Criza economică și COVID-ul: Intrăm în era Crevetelui de Aur

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit.

O nenorocire nu vine niciodată singură. Și nu mă refer aici la nominalizarea lui Cioloș după Cîțu. Vorbesc de criza economică devastatoare, căzută ca un ciocan peste cuiele coșciugului COVID, în care omenirea este vârâtă cu anasâna, vie sau moartă.

Avem o criză energetică globală. Peste tot în lume, prețurile la gaze naturale și la curent au explodat ca la un semnal.

Este în bună măsură efectul Green Deal, acțiunea dementă de a renunța brusc la toate sursele de energie considerate poluante, inclusiv centralele nucleare.

(Pentru fanii Gretei: până azi, nu au fost descoperite surse de energie care să nu polueze. Nu există „energie verde”. Aceasta este un mit. Dimpotrivă, industria producătoare a componentelor din care sunt construite centralele eoliene și solare este la fel de poluantă precum combustibilii fosili. Iar o mașină electrică este mai poluantă decât una pe benzină sau motorină. După cum mersul pe trotineta electrică poluează mai mult decât mersul cu autobuzul. Și un brad de plastic are un efect mai nociv pentru atmosferă decât tăierea unui brăduț natural pentru Crăciun.)

„Înverzirea” galopantă și forțată a economiilor a avut două mari efecte teribile:

1. Creșterea prețului energiei, ca urmare a majorării cotei de „energie verde”, mai scumpă.

De ce este mai scumpă energia zisă „verde”? Pentru că este încurajată artificial, primind stipendii grase de la state. În același timp, utilizarea surselor de energie tradiționale este penalizată drastic.

În Uniunea Europeană, prețul drepturilor de a emite CO2 (un fel de amendă de poluare) a crescut cu peste 1000% din 2017 încoace. Numai în primele trei trimestre ale lui 2021, a crescut cu peste 200%.

2. Apariția de întreruperi în aprovizionarea cu energie, din cauza lipsei de continuitate a principalelor „surse verzi”, soarele și vântul, care se încăpățânează să strălucească și să bată cum vrea Dumnezeu.

(În această mocirlă ideologică, în care verdele este mai mult mătasea broaștei decât pădure și pajiște, România a picat aiurea. Cu capacitatea de a-și asigura 84% din necesarul energetic din resurse proprii, țara noastră ar trebui să boierească. Nu doar în această iarnă, ci multe decenii de acum încolo. Însă resursele naturale ale României nu mai sunt de mult în mâinile poporului român, iar producătorii și samsarii care le exploatează și manipulează profită artificial de criză pentru a-și burduși buzunarele.)

Energia este sângele economiei. De aceea, criza energetică a lovit toate domeniile.

Criza energetică se împletește cu criza lanțurilor mondiale de aprovizionare. Ce va să zică asta? De pildă, că o marcă oarecare de automobile din Europa suferă din cauza sincopelor în producția unor piese sau subansamble din Asia.

Sau că o companie producătoare de jucării dintr-un colț al lumii nu se poate aproviziona cu microprocesoarele produse în alt colț al lumii din cauza unei greve a transportatorilor.

(Peste tot în lume, oamenii au fost avertizați să se pregătească de un Crăciun mai sărac. Mese austere și Moș Pauper.)

Acesta este efectul globalizării. Tentația companiilor de a descentraliza producția în căutare de mână de lucru cât mai ieftină se plătește acum. Cu cât un lanț de aprovizionare este mai întins, cu atât este mai fragil. Lungimea contează.

Criza lanțurilor de producție este agravată de criza multiplă care lovește China, țara care produce o mare parte din componentele de producție occidentale.

În acest moment, China se confruntă cu o dublă și gravă criză energetică și financiară.

Criza energetică este provocată de faptul că reluarea producției în Occident, după primele lockdown-uri COVID, a dus la o cascadă de comenzi către producătorii din China. Suprasolicitat, sistemul energetic comunist a clacat.

Criza financiară chineză își are originea în domeniul imobiliar. Ca bula din 2008. După colosul Evergrande, o altă companie importantă se clatină, dând semne de prăbușire. Este vorba de Fantasia.

