este interzis schimbul de obiecte personale;
– va fi asigurată aerisirea claselor înainte de sosirea elevilor, prin deschiderea ferestrelor timp de minimum 30 de minute, apoi în timpul pauzelor minimum 10 minute și la finalul zilei, precum și păstrarea ferestrelor deschise ori de câte ori este posibil;
– elevii și personalul didactic/didactic auxiliar/nedidactic vor purta mască în permanență în interior; se recomandă ferm purtarea măstii de uz medical însă se admit măști de tip textil care să asigure acoperirea orificiilor nazale și a gurii; sunt interzise orice alte dispozitive care înlocuiesc măștile, cu excepția vizierelor care sunt permise doar pentru cadrele didactice din învățământul special;
c) organizarea grupurilor sanitare:
– este obligatorie asigurarea permanentă a substanțelor dezinfectante și a prosoapelor din hârtie, de unică folosință; sunt interzise uscătoarele electrice de mâini și prosoapele din material textil;
– se va verifica realizarea curățeniei zilnice și a dezinfectării regulate a suprafețelor atinse în mod frecvent, conform planului de curățenie și dezinfecție de la nivelul unității;
2. Organizarea accesului în unitatea de învățământ:
– accesul și fluxul de persoane vor fi gestionate la intrarea în instituția de învățământ de către persoane desemnate de către conducerea unității de învățământ;
– este recomandată intrarea prin mai multe căi de acces pentru a reduce fluxul de elevi. În cazul în care această separare nu este posibilă, respectarea distanțării fizice a persoanelor care intră în instituția de învățământ este esențială;
– căile de acces (de tip poartă sau ușă) vor fi menținute deschise în timpul primirii elevilor pentru a limita punctele de contact;
– după dezinfecția mâinilor, elevii vor fi îndrumați direct în sălile de clasă;
– accesul persoanelor care nu au calitatea de elev sau angajat al unității de învățământ (părinți, alți însoțitori etc.) va fi interzis, în afara cazurilor excepționale, pentru care este necesară aprobarea conducerii unității de învățământ. Părinții/Însoțitorii copiilor cu cerințe educaționale speciale și dizabilități au acces în unitatea de învățământ, cu respectarea normelor de protecție sanitară necesare.
3. Organizarea procesului de învățământ și a activităților sportive:
– organizarea programului școlar va avea în vedere posibilitatea începerii cursurilor la intervale orare diferite, astfel încât să se evite aglomerările la intrarea și la ieșirea în pauze;
– intervalele aferente pauzelor pot fi stabilite în mod eșalonat, astfel încât timpul de suprapunere al acestora să fie minim;
– Elevii vor fi supravegheați pe toată durata pauzelor de către cadre didactice sau alte categorii de personal, pentru menținerea distanțării fizice. Orice activități care presupun formarea unor grupuri vor fi organizate cu respectarea distanței dintre elevi;
– elevii nu vor schimba între ei alimente și obiecte de folosință personală (telefoane, tablete, instrumente de scris, jucării etc.);
– este recomandată desfășurarea orelor de educație fizică în exterior.
– orele de educație fizică efectuate în sala de sport trebuie limitate la activități sportive care nu presupun efort intens, cu asigurarea obligatorie a distanței fizice maxim posibile și a unei aerisiri permanente;
– pentru desfășurarea orelor de educație fizică, elevii vor fi instruiți ca pe tot parcursul activității să nu își atingă fața, gura, ochii sau nasul cu mâinile neigienizate;
– la începerea și la finalul orelor de educație fizică, toți elevii trebuie să respecte normele de igienă a mâinilor;
– se vor efectua curățenia, dezinfecția și aerisirea sălii de sport după fiecare grupă de elevi;
– activitățile sportive în cadrul liceelor cu program sportiv și cluburilor sportive școlare se vor desfășura în conformitate cu prevederile ordinului comun al ministrului tineretului și sportului și al ministrului sănătății.
