COVID-19 finance Politică Politics Societate

SOMAJUL TEHNIC – Banii primiti de angajatii carora le este suspendat temporar contractul de munca in contextul pandemiei COVID

Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca anunta vineri, 8 octombrie 2021, ca va acorda sprijin financiar sub forma de somaj tehnic, potrivit Ordonantei de Urgenta nr. 111/2021 pentru stabilirea unor masuri de protectie sociala a angajatilor si a altor categorii profesionale in contextul interzicerii, suspendarii ori limitarii activitatilor economice, determinate de situatia epidemiologica generata de raspandirea coronavirusului SARS-CoV-2. Masura se va aplica pana la data de 31 decembrie 2021.

Astfel, pentru perioada suspendarii temporare a contractului individual de munca, din initiativa angajatorului, indemnizatiile de care beneficiaza salariatii se stabilesc la 75% din salariul de baza corespunzator locului de munca ocupat si se suporta din bugetul asigurarilor pentru somaj, dar nu mai mult de 75% din castigul salarial mediu brut prevazut de Legea bugetului asigurarilor sociale de stat pe anul 2021 nr. 16/2021, cu modificarile si completarile ulterioare.
Potrivit ANOFM, aceasta indemnizatie este supusa impozitarii si platii contributiilor sociale obligatorii, si nu se datoreaza contributie asiguratorie de munca pentru acest sprijin financiar.

Zile libere platite

Potrivit Ordonantei de Urgenta 110 din 2 octombrie 2021 privind acordarea unor zile libere platite parintilor si altor categorii de persoane in contextul raspandirii coronavirusului SARS-CoV, parintii vor beneficia de zile libere platite, adica de plata unei indemnizatii de 75% din salariul de baza corespunzator unei zile lucratoare, dar nu mai mult de corespondentul pe zi a 75% din castigul salarial mediu brut, pentru fiecare zi libera acordata, in cazul suspendarii cursurilor cu prezenta fizica.
Masura se aplica pana la sfarsitul anului scolar 2021 – 2022, fara a se include vacantele. Beneficiaza de aceasta masura parintii care au copii in varsta de pana la 12 ani sau 26 de ani in cazul copilului sau adultului cu handicap, inscrisi la unitati de invatamant, inclusiv anteprescolar in situatia limitarii sau suspendarii activitatilor didactice care presupun prezenta fizica a copiilor.
Totodata, in conformitate cu prevederile Legii nr.58/2021, care ofera posibilitatea ca agentii economici sa reduca cu 80% timpul de munca lunar al angajatilor pe perioada starii de urgenta, de alerta sau de asediu, plus inca 3 luni dupa incetarea acesteia, ANOFM continua acordarea indemnizatiei de 75% din salariul de baza aferent orelor de reducere a programului de lucru, (masura cunoscuta si sub numele de “kurzarbeit”).

About Post Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *