BUCUREȘTI, 15 sept – Sputnik. Creșterea prețurilor pentru contractele futures la gaz în Europa nu are nicio tangență cu Rusia și nu influențează costul gazului livrat de Rusia prin gazoducte, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.Pentru prima dată în istorie prețul gazului pe piața contractelor futures din Europa a depășit miercuri 950 de dolari pentru o mie de metri cubi, ceea ce reprezintă o creștere cu 20 la sută într-o singură zi. Acum cotațiile s-au ajustat un pic, însă creșterea în decursul zilei oricum râmăne înaltă – 13 la sută.El a mai menționat că „aceste fluctuații de prețuri și salturi accentuate nu pot ajunge la noi”.“Desigur, punerea în funcțiune cât mai rapidă a Nord Stream 2 va echilibra semnificativ acești parametric ai prețurilor pentru gazul natural în Europa, inclusiv și pe piața spot, evident. Cererea de gaze este mară, în afară de această, nu se știe cum va fi iarna. Dacă vor fi niște temperaturi extreme de scăzute, desigur, va fi nevoie de cantități mai mari de gaze”, a declarat Peskov.Potrivit analiștilor VTB Capital, creșterea prețurilor în Europa este determinate de o creștere a cererii de gaz în condițiile unei completări scăzute a depozitelor (70,75 la sută pe 1 4 septembrie, față de 93 la sută anterior) în îmbinare cu diminuarea volumului de generare a energiei electrice din surse regenerabile din cauza unor vânturi slabe. În afară de aceasta, în opinia analiștilor, prețurile mari pentru gazul lichefiat în Asia împiedică sporirea livrărilor de gaz lichefiat în Europa.
Related Articles
Victimele dictaturii lui Trudeau ies în față: După ce m-au călcat în picioare cu un cal, doi dintre polițiști m-au lovit cu piciorul, iar altul m-a târât de haină. Mărturia femeii în vârstă și cu handicap locomotor care a fost agresată de poliția călare
ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută! Cea mai șocantă imagine venită din weekendul în care Justin Trudeau a instituit Starea de Urgență a fost cea […]
28 septembrie: Sfântul Cuvios Hariton Mărturisitorul. La Mulți Ani!
ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută! Biserica Ortodoxă sărbătorește în ziua de 28 septembrie pe Cuviosul Hariton Mărturisitorul († 274), Sfântul Prooroc Baruh († 583 […]
Noi reguli de intrare în Ucraina: Ce trebuie să știe moldovenii
CHIȘINĂU, 29 iul- Sputnik. Ucraina a modificat regulile de intrare în țară, cu scopul de a opri răspândirea tulpinei Delta.Astfel, străinii peste 18 ani care nu dețin cetificatul ce atestă cursul complet de vaccinare anti-COVID nu vor avea posibilitatea să se afle pe teritoriul Ucrainei mai mult de 72 de ore, în caz contrar vor […]