CHIȘINĂU, 5 oct – Sputnik. Cei mai buni profesori, învățători și educatori ai anului 2021 din Capitală și suburbii eu fost premiați. În cadrul evenimentului festiv dedicat sărbătorii profesionale primarul Chișinăului, Ion Ceban, le-a mulțumit pentru devotament, vocație și dăruire.În cadrul festivității au fost premiate cadrele didactice, participante la Concursul municipal „Pedagogul anului, ediția 2021”, la categoriile „Profesorul Anului”, „Învățătorul Anului” și „Educatorul Anului”. Premianților li s-au decernat trofee, diplome și premii bănești din partea Primăriei Chișinău. Pentru anul viitor, municipalitatea intenționează să dubleze valoarea pemiilor pentru profesori.„În virtutea atribuțiilor ce ne revin, autoritățile publice municipale din Chișinău, vă garantează susținerea și demersul mereu în suportul cadrelor didactice și a tuturor lucrătorilor din educație, în favoarea binelui comun”, a mai menționat primarul Chișinăului.Cei prezenți la eveniment au putut vizualiza lucrările copiilor în cadrul expoziției de artă care a fost organizată de Centrele extrașcolare din municipiu. Concertul a fost susținut de Orchestra simfonică a Filarmonicii Naționale și Capela Corală Academică „Doina”.
Related Articles
Câți moldoveni poartă numele Dumitru, Dima, Mitică și Mitea
CHIȘINĂU, 8 nov – Sputnik. Numele Dumitru se numără printre cele mai populare în Moldova. Potrivit datelor Agenției Servicii Publice, 36 136 de moldoveni se numesc Dumitru, 18 811 poartă numele Dmitri, iar 197 se numesc Dima. Unii au preferat ca în acte să figureze diminutivele acestui nume. Trei cetățeni ai țării noastre se numesc […]
Meniul zilei: Macrou în sos tomat. Președintele francez, bombardat cu roșii. VIDEO
ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută! Emmanuel Macron a fost atacat cu roșii miercuri, în timpul unei vizite în orașul Cergy din departamentul Val-d’Oise. Este […]
Avem sau nu tulpina Delta în Moldova? Specialiștii au prezentat rezultatele testelor
CHIȘINĂU, 18 iul – Sputnik. Autoritățile anunță că nu există cazuri de tulpina Delta în Republica Moldova. Asta după ce au trimis laboratorului de referință din Germania probe prelevate de la persoane bolnave. Rezultatele au arătat că până în prezent, pe teritoriul țării noastre se face prezentă doar tulpina Alfa (britanică) a virusului. Deși încă nu erau […]