CHIȘINĂU, 12 oct – Sputnik. Într-un comunicat de presă, Procuratura Anticorupție a venit cu unele precizări privind cazul lui Alexandr Stoianoglo. Astfel, procurorul de caz Victor Furtună a precizat că, deși cazul este unul extraordinar, au fost aplicate proceduri standarde bazate pe prevederi legale, iar acest lucru a fost a constatat și de judecătorul de instrucție în cadrul examinării demersului procurorului de aplicare a măsurii preventive, a mai menționat Furtună. În context, procurorul pe caz a menționat că a fost necesară reținerea procurorul general suspendat, deoarece funcția exercitată de Stoianoglo îi oferă posibilitatea ca acesta să influențeze buna desfășurare a urmării penale. Totodată, potrivit lui Furtună, Alexandr Stoianoglo cunoaște toate subtilitățile de procedură, inclusiv acțiunile de urmărire penală care necesită a fi întreprinse pe astfel de cazuri, având posibilitatea de a influența participanții sau să pericliteze probele. Procurorul de caz a mai menționat că a fost necesară implicarea promptă pentru a reuși să fie ridicate obiectele și informațiile necesare și pentru a evita ascunderea sau distrugerea probelor. Procurorul de caz a mai adăugat că informațiile despre dosarul lui Stoianoglo vor fi prezentate treptat, în funcție de evoluția dosarului, fără a prejudicia mersul urmăririi penale.Precizăm că procurorul de caz Victor Furtună a contestat încheierea judecătorului de instrucție care l-a plasat pe Stoianoglo în arest la domiciliu. Dacă recursul va fi admis, procurorul general suspendat ar putea reveni după gratii.Amintim că în data de 8 octombrie magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, au admis parțial demersul procurorului de caz Victor Furtună, iar procurorul general suspendat, Alexandr Stoianoglo, a fost plasat în arest la domiciliu pentru 30 de zile. Stoianoglo a fost reținut în seara zilei de 5 octombrie, chiar înainte de briefingul de presă anunțat de acesta. La solicitarea procurorului Victor Furtună, ofițerii mascați ai serviciilor speciale l-au scos pe Stoianoglo din clădirea Procuraturii Generale, apoi l-au plasat în izolatorul de detenție preventivă pentru 72 de ore. Arestarea procurorului general a provocat mai multe acțiuni de protest la Comrat și Chișinău. Cea mai gravă învinuire care îi este adusă lui Stoianoglo ține de modificarea cadrului legal prin care a a facilitat implementarea schemei de spălare a banilor în proporții deosebit de mari. I se încriminează că, fiind președinte al comisiei parlamentare, ar fi introdus un amendament la legea cu privire la spălarea de bani, ceea ce a dus la favorizarea spălării banilor. De fapt, amendamentul a venit de la Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi a Corupţiei. Procurorul general suspendat pledează nevinovat și se arată revoltat de învinuirile care i se aduc. Potrivit avocatului Vasile Gafton, Articolul 71 al Constituției spune că deputatul nu poate fi tras la răspundere juridică pentru opțiunile sale: „Deputatul nu poate fi persecutat sau tras la răspundere juridică pentru voturile sau pentru opiniile exprimate în exercitarea mandatului”.
Related Articles
Părinții au semnat o petiție online prin care cer anularea prelungirii vacanței de toamnă
CHIȘINĂU, 31 oct – Sputnik. Mai mulți părinți au inițiat o petiție prin care cer autorităților să permită elevilor să meargă la școală. Aceștia critică decizia de prelungire a vacanței de toamnă cu încă o săptămână.Asta după ce vacanța de toamnă a elevilor a fost prelungită până în data de 7 noiembrie din cauza situației […]
La moschee, doar cu certificat verde. Muftiatul Cultului Musulman din România a făcut anunțul
ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută! Muftiatul Cultului Musulman a luat decizia ca accesul credincioșilor musulmani în locașurile de cult să fie permis doar în […]
15 iunie: Sf. Proroc Amos; Sf. Mc. Isihie; Fericiții Augustin și Ieronim
ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută! Sfântul Proroc Amos Sfântul Proroc Amos este unul din cei 12 profeți „mici” ai Vechiului Testament și a trăit în […]