4. Organizarea activităților practice în învățământul tehnic/tehnologic/profesional:
– instruirea practică a elevilor la operatorul economic se organizează conform reglementărilor proprii ale acestuia;
– atelierele din cadrul liceelor profesionale vor fi organizate astfel încât să fie menținută distanțarea fizică maxim posibilă;
– va fi limitată la minimum utilizarea de materiale didactice de către mai mulți elevi. Vor fi prevăzute modalități de dezinfectare adaptate;
– vor fi organizate activități individuale, pentru a evita schimbul de materiale;
– materialele didactice vor fi curățate și dezinfectate după utilizare;
– atunci când grupe diferite de elevi se succedă în ateliere, vor fi realizate curățenia și dezinfecția suprafețelor, echipamentelor și a materialelor cu care elevii intră în contact, după fiecare grupă de elevi;
– se va asigura aerisirea spațiilor timp de minimum 10 minute la fiecare oră.
III. Măsuri de protecție la nivel individual
1. Spălarea/Dezinfectarea mâinilor
Atât elevii, cât și personalul au obligația de a se spăla/de a-și dezinfecta mâinile:
a) imediat după intrarea în școală și înainte de a intra în sala de clasă;
b) înainte de pauzele de masă;
c) înainte și după utilizarea toaletei;
d) după tuse sau strănut;
e) ori de câte ori este necesar.
2. Purtarea măștii de protecție:
a) masca de protecție este obligatorie pentru întreg personalul unității de învățământ și va fi purtată în sălile de clasă, în cancelarie, în timpul deplasării în incinta unității de învățământ și în timpul pauzelor în interior
b) La orele de specialitate din învățământul vocațional este obligatorie purtarea măștii de protecție, cu excepția orelor de studiu ale instrumentelor de suflat.
c) masca de protecție nu este obligatorie în cazul preșcolarilor, indiferent de vârstă, precum și în timpul tuturor orelor de educație fizică.
d) schimbul măștii de protecție utilizate între persoane este interzis.
IV. Instruirea personalului și comunicarea permanentă de informații pentru elevi și părinți privind măsurile de prevenire a infecției cu SARS-CoV-2:
1. personalul medico-sanitar sau, în absența acestuia, persoana desemnată de unitatea de învățământ va efectua instruirea personalului didactic, personalului didactic auxiliar și nedidactic pentru a observa starea de sănătate a elevilor și pentru implementarea normelor din prezentul ordin și va furniza informații privind: elemente generale despre infecția cu SARS-CoV-2, precum cele de igienă, tehnica spălării pe mâini, recunoașterea simptomelor COVID-19, modul de purtare și eliminare corectă a măștilor, măsurile de distanțare fizică necesare;
2. cadrele didactice au obligația să anunțe cadrul medical școlar sau responsabilul desemnat de conducerea unității în cazul în care elevii prezintă în timpul orelor de curs simptomatologie (tuse, dureri de cap, dureri de gât, dificultăți de respirație, vărsături), însoțite sau nu de creșteri de temperatură, în vederea aplicării protocolului de izolare;
3. instruiri periodice ale elevilor: în prima zi de școală și cel puțin o dată pe săptămână elevii vor fi instruiți de către cadrele didactice în vederea respectării măsurilor de protecție și prevenție a infecției cu SARS-CoV-2.
V. Comunicarea de instrucțiuni/informații pentru părinți
Părinții vor fi încurajați să participe la educația pentru igiena și sănătatea copiilor, astfel încât revenirea în școală să se facă în siguranță. Părinții vor fi încurajați să monitorizeze starea de sănătate a copiilor și să acționeze responsabil.
