ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit.
În ziua de 12 octombrie, Biserica face pomenirea: Sfinților Mucenici Prov, Tarah și Andronic; Cuviosului Cosma Melodul, episcop de Maiuma; Cuviosului Simeon Noul Teolog; Sfintei Mucenițe Domnina.
Sfinții Mucenici Prov, Tarah și Andronic au trăit în vremea împăratului Diocletian (284-305) și au murit pentru că au refuzat închinarea în fața idolilor. Ei au fost prinși în cetatea Pompeiopole din Tarsul Ciliciei.
Tarah era de neam roman și a fost ostaș. Născut în Claudiopol, o cetatea din Siria, pentru faptul că era creștin s-a rugat să fie eliberat din armată. Sfântul Tarah era cel mai în vârstă dintre ei.
Prov era din Tracia, iar Andronic era fiul unuia dintre cei mai de frunte cetățeni ai Efesului. Au fost duși la judecată înaintea prefectul cetății și, refuzând să-și lepede credința, au fost torturați, după care au fost uciși.
După ce au fost torturați în mai multe cetăți, au fost aruncați în fața fiarelor împreună cu câțiva criminali. Fiarele i-au sfâșiat pe criminali, în vreme ce sfinții au ieșit nevătămați. În urma acestei minuni, mulți cetățeni au primit credința în Hristos. Ei au fost uciși de soldați la porunca proconsulului Numerian Maximus.
Deși trupurile acestora au fost amestecate cu cele ale criminalilor, Dumnezeu le-a descoperit unor creștini în chip minunat, trei lumânări arătându-se deasupra trupurilor martirilor. Astfel, cei trei mucenici au fost îngropați cu cinste.
În Biserica Memorială Mihai Viteazul din Alba Iulia se află particele din moaștele Sfinților Prov, Tarah și Andronic.