Efectul unui colaps simultan Evergrande-Fantasia este incalculabil nu doar pentru China, ci și pentru întreaga planetă.

Colac peste pupăză, cea mai mare putere economică mondială, Statele Unite, se află în pragul intrării în incapacitate de plată, din cauza refuzului Republicanilor de a gira planul faraonic de investiții al lui Biden, prin mărirea plafonului de îndatorare a țării.

Măcar în treacăt trebuie pomenite aici și criza globală a forței de muncă precum și crizele locale pe care le provoacă Pașapoartele de Vaccinare, lockdown-urile și celelalte restricții COVID, care taie oxigenul unei economii normale.

Avem așadar de-a face cu o criză totală, care face ravagii în toate componentele și subcomponentele sistemului economic global. Sistem și așa slăbit de COVID.

Ce se întâmplă cu lumea asta care se zdruncină din toate țâțânile? Către ce ne îndreptăm? Cum va arăta viitorul nostru, nu de peste câteva decenii și ani, ci din lunile și chiar săptămânile viitoare? Ce ni se pregătește?

Există câteva semne care ar trebui să ne servească drept ghid.

Un indiciu este că decidenților mondiali nici prin cap nu le trece să renunțe – măcar temporar – la factorii care agravează criza.

Green Deal, principalul element care aruncă în aer prețurile la energie, este promovat și mai agresiv.

Peste două săptămâni, pe 31 octombrie, începe la Glasgow Conferința Națiunilor Unite pentru Schimbarea Climatică, COP26. Aceasta va bate în cuie obiectivul ÎNJUMĂTĂȚIRII emisiilor de carbon la nivel global până în anul 2030. Ceea ce va duce la majorarea amenzilor pentru utilizarea resurselor tradiționale de energie, dar și a produselor care folosesc o astfel de energie.

Efectul? Prețuri încă și mai mari în toate domeniile.

Criza lanțurilor de aprovizionare ar putea fi combătută prin scurtarea acestora. Adică, prin reorientarea companiilor către resurse de producție și de muncă locale și zonale. Aceasta ar însemna însă o lovitură grea dată globalizării.

Summitul celor mai puternice 20 de economii din lume – G20 – începe la Roma pe 30 octombrie, cu o zi înainte de COP26. Potrivit organizatorilor, lucrările se vor concentra pe trei piloni: People, Planet, Prosperity.

Pilonul II ne lămurește că puternicii lumii se închină la globalizare ca noi fraierii la sfintele moaște.

Sectorul Transporturilor a fost printre cele mai lovite nu doar de actualele crize, energetică și a lanțurilor de aprovizionare, ci și de mai vechea criză COVID-19.

Logic ar fi fost ca firmele de transport să fie primele interesate în eliminarea rapidă și totală a restricțiilor. Surpriză, însă: tocmai ele – mai ales companiile aeriene – au fost cele mai vocale în a cere Pașapoarte de Vaccinare. HoReCa le-a ținut hangul.

Încă o dată: ce se întâmplă? Cum se justifică acest comportament sinucigaș, îmbrățișat cu entuziasm deopotrivă de entitățile statale și de cele private?

Se vorbește tot mai des de Marea Resetare, uitându-se formula COMPLETĂ pe care o dădea Klaus Schwab, fondatorul Forumului Economic Mondial, într-un articol de pe site-ul acestei instituții:

„Avem nevoie de o Mare Resetare a Capitalismului.”

Așadar, schimbarea lumii se realizează prin schimbarea structurală a sistemului capitalist.

Una dintre condițiile fundamentale ale Capitalismului este LIBERTATEA: inițiativă liberă, concurență liberă, piață liberă. În general, orice îngrădire, orice reglementare, este toxică pentru Capitalism.

Libertatea maximizează Eficiența. Adică Profitul.

În ultimii ani, însă, sub influența Corectitudinii Politice, factorul „Libertate” s-a anemiat tot mai mult. Au fost impuse condiționări fundamental contrare libertății care caracterizează spiritul capitalist autentic:

– cote de reprezentare în toate structurile de conducere ale companiilor pe criterii de gen sau rasă (nu de competență);

– ideologizarea producției și comerțului, adesea în ciuda interesului comercial (LEGO unisex și Superman gay sunt ultimele exemple notorii);

– cursuri de învățământ ideologic pentru personal, ca în întreprinderile comuniste;

– supravegherea angajaților (în timpul și în afara programului) pentru a vedea în ce măsură comportamentul și ideile lor sunt conforme cu Corectitudinea Politică.

