man Model National Știri

Universitatea din București condiționează studenților accesul la cămin pe baza certificatului de vaccinare: Studenții care nu fac dovada vaccinării cu schema completă vor fi considerați nevaccinați

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit.

Senatul Universității din București a decis în ultima ședință să condiționeze accesul studenților în cămine pe baza certificatului de vaccinare cu schema completă. Studenții trebuie să completeze un formular cu privire la situația individuală a vaccinării anticovid, ultima zi fiind astăzi, după cum reiese din anunțul universității:

„Precizări cu privire la procesul de cazare în căminele UB pentru perioada anului universitar 2021-2022 în contextul pandemiei de COVID-19

Conform măsurilor adoptate de Senatul Universității din București în ședința de miercuri, 15 septembrie 2021, în contextul pandemiei de COVID-19, odată cu debutul anului universitar 2021-2022, studenții care beneficiază de loc de cazare într-unul dintre căminele Universității din București vor fi cazați separat, pe camere și etaje, în funcție de situația individuală a vaccinării împotriva COVID-19.

În acest context, din dorința de a crește gradul de protecție, studenții care urmează să solicite sau care deja au solicitat un loc de cazare în căminele Universității din București pentru perioada anului universitar 2021-2022 sunt rugați să completeze, până cel târziu marți, 21 septembrie 2021, un formular cu privire la situația individuală a vaccinării împotriva COVID-19.

Astfel, studenții din anul I – licență, master, doctorat (2021-2022), sunt rugați să completeze formularul disponibil aici, în timp ce studenții din anii II, III, IV – licență, II – master și II și III – doctorat (2021-2022) sunt rugați să completeze formularul disponibil aici. 

Studenții care în anul 2021-2022 vor studia în anii II, III, IV, Master II, Doctorat II, III (din cea de-a doua categorie) sunt rugați să se autentifice în vederea completării formularului cu adresa de e-mail instituțională, de tip @s.unibuc.ro.

Studenții care nu vor face dovada vaccinării cu schema completă sau a imunizării prin boală vor fi considerați ca fiind nevaccinați, se arată în anunțul universității.

About Post Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *