Mai întîi fac o precizare: n-am grafiat și nu voi grafia decît cu minusculă denumirea virusului aflat la granița dintre viu și neviu – produs de laborator conceput și finanțat într-o semnificativă colaborare drăcească americano-chinezească, dincolo de ideologii și dispute economico-strategice. Nu merită majuscula pentru că nici diavolul nu o poate avea.
Înadins realizat să aibă un mare grad de contagiozitate, altfel exprimat de a fi versatil [1] la superlativ, covidul e întruchiparea perfectă a diavolului: e și nu e [2], omoară dar și călește, divide dar și unește, prilejuind întîlniri relevante, prietenii decisive și atitudini civice exemplare. Personal, trebuie să recunosc a fi fost catalizator, întrucît nenorocirea abătută global asupra noastră din 2020 încoace m-a stimulat să scriu peste șaptezeci de articole, dintre care majoritatea cu referiri polemice la plandemonia [3] care ne bîntuie de aproape doi ani și la care politicienii și companiile farmaceutice nu vor să renunțe pentru că o consideră încă o mare „oportunitate” pentru ei, desconsiderînd faptul că ea este în detrimentul majorității celorlalți oameni.
Pactul faustic, dezvoltat literar magistral de Goethe,are un echivalent paremiologic: „Fă-te frate cu dracu᾽ pînă treci puntea”. Pe tema aceasta Ileana Toma prelucrează în schița Puntea [4] o interogație a fiului ei, Matei – ajuns acum matematician de frunte în Franța, conducător de doctorate –, de pe vremea cînd era licean în România: „Vezi, mamă, asta este […], crezi că o să vină cineva și o să mă anunțe: gata, puntea s-a terminat!?” Abisală dilemă!
Răspunsul creștinesc este ferm: nicio concesie, niciun rabat de la normele de viață milenar exemplificate de un număr incalculabil de martiri – știuți și neștiuți. Cei fierbinți aplică riguros interdicțiile, sfaturile duhovnicilor, recomandările explicite sau implicite din
Pateric, din
Viețile Sfinților, din
Acatistiere, din cărți de rugăciuni și din alte îndrumare tipărite sau aflate în format electronic pe diferite site-uri creștine. Cei căldicei abia țin pasul, șontîcăind-gîfîind, tot căzînd și tot ridicîndu-se, dar nădăjduind în mila Atotputernicului Creator că se vor putea mîntui în cele din urmă și ei, nevrednicii, precum tîlharul Dismas / Dimas / Dima… Pilda fecioarelor în așteptarea Mirelui Ceresc (
Matei 25, 1-13) pune în evidență diferența dintre fierbinți și căldicei. Amîndouă categoriile vin la Biserica lui Hristos, se închină, participă la slujbele comune și, aparent, pricep rostul Sfintelor Taine, în special al privegherii („privegheați, că nu știți ziua, nici ceasul cînd vine Fiul Omului” – sună îndemnul evanghelic. Cf. și povața Sfîntului Apostol Pavel din
Epistola I către Tesaloniceni: „Rugați-vă neîncetat!”). Ceea ce le diferențiază pe fecioare este un simț anume, care poate apărea banal la o repede gîndire, dar în cazul pildei Mîntuitorului reproduse de Sfîntul Evanghelist Matei este hotărîtor: simțul prevederii / previziunii / anticipării (în pasajul biblic evocat se face distincția înțelepte-neînțelepte / nebune). Acest simț este simbolizat prin „candelele împodobite” cuviincios și răspîndind lumina grație unui fir fragil cu un capăt cufundat în undelemnul susținător al arderii. De unde se procura acest undelemn? De la „cei ce vînd” – se precizează; numai că această cumpărare trebuia prevăzută, anticipată. Așadar, nu oricum poți priveghea, după cum nu toți aceia care strigă „Doamne, Doamne!” vor fi auziți [5], așa cum ne avertizează finalul pildei: „Iar mai pe urmă, au sosit și celelalte fecioare, zicînd: «Doamne, Doamne, deschide-ne nouă.» Iar el, răspunzînd, a zis: «Adevărat zic vouă: Nu vă cunosc pe voi. Drept aceea, privegheați, că nu știți ziua, nici ceasul cînd vine Fiul Omului».” Cum observăm, punînd preț pe dătătorul de lumină untdelemn – suficient și din vreme procurat cu simțul prevederii activ –, pilda ignoră pe vînzătorii și, extrapolînd, pe producătorii, transportatorii prețioasei materii fluide despre care în
Ultimul Constantin. Romanul Brâncovenilor Ileana Toma ne lasă a înțelege c-a lipsit Occidentului din cauza unui accident planetar consemnat în cronicile vremii: întreruperea Curentului Golfului (engl. Gulf Stream, sp. Corriente del Golfo etc.), ceea ce a afectat culturile de măslini din zona mediteraneană și alte culturi, fapt care a provocat o mare criză în timpul domniei lui Ludovic al XIV-lea. Îmi îndemn cititorii să mediteze la paradoxul întreruperii iluminatului principal, cu ulei de măsline, la curtea regelui supranumit „Soare” pentru posesiile dobînite prin jafuri și omoruri de Franța pe întreg mapamondul și criza alimentară severă din acei ani, salvarea venind din Răsăritul continentului, unde Soarele divin, cel adevărat, încălzea în continuare pămîntul spre a rodi și a hrăni omenirea. Aici, în țara care va căpăta mai tîrziu supranumele Grînarul Europei, se născuse prin vrerea Proniei unul dintre cei mai vrednici bărbați conducători din toate timpurile – Sfîntul Voievod Constantin Brâncoveanu, care introdusese, pe lîngă cultivarea grîului, și pe cea a porumbului, sporul de recolte obținut permițînd exportul – e drept, mediat de turcii stăpîni și pe Mediterana – așa explicîndu-se fabuloasa avere dobîndită spre invidia turcilor ce l-au supranumit „Altın Bey”
(Prințul Aurului). Drept „răsplată” pentru chibzuința și contribuția lui în beneficiul Occidentului, reprezentanții acestuia trimiși la Istambul au asistat ca la circ la decapitarea Sfîntului creștin, care s-a produs dinadins nu înaintea morții mucenicești a fiilor săi – Sfîntul Constantin, Sfîntul Ștefan, Sfîntul Radu și Sfîntul Matei –, precum și a sfetnicului-cumnat [6] Sfîntul Ianache / Ienăchiță Văcărescu.
Ca și ignorarea vînzătorilor de undelemn din pasajul evanghelic amintit (care se înțelege că-și exercitau meseria non-stop, precum supermarketurile de astăzi, din moment ce fecioarele neînțelepte s-au dus la ei să cumpere untdelemnul necesar după ce s-a zvonit venirea Mirelui la miezul nopții!), necredincioșii, liber-cugetătorii, ateii, sataniștii etc. din zilele noastre, n-ar merita să fie pomeniți, deoarece, majoritatea dintre ei, fără a se osteni să cerceteze, să se informeze, iau în derîdere, sfidează preceptele biblice, ori chiar inversează blasfemiator pasaje din Sfînta Scriptură, înlocuind slujbele creștine cu fel de fel de ritualuri și sacrificii care mai de care mai grozave. În funcție de concepțiile acestor categorii diverse de oameni, ținînd cont și de pregătirea lor intelectual-afectivă, viroza ridicată la rangul de pandemie e abordată felurit (de altfel, fiecare în legea în care va fi aflat la Judecată va răspunde despre faptele sale, așa cum precizează Sf. Apostol Pavel: „fiecare dintre noi va da socoteală despre sine însuși înaintea lui Dumnezeu”, Epistola către romani, 14, 12).
În ceea ce mă privește, din perspectivă creștină virusul produs în 2019 și declarat pandemic din 2020 a generat biologic suferințe cu nimic mai grozave decît cele prin care am trecut în alți ani, însă constat îngrijorat că a fost ajutat vîrtos, politico-sanitar, să genereze psihic o boală pe care aș numi-o provizoriu
covidită. Ea a produs deja un om nou –
omul covidic, despre care deja am scris oripilat că, potrivit spuselor unei femei ajunse în parlamentul țării, e firesc a fi și delator, întrucît prin această metodă (care era în vogă, după cum unii dintre noi ne amintim, în vremea regimului comunist, cînd „organili” aveau la dispoziție zeci de mii de informatori plătiți și alții – nenumărați! – voluntari)„creștem gradul de conformare” [7] !? Omul covidic e succesorul de drept al omului nou sovietic (
homo sovieticus – cum îl numea Aleksandr Zinoviev) și al autohtonului om nou comunist, care a strigat ritmat în Piața Universității „Imeghebe [8] face ordine!” ori „Noi muncim, nu gîndim!” și a aplaudat minerii chemați de expreședintele Ion Iliescu „să planteze flori” în București. Omul covidic consideră statul drept Stat și-i execută ordinele cu sfințenie, precum odinioară membrii de partid comunist nu ieșeau din cuvîntul activiștilor repetat papagalicește după „indicațiile conducătorului iubit”. Înghițind necritic discursul oficial, acest tip nou de om actual nu poate pricepe că statul nu e stăpînul oamenilor, ci angajatul lor, funcționarii publici care-l reprezintă semnînd state de salarii pentru o perioadă mai mică sau mai mare, în funcție de jocurile politice așa-zise democratice. Avînd mentalitatea de slugă, omul covidic poartă în spinare cocoașa fricii. Gîrbaciul jupînului de odinioară lipsește astăzi, dar e înlocuit de puzderia de legi și de ordonanțe trîmbițate de la televizor și de la radio sau afișate în locuri vizibile. Periodic, puterea își trimite „pe teren” organele represive – poliția, jandarmeria, armata – să intimideze, să amendeze pe nesupuși; atunci omul covidic se simte mîndru, căci e motivat în supușenia sa! Clivajul social e accentuat și prin avantaje (chiar mituiri fățișe!), respectiv prin discriminări (interdicții felurite), așa încît se conturează treptat două clase sociale (exact ca-n comunism, unde membrii de partid au avut nete înlesniri, primind preferențial locuințe, slujbe mai bine plătite, gradații, prime etc. spre deosebire de „dușmanii poporului”, care au fost deposedați de bunuri, deportați, întemnițați, schingiuiți, uciși, iar după grațiere [9] urmăriți permanent!), anume „vaccinații” și „nevaccinații”. Culmea e că această dezbinare nu se bazează pe argumente medicale, „
efectele secundare” constatate ridicîndu-se la o cifră uriașă de peste 16.300!
Din fericire, spre deosebire de viroza produsă de covid, covidita nu e contagioasă și vindecarea e oricînd posibilă. Dacă, în locul injectării cu versatilele seruri experimentale genetice denumite impropriu „vaccinuri”[10], s-ar mînca rațional, s-ar stimula minunatul aparat imunitar cu care a dotat Creatorul fiecare ins prin vitaminele D3 și C, eventual prin aport de polen, zinc, ulei de pește, spirulină și alte suplimente alimentare despre care poate afla orice om cu pregătire elementară, viroza ar fi evitată sau – ca în cazul meu, de exemplu – ar trece în două-trei zile ca sutele de gripe sezoniere care ne-au luat cu asalt pînă acum. În situațiile mai grave, s-ar putea recurge la deja clasicele
Hidroxiclorochină și
Invermectină [11].
Deoarece dr.
Mihaela Ioana Secară reafirma la marea adunare publică din Piața Victoriei din 2 brumărel 2021: „nu scapă nimeni de boală”, înseamnă că, identic spiritelor malefice care ne înconjoară permanent, vrem-nu vrem, covidul e cu / în noi și că laboranții chinezi stipendiați americănește se pot felicita pentru planetara lor reușită! Cu vorbele celor care ne aflam în ultima lună a lui 1989 în piețe și pe străzi afirm: „Ori învingem, ori murim!” Așa cum nu puteau fi condamnați, ci compătimiți oamenii noi, fideli regimului comunist, care se aflau dinaintea ecranelor televizoarelor, palpitînd la știri ca la orice telenovelă ori serial în 1989-1990, la fel nici acum nu sînt de condamnat oamenii covidici rămași acasă pe 2 brumărel 2021 – eventual „vaccinați” și îmbotnițați, după indicațiile prețioase ale „specialiștilor” Arafat, Cercel, Gheorghiță etc. Dacă evoc din nou marea adunare populară din București este fiindcă imaginile și cuvîntările de acolo consider că au un cert rol terapeutic pentru covidită. Just-reconfortantă este și solidaritatea dintre conducerile organizațiilor responsabile, vădită și prin două documente definitorii pentru starea de spirit a majorității cetățenilor țării:
MANIFESTUL INTELECTUALILOR din România împotriva vaccinării obligatorii [12] elaborat de Alianța Părinților, Asociația Juriștilor pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților (JADL), Fundația pentru Știință și Sănătate, Asociația „Calea Neamului”, Centrul Rezistenței Anticomuniste, Asociația pentru Apărarea Familiei și Copilului, Asociația Tradiția Românească, Asociația „Simplu”, Fundația Institutul pentru Cercetări Psihosociale și Bioetică, Asociația „Familia Ortodoxă”, Asociația „Bucovina Profundă”, Grupul Civic „Starea de Libertate”, Asociația „Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”, Asociația AXA Neamului, Asociația „Prologos” Timișoara, Asociația „Enable” Timișoara, Asociația „Firește” Timișoara, Asociația „Europa Veche”, Fundația Pentru Oameni, Asociația Pentru Libertatea Românilor, Fundația Sfinții Martiri Brâncoveni-Suceava și Federația PRO-VITA (Federația Organizațiilor Ortodoxe Pro Vita din România) și un
Memoriu [13]adresat Curții Constituționale de Asociația „Calea Neamului”, Asociația NEAMUNIT, Grupul Civic Legitimă Apărare, Asociația Alianța Părinților, Asociația Juriștilor pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților (JADL) și Grupul Civic „Starea de Libertate”.
Stimulat de cuvintele vibrante ale preoților Amfilohie Brânză și Hariton Negrea, prezenți și ei la manifestație, înalț o rugăciune către Sfînta Treime pentru unitatea neamului românesc, pentru luminarea grabnică a minților și dezîmpietrirea inimilor conducătorilor vremelnici ai Țării, pentru alungarea în pustii a tuturor lupilor dinafară îmbrăcați în piei de oi, pentru vindecarea deplină a celor din spitale ori de acasă, pentru toți românii plecați în lume ca să-și afle locuri demne de muncă, pentru sănătatea organizatorilor manifestării în numele libertății și unității din 2 brumărel 2021, pentru sănătatea noastră, a acelora care ne-am aflat în Piața Victoriei ori în alte locuri sub Drapel și sub umbra Crucii pentru a clama Adevărul, precum și pentru sănătatea trupească și îndreptarea cugetelor tuturor locuitorilor actuali ai Grădinii Maicii Domnului – România! Slavă Tatălui, Fiului și Sfîntului Duh!
București, 7-8 brumărel 2021 Mihai Floarea
[3] Cuvîntul l-am inventat polemic față de oficialul „pandemie” pentru a desemna planificarea demonică a molimei.
[4] Publicată în „Chemarea credinței”, nr. 151-152, 2005 și reluată în vol. Coloana, București, Editura Arsenie Boca, 2017, pp. 135-138.
[5] În privința acestui obișnuit-repetitiv apel / răspuns bisericesc, frecvent mai ales sub forma imperativă „Doamne, miluiește” (adeseori rostit atît de repede, încît devine ininteligibil!), într-un alt articol din 3 făurar 2021 am reiterat observația venerabilului medic mărturisitor Iosif Niculescu, fost combatant pe frontul de est, că „doamne / domnul”, chiar grafiat cu majusculă „Doamne / Domnul” „nu este un nume, e un apelativ” și „la numele Domnul nu răspunde, căci El este Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu” (cf. Cotul Donului 1942: eroism, jertfă, trădare, coordonator Vasile Șoimaru, ediția a doua, revăzută și completată, Chișinău, Editura Balacron SRL, 2013, p. 69). Prin urmare, ar trebui rostit fără grabă și fără suprimarea silabelor: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, Te rog/rugăm miluiește-mă/ne!
[6] Deși Istoria generală a Daciei a lui Dionisie Fotino (1859) a pus în circulație greșeala des perpetuată că ar fi fost ginerele voievodului, în fapt Sf. Ianache / Ienăchiță a fost cumnatul său, fiind frate după mamă cu doamna Maria Brâncoveanu (v. Cornel Cîrstoiu, Ianache Văcărescu. Viața și opera, București, Editura Minerva, 1974, pp. 23–30).
[8] Vocabula deriva dintr-o abreviere a fostului colos industrial din sudul capitalei: Întreprinderea de Mașini Grele București, astăzi distrus, ca majoritatea fabricilor și uzinelor țării, spre netezirea falimentului industrial al României cerut de aliații occidentali…
[9] Accentuez, spre luarea-aminte a unor „specialiști” care mai folosesc și astăzi, referindu-se la deținuții politic eliberați în 1962-1964, conceptul (a) amnistia și derivatele sale (amnistiere, amnistiat etc.), care înseamnă ștergerea pedepsei și posibilitatea reabilitării, în timp ce (a) grația (grațiere, grațiat etc.) presupunea scutirea de executarea integrală a pedepselor (exagerat de mari, stabilite după ocuparea țării de URSS de așa-zise „tribunale ale poporului”, unde adesea erau numiți în prezidiu analfabeți agreați politic și „vinovații” n-aveau, de obicei, dreptul la apărare. Trebuie să adaug că o mare parte dintre întemnițații din motive politice au suferit privări de libertate fără judecată și condamnare, fiind socotiți „internați administrativ”).
[10] Folosirea ghilimelelor se impune pentru aceste seruri, care, spre deosebire de vaccinurile de pînă în 2020, au fost insuficient testate! Ba chiar consemnez consternat aberanta situație a variantei de ser Moderna, care a fost descoperit de OMS ca fiind testat pe oameni din „16 martie 2020 [iar] pe animale a început mai tîrziu, adică pe 2 aprilie!”, în timp ce la serul Pfizer s-au „început testele pe oameni pe 29 aprilie 2020, la nici o lună după cele pe animale, care au fost inițiate pe 31 martie 2020″.
[11] O știre de ultimă oră se referă la Molnupiravir ce va fi produs în curînd de compania farmaceutică Merck.