Statutul vaccinal al angajaților a devenit și el o preocupare majoră a patronatului (privat sau de stat), dovadă că vaccinul este mai mult un vector ideologic decât sanitar.

Sacrificarea Libertății (implicit a Eficienței ) și ideologizarea galopantă a Capitalismului au început imediat după prăbușirea Comunismului.

Până în 1989, concurența dintre cele două sisteme a ținut lumea în echilibru. Capitalismul avea tot interesul să întoarcă spre Comunism o față cât mai sclipitoare: libertate, bunăstare, abundență, fericire.

După căderea Comunismului, Capitalismul s-a trezit peste noapte fără rival. Stăpân unic și absolut asupra lumii, ca Adam în Rai. Or, la fel ca aceluia, singurătatea i-a dat idei bizare.

Capitalismul a privit la varianta sa chinezească și i-a plăcut: forță de muncă ieftină, disciplină de fier, fără greve, proteste și tulburări sociale, complicitate cu regimul politic care elimină concurența și riscurile, profit asigurat.

Capitalismul și-a amintit și de marota internaționalistă a Comunismului, răposatul său rival și a cugetat că nu e chiar atât de rea. De aici până la Globalizare nu a mai fost decât un pas.

Odată lumea împărțită între monopoluri și eliminate Libertatea și Concurența, concepte precum scăderea prețurilor, abundența, bunăstarea devin perimate. Inutile. Chiar dăunătoare pentru Capitalismul resetat.

Situația mondială va semăna tot mai mult cu cea din vremea lui Ceaușescu, atunci când nu exista nici concurență, nici piață liberă. Erai obligat să cumperi ce găseai, indiferent de preț (de obicei mare) și indiferent de calitate (de obicei proastă).

Cu mult înainte de 1989, în Alimentarele din România se mai găsea la liber doar un singur articol: creveții vietnamezi expandați. Produsele de bază – pâine, zahăr, ulei, făină, mălai – erau cartelate. Restul se procurau de pe piața neagră la prețuri exorbitante. La fel, pentru orice altceva: de la benzină la bilete la teatru.

Oferta nu mai urma cererea, ci invers: cererea se plia pe oferta tot mai săracă, mai scumpă și mai proastă.

Viața se plia după Piață și nu Piața după Viață, ca în capitalismul tradițional.

Marea Resetare a Capitalismului ne pregătește ceva similar: o întoarcere la Epoca de Aur a lui Ceaușescu.

(Mă fac să zâmbesc pozele de pe rețelele sociale, cu mese goale din mall-uri, însoțite de comentarii entuziaste și de urări de faliment. Trădează o uriașă naivitate. Acele restaurante fac parte din mari lanțuri internaționale, cu acționari din mâna de moguli de care vorbeam. Nu vor da faliment, pentru că dispun de fonduri nelimitate. Au tot timpul din lume să aștepte revenirea spășită a consumatorilor vaccinați.)

De aceea, înainte de ultimul șvung al globalizării, a apărut pandemia asta ciudată și care pare la fel de nesfârșită precum criza economică: Dictatura COVID este mijlocul perfect pentru a ține oamenii în frâu. evitând un nou 1989.

Pentru a-i împiedica să se revolte și a le pune pe grumaz jugul Noii Ordini Mondiale.

Evenimentele care se precipită acum sub ochii noștri constituie o auto-detonare a Capitalismului. După ce explozia va fi ras din temelii vechea ordine și orice brumă de concurență, pe ruinele rămase se va construi („build back better”) un sistem monstruos.

O încrucișare între Capitalism și răposatul Comunism, care va stăpâni tot pământul. Acestui zombie politic, economic și social i-am putea spune Internaționala Capitalistă. Sau Capintern.

Era primul număr din Scânteia Resetării. Anunța intrarea lumii întregi în epoca Crevetelui de Aur a lui Ceaușescu.