Sfaturi utile pentru părinți:
1. evaluați zilnic starea de sănătate a copilului înainte de a merge la școală;
2. în cazul în care copilul prezintă simptome în timpul programului școlar, părintele se va prezenta imediat la unitatea școlară pentru preluarea preșcolarului/elevului și va contacta telefonic medicul de familie sau serviciile de urgență, după caz;
3. discutați cu copilul despre cum acesta se poate proteja pe el, dar și pe cei din jur împotriva infecției cu virusul SARS-CoV-2;
4. explicați-i copilului că, deși școala se redeschide, trebuie să respecte strict măsurile de prevenire pentru evitarea răspândirii infecției;
5. acordați atenție stării mentale a copilului și discutați cu el despre orice modificări ale stării lui emoționale;
6. învățați-vă copilul cum să se spele pe mâini corespunzător și vorbiți cu acesta despre cum să respecte sfaturile generale cu privire la o igienă corespunzătoare și la păstrarea distanței; învățați-vă copilul să se spele pe mâini: atunci când ajunge la școală, când se întoarce acasă, înainte și după servirea mesei, înainte și după utilizarea toaletei și ori de câte ori este necesar;
7. învățați-vă copilul cum să poarte corect masca de protecție și explicați-i importanța și necesitatea purtării acesteia;
8. sfătuiți-vă copilul să nu consume alimente sau băuturi de la colegi și să nu schimbe cu alți elevi obiectele de folosință personală (telefoane, tablete, instrumente de scris, jucării etc.) Nu oferiți alimente sau băuturi întregii grupe/clase la aniversări sau cu alte ocazii.
9. curățați/dezinfectați zilnic acasă obiectele de uz frecvent ale copilului (telefon, tabletă, computer, mouse etc.);
10. în situația în care copilul are febră, simptome respiratorii (tuse, dificultăți în respirație), diaree, vărsături, contactați telefonic medicul de familie sau serviciile de urgență, după caz, și nu duceți copilul la școală;
11. părinții/aparținătorii nu vor avea acces în curtea unității de învățământ și nu vor putea însoți copiii în unitatea de învățământ, cu excepția ceremoniilor de deschidere a anului scolar sau a cazurilor speciale pentru care există aprobarea conducerii școlii;
12. comunicați constant cu personalul școlii, telefonic sau prin mijloace electronice, în vederea identificării din timp a semnelor de îmbolnăvire și a inițierii măsurilor de prevenire a îmbolnăvirilor în colectivitate.
Părinții au obligația să anunțe unitatea de învățământ cu privire la absența elevului în următoarele situații:
– elevul prezintă simptome specifice infectării cu virusul SARS-CoV-2;
– elevul a fost diagnosticat cu SARS-CoV-2;
– elevul este contact direct al unei persoane diagnosticate cu SARS-CoV-2 și se află în carantină.
VI. Protocoale
1. Protocol pentru cantine:
a) în cazul în care este asigurată masa la cantină (sau în sala de mese), organizarea accesului și intervalelor de servire va fi realizată astfel încât să se evite aglomerările;
b) respectarea măsurilor de distanțare de 1,5 m atât la servirea mesei, cât și pentru intervalele de circulație, de distribuire a alimentelor etc.;
c) gestionarea echipamentelor colective va fi adaptată, astfel încât contactele să fie limitate;
d) înainte și după fiecare masă elevii se vor spăla pe mâini și vor folosi substanțe dezinfectante;
e) masca va fi scoasă doar în momentul în care elevii se vor așeza la masă;
f) în cazul în care elevii sunt supravegheați în timpul mesei, membrii personalului vor purta măști și se vor spăla pe mâini după fiecare contact;
g) sala de mese va fi aerisită în permanență; se vor realiza cu strictețe curățenia și dezinfecția sălilor de mese, conform planului de curățenie și dezinfecție la nivelul unității.
2. Protocol pentru internate școlare:
a) înainte de redeschiderea căminului se vor efectua curățenia și dezinfecția tuturor spațiilor comune și de cazare;
b) vor fi stabilite modalitățile de ocupare a căminului, urmărindu-se respectarea distanțării fizice de cel puțin 1 m între paturi;
c) vor fi organizate zilnic curățenia și dezinfecția spațiilor colective; elevilor cazați în cămin li se va recomanda să păstreze curățenia, să dezinfecteze și să aerisească în mod regulat camerele;
d) vor fi atribuite camere individuale sau, dacă acest lucru nu este posibil, camerele vor fi ocupate de elevi din aceeași grupă pentru a limita interacțiunea elevilor din grupe diferite; elevilor li se va recomanda să evite pe cât posibil spațiile comune, iar activitățile să se desfășoare în camera proprie;
f) va fi asigurată o echipare optimă a grupurilor sanitare, în special cu săpun lichid și substanțe dezinfectante;
g) portul măștii și păstrarea distanței fizice de 1m sunt obligatorii în spațiile comune;
h) elevii vor fi instruiți în permanență cu privire la respectarea măsurilor de protecție individuală; vor fi limitate deplasările în cadrul căminului și vor fi evitate aglomerările;
i) personalul care se ocupă de supraveghere va fi instruit cu privire la regulile specifice de funcționare a căminului în perioada respectivă;
j) în situația apariției unui caz suspect sau confirmat cu SARS-CoV-2 se va activa protocolul de izolare și se va anunța direcția de sănătate publică sau se va apela serviciul de urgență 112.
