Scarface sau Premiul Nobel ca recomandare de film

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit.

Îmi amintesc cu plăcere toamnele petrecute în Canada, dincolo de frumusețea naturală a locului– fie că era vorba de Montreal sau de Toronto – îmi lipsesc mai ales librăriile imense, mirosul de cafea și de cărți, petreceam ore în șir în astfel de locuri. Cu cafeaua alături, instalat într-un fotoliu, puteam citi cărțile pe care nu doream să le cumpăr, era un mod de a înțelege dezbaterea intelectuală fără să subvenționez mizeria intelectuală – ordurile doamnei Jelinek sau ideologia de trei parale produsă de dl. Ignatieff. Căci în librăriile canadiene – spații imense, confortabile și bine încălzite, ticsite de cărți – puteam găsi practic orice carte puteam dori să citesc – nu doar mizeriile la modă – puteam avea mereu alături, ca referință, textele clasice, este întotdeauna util să citim dr. Stiglitz sprijinindu-ne pe von Mises sau Jelinek după ce-am citit câteva pagini scrise de Thomas Mann. Mai am și acum cărți cumpărate din Canada, le-am cărat cu mine prin Orient până au ajuns în biblioteca mea dintr-un oraș de provincie românesc, mort din punct de vedere intelectual. După mai bine de zece ani de când sunt retras în colțul meu de provincie îmi este din ce în ce mai greu să scriu despre evenimentele curente, pur și simplu nu mai am acces la cărți. Sigur, se pot cumpăra cărți, sumele sunt modice, librăriile online sunt disponibile 24 de ore pe zi. Dar cum aș putea oare cheltui bani pe maculatură – căci știu deja că este maculatură – produsă de recenții laureați Nobel domnii Card sau Gurnah? Nu există dezbatere intelectuală în orașul în care trăiesc, nu există motivații euristice sau estetice pentru a citi Card sau Gurnah, în absența ritualului, a mersului la librărie, a fotoliului de piele și al cafelei, nu văd pentru ce mi-aș pierde vremea cu maculatura produsă de laureații Nobel ai acestui an. Pot să le ofer o motivație oarecum coerentă celor mici atunci când vor găsi în bibliotecă Rawls sau Houellebecq dar nu voi găsi vreuna vreodată pentru Card sau Grunah. Și până la urmă este mai sănătos așa, a ignora revărsarea dinspre stânga a maculaturii universitare de tot soiul, este cel mai probabil un semn de sănătate mintală, este o afirmare a armoniei și frumuseții lumii în care trăim.

Îmi displace să scriu despre ceea ce n-am citit, dar dr. Card merită o mențiune specială, este o notă de subsol utilă, înțelegând ceea ce este rău și greșit în ceea ce-l privește vom înțelege modul în care știința economică a luat-o razna, vom înțelege cum să ne protejăm de pseudoștiință.

Acum 2500 de ani Pitagora a demonstrat că un triunghi dreptunghic având catetele lungimile a și b va avea cu necesitate ipotenuza de lungimea radical din (a2+b2). Întrucât în matematică nu există încă tradiția corupției politice, egalitarismul fiind o miză matematică recentă, și nu există alte mize politice sau financiare, matematicienii nu bagă în seamă producții academice care ar dori să arate că, deși catetele triunghiului dreptunghic sunt de 3 respectiv 4 unități, ipotenuza este diferită de 5 unități. Pur și simplu orice lucrare care ar încerca să demonstreze că teorema lui Pitagora nu este adevărată nu este citită, un matematician știe că raționamentul din spatele teoremei lui Pitagora este corect și, prin urmare, este o pierdere de vreme să încercăm să demonstrăm orice altceva decât că a2+b2=c2 sau să încercăm să găsim eroarea într-o lucrare care pretinde că teorema lui Pitagora este greșită.

Și tocmai pentru că în economie au existat mereu mize politice și financiare situația este foarte diferită, asta deși natura științei matematice și a celei economice este asemănătoare, ambele fiind științe axiomatice, ambele sunt științe apriorice și nu științe experimentale. Deși avem legea cererii și ofertei care ne spune că dacă păstrăm neschimbate toate celelalte condiții, atunci când crește cererea prețurile trebuie să crească după cum atunci când crește oferta prețurile scad. Este natura științei economice aceea de a nu oferi – spre deosebire de matematică – estimări cantitative, de exemplu putem doar ști că prețurile trebuie cu necesitate să crească, dar nici un economist nu ar trebui să creadă că poate spune și cu cât acestea vor trebui să crească.

Maculatura premiată cu Nobel produsă de dr. Card tocmai tocmai asta vrea să demonstreze: că deși avem o ofertă mult mărită prețurile nu scad, dr. Card pretinde că influxul de imigranți nu scade prețurile în zona de jos a pieței muncii. Iar pentru a o arăta folosește instrumente econometrice pe cât de sofisticate, pe atât de absurde: comanda politică este clară, rezultatul cercetării este în ipoteză. Analizând situația unor orașe având o dinamică similară a pieței muncii, dr. Card pretinde că influxul de imigranți cubanezi în Miami nu a scăzut salariile localnicilor, iar pentru a demonstra asta, compară situația din Miami cu cea din alte patru orașe americane.

Într-o lume mai bună, totul ar trebui să se oprească aici, să-l tratăm pe dr. Card la fel după cum îi tratăm pe aceia care măsoară ipotenuza unui triunghi dreptunghic având catete de 3 respectiv 4 unități atunci când încearcă să arate că aceasta este oricât, dar nu 5 unități. Dacă în cazul triunghiului știm că fie instrumentul de măsură este măsluit, fie am băut un pahar în plus, fie unghiul pe care-l fac catetele nu este tocmai de 90 de grade și în cazul dr. Card ar trebui să știm că dacă nu găsim o eroare în aparatul statistic folosit, atunci cu necesitate nu este respectată condiția de ceteris paribus implicită în legea cererii și a ofertei. Cu alte cuvinte, dr. Card trebuie că nu a observat cu atenție din biroul său din Berkeley viața amărâților din Miami ce pot face imigranților competiție pe piața muncii. Nici dr. Card și nici cei care contestă calitatea muncii acestuia nu pot demonstra situația reală a pieței muncii în Miami anilor 80, cel mai probabil dovada faptului că dr. Card se află în eroare este la îndemâna tuturor, putem să o observăm uitându-ne la filme precum Scarface. O dată cu afluxul de cubanezi a crescut și economia subterană, traficul de droguri etc, chestiuni imposibil de cuantificat, dar care au, negreșit, o influență majoră asupra salariilor în economia vizibilă. Este însă important să nu purtăm discuția în zona șarlataniei motivate politic, căci banii din taxe au produs nenumărați pseudoeconomiști precum dr. Card, nu vom avea niciodată suficient de mult timp pentru a le demonta aparatul matematic pentru a le descoperi impostura sau suficiente resurse pentru a descoperi eroarea factuală care stă la baza constructului matematic. Nu este oare mai util să încercăm să studiem economia pentru a înțelege lumea în care trăim în loc să ne aglutinăm în erorile produse de mintea unor oameni cel mai adesea culți, inteligenți și fără scrupule, indivizi corupți de comanda politică?

Da, premiul Nobel primit de dr. Card va avea consecințe, până și fauna marxistă autohtonă a început să-i folosească numele pentru a justifica imigrația asiatică sau africană, rolul premiului Nobel primit de dr. Card este acela de a elimina din mediul academic, politic sau din presă argumentul scăderii salariilor mici, anume prețul muncii necalificate, o dată cu importul de imigranți. Premiul Nobel este doar un exemplu de instituție distrusă de lungul marș al marxiștilor prin instituții odinioară onorabile, instituții odinioară stâlpi ai unei societăți civilizate.

Dar, după cum pentru un credincios catolic dornic să-și păstreze credința este sănătos să ignore învățămintele bisericii oficiale, tot așa va trebui să ignorăm zgomotul instituțional din jurul nostru, refuzând transferul de onorabilitate dinspre instituții odinioară respectabile către marxiștii care le populează astăzi. Da, Thomas Mann a luat odinioară premiul Nobel, astăzi acesta este însă deținut de dl. Gurnah. Este greu să avem vieți civilizate în absența instituțiilor civilizației, dar mă tem că va trebui să ne obișnuim cu asta.