CHIȘINĂU, 28 sept – Sputnik. Primăria Chișinău anunță că sâmbătă, 2 octombrie, vor fi organizate ample acțiuni de salubrizare a râului Bâc. În context, municipalitatea a îndemnat locuitorii Capitalei să se alăture inițiativei, iar organizatorii le vor oferi voluntarilor mănuși, pungi de gunoi și transport pentru evacuarea deșeurilor. Totodată, șeful Direcției locativ-comunale și amenajare a precizat că acțiunea de plantare a arborilor pe teritoriul orașului, în cadrul campaniei de salubrizare, se va desfășura la sfârșitul lunii octombrie. În context, Ion Ceban le-a solicitat responsabililor să atragă în activitățile de înverzire reprezentanții misiunilor diplomatice, partenerii de dezvoltare, agenții economici, dar și alții. Amintim că Primăria a dat startul Campaniei de salubrizare de toamnă a teritoriului municipiului Chișinău, iar aceasta se desfășoară începând cu 20 septembrie și până pe 30 noiembrie. Astfel, în prima săptămână, întreprinderile municipale de gestionare a fondului locativ, întreprinderile de prestări servicii locative, precum și locuitorii orașului au fost antrenați zilnic la lucrări în teritoriu, fiind colectate și evacuate deșeuri din curțile blocurilor de locuințe, de pe platformele de colectare a deșeurilor, din spațiile verzi, terenuri de joacă pentru copii, terenuri de fitness și altele. De asemenea, în cadrul lucrărilor au fost implicate zilnic circa 20 de utilaje (tractoare, basculante), fiind evacuate 149 de mașini cu deșeuri.Potrivit Primăriei, în cadrul acțiunilor desfășurate de preturile de sector sâmbătă, 25 septembrie, cu participarea a circa 250 de persoane au fost curățate teritoriile albiei râulețului Durlești, dar și mai multe străzi din mai multe sectoare ale Capitalei. În rezultat, au fost evacuate 12 mașini de deșeuri. De asemenea, acțiuni de salubrizare a teritoriului au fost desfășurate și în cadrul instituțiilor de învățământ.
Related Articles
Patru ani de la proclamarea canonizării Sfântului Ierarh Iosif cel Milostiv și a Sfântului Gheorghe Pelerinul, Moș Gheorghe Românul – 25 Martie 2018
ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută! Proclamarea Solemnă a canonizării Sf. Ier. Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei, a avut loc duminică, 25 martie 2018, după […]
Vaticanul a început să condiționeze vizitatorilor accesul de ăașaportul de vaccinare. Papa Francisc și-a primit pașaportul și se va întâlni doar cu enoriașii vaccinați
ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută! O declarație din 29 iulie a Muzeelor Vaticanului a confirmat că, începând cu 6 august și până la noi […]
Vladimir Putin a felicitat-o pe Maia Sandu cu Ziua Independenței
CHIȘINĂU, 28 aug – Sputnik. Mesajul lui Vladimir Putin a fost publicat de Ambasada Federației Ruse în Republica Moldova. Republica Moldova a obținut independența pe 27 august 1991. Pentru independență au votat 278 de parlamentari și tot în acea zi a fost semnată Declarația de Independență. Ședința Parlamentului de atunci a fost difuzată de televiziunea […]