3. Protocol pentru transport:
a) pentru transportul școlar dedicat, conducerea școlii și reprezentații autorităților administrației publice locale vor colabora în vederea susținerii și monitorizării modului în care se desfășoară transportul cu microbuze și autobuze școlare, în condiții de siguranță epidemiologică (aerisire, igienizare, dezinfectare și nebulizare după fiecare cursă);
b) pe perioada transportului public la și de la unitatea de învățământ elevii vor respecta măsurile generale de conduită prevăzute de normele aprobate pentru transportul în comun, în special asigurarea distanței fizice și purtarea măștii.
4. Protocol de izolare a copiilor cu simptome specifice COVID-19:
Se aplică în cazul în care elevii prezintă în timpul orelor de curs simptomatologie specifică COVID-19 (febră, tuse, dificultăți respiratorii, diaree, vărsături, mialgii, stare generală modificată) și constă în:
a) anunțarea imediată a părinților/reprezentanților legali și, după caz, a personalului cabinetului medical școlar;
b) izolarea imediată a elevului. Elevul va purta mască, va fi separat de restul grupei/clasei și va fi supravegheat până când va fi preluat și va părăsi unitatea de învățământ însoțit. Măsurile de protecție individuală vor fi respectate cu strictețe;
c) dacă pe perioada izolării elevul care a prezentat simptome folosește grupul sanitar, acesta trebuie curățat și dezinfectat, folosind produse de curățenie și dezinfecție avizate, înainte de a fi folosit de o altă persoană;
d) nu se va transporta elevul până la sosirea părinților/reprezentanților legali la medicul de familie, serviciul de urgență sau spital decât în situația în care simptomele/semnele sunt severe, caz în care se va apela serviciul de urgență 112;
e) persoana care îngrijește elevul izolat trebuie să poarte mască și se va spăla bine pe mâini timp de minimum 20 de secunde;
f) igienizarea încăperii în care a fost izolat elevul suspect de infecție cu virusul SARS-CoV-2 se face cu substanțe dezinfectante avizate, pentru a reduce riscul de a transmite infecția la alte persoane;
g) preșcolarul/elevul/studentul va reveni la unitatea de învățământ doar cu adeverință medicală eliberată de medicul curant/medicul de familie, cu precizarea diagnosticului și care atestă că nu mai prezintă risc epidemiologic.
VII. Alte dispoziții:
În cazul în care preșcolarii sau elevii prezintă în timpul orelor de curs stare febrilă sau altă simptomatologie specifică infectării cu SARS-CoV-2, se aplică protocolul de izolare. În cazul în care există un consimțământ informat și semnat al părintelui/tutorelui legal cu privire la acordul de recoltare a probelor de exsudat nazofaringian în vederea testării preșcolarilor sau elevilor simptomatici, aceștia vor putea fi testați, într-o primă fază, cu teste antigen rapide, în cadrul cabinetelor medicale.
Elevul care a împlinit vârsta de 18 ani va semna consimțământul personal.
Toate testele rapide efectuate în cabinetul medical școlar de la nivelul unității de învățământ vor fi raportate către direcția de sănătate publică județeană/a municipiului București, în maximum 24 de ore.
Dacă părintele/tutorele legal nu își exprimă acordul pentru testare, în cazul existenței unor simptome specifice, precum și în cazul în care nu există cabinet medical în unitatea școlară, acesta va lua legătura cu medicul de familie în vederea stabilirii pașilor următori; revenirea în colectivitate în aceste cazuri se va face după un repaus de 14 zile;”