Scriu pentru activenews.ro de mai bine de doi ani, încerc să ofer publicului conservator al activenews.ro o perspectivă liberal clasică asupra a ceea ce se întâmplă în jurul nostru având credința sinceră că îi pot ajuta astfel pe prietenii noștri conservatori nu doar să ne înțeleagă mai bine pe noi, liberalii clasici, dar, mai ales, să-i ajut să înțeleagă mai bine mecanismele implacabile care ne strivesc pe noi liberalii și conservatorii deopotrivă.
Critica conservatoare a liberalismului clasic este consistentă, coerentă, cel mai adesea justificată, am scris din colțul opus timp de doi ani încercând să le arăt prietenilor conservatori că suntem conștienți de faptul că au adesea dreptate în vreme ce am încercat să le arăt că am interiorizat critica conservatoare, întreaga operă a lui HH Hoppe – cel mai important autor liberal clasic contemporan – fiind o dovadă în acest sens.
Pe bună dreptate conservatorii ne acuză că pe măsură ce devenim mai individualiști, pe măsură ce devenim mai liberali, distrugem tocmai ceea ce avem în comun, distrugem societatea, aceasta căzând victimă individualității exacerbate de liberalism. Cu alte cuvinte liberalismul este sinucigaș și distructiv, propriul succes asigurându-i viitorul eșec. Căci o dată ce-am distrus societatea, conservatorismul este istorie iar liberalismul este de asemenea condamnat să piardă competiția cu marxismul.
În esență acuza conservatoare este că noi liberalii ne lăsăm folosiți de marxiști pentru a distruge propria civilizație, schema folosită fiind primitivă, simplă și deosebit de eficientă.
”Astfel se desfășoară la infinit dansul liberalismului cu marxismul, care arată cam așa:
#1 Liberalii declară că, de acum înainte, toți vor fi liberi și egali, accentuând că rațiunea (iar nu tradiția) va determina conținutul drepturilor fiecărui individ.
#2 Marxiștii, aplicând raționamentul logic, semnalează multele situații veritabile de lipsă de libertate și de inegalitate din societate, deplângându-le ca oprimare și cerând noi drepturi.
#3 Liberalii, stânjeniți de prezența nelibertății și a inegalității, după ce au declarat că toți vor fi liberi și egali, adoptă unele dintre cererile marxiștilor pentru noi drepturi.
#4 Revenim la pasul #1 de mai sus și repetăm succesiunea de pași.”
Privind evoluția cuplurilor istorice precum Pauker/Gh. Tătărăscu respectiv Barna – Cioloș / Orban – Cîțu nu putem nega adevărul istoric al criticii conservatoare a liberalismului, singura obiecție posibilă fiind că în vreme ce doamna Pauker ca și domnii Barna și Cioloș sunt cu siguranță marxiști nici unul dintre domnii Tătărăscu, Cîțu sau Orban nu au fost vreodată liberali ci doar membrii PNL.
Pe urmele lui Rothbard, Hans-Hermann Hoppe ne reamintește de ce suntem liberali, ne reamintește înțelesul libertății și ne reamintește că egalitatea nu este în nici un fel un ideal pentru un liberal, aceasta fiind pur și simplu nenaturală, egalitatea este doar o unealtă folosită de marxiști pentru a distruge societatea tradițională fiind abandonată de aceștia imediat ce-au ajuns la putere.
În
Etica și Economia Proprietății Private Hans-Hermann Hoppe ne pune ordine în idei, reconstruiește liberalismul în jurul ideii de proprietate privată. Căci o teorie politică are sens pentru a rezolva potențialele conflicte ce pot apărea în jurul resurselor rare. Nu are sens să construim o teorie politică pentru a distribui abundența nemărginită, astfel de resurse nu pot genera conflicte în vreo societate. Nisipul din Sahara nu poate face obiectul vreunei teorii politice în vreme ce apa unei oaze poate prilejui conflicte între oameni și deci poate fi obiectul teoriei politice. Dar chiar și acolo unde abundența este regula, anume în Grădina Edenului – ne reamintește HH Hoppe – există raritate, există resurse rare asupra cărora trebuie stabilite drepturi de folosință exclusivă. Iar acestea sunt dreptul de folosință exclusivă asupra propriului corp (iar în contextul actual – căci confuzia intelectuală ne-a adus în punctul în care suntem pe cale să ne pierdem până și proprietatea asupra propriului corp – este cu atât mai util să citim o teorie coerentă a proprietății) precum și a spațiului de sub tălpile noastre. Pas cu pas Hoppe construiește o teorie coerentă a proprietății private și a libertății, conservatori și liberali clasici deopotrivă vom descoperi citindu-l pe Hoppe că avem mai multe în comun decât știam înainte de a deschide
Democracy – The God That Failed sau
Teoria socialismului și a capitalismului.
În textele scrise în acești din urmă doi ani am încercat să le arăt prietenilor conservatori că, într-adevăr, noi liberalii clasici suntem sceptici și reținuți atunci când cuvinte precum onoare, iertare, compasiune, bunătate sau ospitalitate sunt folosite în public, toate sunt concepte ce ar fi bine să aparțină sferei noastre private căci aceste concepte sunt greu de definit și de analizat rațional fiind prin urmare ușor manipulabile. Căci dacă conservatorii ne acuză – pe bună dreptate – că ne lăsăm manipulați de marxiști pentru a distruge societatea tradițională și noi avem, la rândul nostru, frustrări simetrice. Deși sunt lipsiți de onoare, bunătate, compasiune etc marxiștii știu să manipuleze chiar ce au conservatorii mai bun pentru a le distruge societatea. Recenta chemare a domnului Barna pentru a accepta imigranți afgani în România – în numele onoarei, bunătății și a compasiunii – calități de care este străin, este un astfel de exemplu. Iar conservatorii – inclusiv
șeful domnului Neamțu sau conservatori caviar precum dl. Baconschi – au acceptat fie și parțial mesajul domnului Barna. Conservatorii ar fi trebuit să fie suficient de maturi pentru a replica că onoarea, compasiunea, iertarea sau ospitalitatea sunt virtuți eminamente private, chiar dacă nu doresc să reia raționamentul liberal conservatorii au suficiente argumente
istorice în acest sens. Replica politicienilor conservatori ar fi trebuit să-i amintească domnului Barna că n-are decât să importe pentru uz propriu – în regim privat și în propria casă – un afgan iar dacă simt cu adevărat compasiune ar fi putut să opereze ei înșiși un import similar fără a trâmbița prea mult în public chestiunea.
Schimonosind eristic rațiunea ce nouă liberalilor ne este atât de dragă, mimând distructiv virtuți conservatoare precum onoarea, iertarea, compasiunea sau bunătatea marxiștii au distrus mai tot ce putea fi distrus, dezastrul din jur ar trebui să nu lase loc de iluzii în această privință. Fie că este vorba de restrângerea libertăților în numele sănătății publice, fie că vorbim de distrugerea societăților europene prin migrație asiatică sau africană sau de folosirea ca berbece a diverșilor degenerați pentru a distruge firescul, marxismul a reușit să ne distrugă civilizația, mă îndoiesc că vom putea repara vreodată pagubele produse de marxiști civilizației noastre în ultimii 30 – 40 de ani. Explozia micilor comunități în care
educația parentală, agricultura de subzistență, mici comunități ce într-un fel sau altul au contacte limitate cu ce odinioară obișnuiam să numim societatea românească ne arată o posibilă cale de urmat deși mă îndoiesc că vreunul dintre noi va scăpa
rictusului totalitar al domnului Barna.
În fața asaltului marxist conservatorii ca și liberalii au opțiuni limitate. Pentru a se putea apăra într-o fortăreață coerentă rațional, inexpugnabilă pentru marxiști, am văzut că liberalii își pot sistematiza și reduce la minimul necesar viziunea despre societate și viață, devenind astfel libertarieni în stil american. În mod similar, pentru a proteja de asaltul marxist, conservatorii pot alege să renunțe în mod explicit la orice pretenție de universalitate, chestiune dealtfel neimportantă pentru vreun conservator întrucât prin însuși natura sa conservatorismul înseamnă un atașament natural pentru particular, pentru societatea înaintașilor, pentru vecini, pentru oamenii în mijlocul cărora ne-am format. În mod simetric dogma liberală pierde din complexitate pentru a câștiga în claritate în vreme ce dogma conservatoare exaltă particularul renunțând la universal, totul pentru a limita orice posibilă subversiune marxistă. Iar cum noi liberalii realizăm că lumea este mai complexă decât ne place să admitem, după cum și prietenii noștri conservatori își regăsesc universalismul pierdut în noile idei liberale, fuziunea libertarianismului și a noului conservatorism par irezistibile multora dintre noi. Așa se explică apariția partidelor noi, atât de hulite de propaganda marxistă din universități sau media. Oamenii care s-au strâns în jurul domnului Trump, Viktor Orbán, dreapta așa zis populistă de pretutindeni nu are nimic iliberal sau în răspăr cu tradiția conservatoare, sunt doar oameni conștienți de forța de subversiune a marxismului ce și-au construit un vehicul ideatic coerent ce le permite să funcționeze fără să fie siliți să dea prea mare atenție poluării marxiste. Și am face bine să le apreciem efortul intelectual și îndrăzneala de a începe o luptă ce-mi pare deja pierdută, ajutându-i să câștige indiferent dacă sunt americani, unguri, polonezi, italieni sau francezi, români sau suedezi.
