ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit.
Biserica Ortodoxă îi prăznuiește, azi 21 octombrie, pe Sfinții Mărturisitori Ardeleni Oprea, Visarion și Sofronie, dar și pe preoții Moise Măcinic din Sibiel și Ioan din Galeș, care s-au opus încercărilor de greco-catolicizare forțată a românilor din Transilvania.
Sfântul Mucenic Oprea s-a născut în Săliștea Sibiului, fiind plugar și a trăit pe vremea împărătesei Maria Tereza. Conform sinaxarului, în acei ani, autoritățile austriece prigoneau pe ortodocși, răpindu-le bisericile, izgonindu-i pe preoți, iar cei care refuzau unirea cu Roma era aruncați în pușcării.
În toamna anului 1748, Oprea Nicolae a mers la Viena să ceară împărătesei libertate pentru Biserica Ortodoxă, arătând că „unirea cu Roma s-a făcut atât de ascuns, încât nici preoții n-au știut ce este”, după cum arată siteul Doxologia.ro.
„Împărăteasa i-a spus cu viclenie că i-a ascultat plângerea, dar în ascuns a dat poruncă pentru mai mari prigoane, iar Oprea să fie întemnițat de îndată ce va sosi în Ardeal.
Prin vrerea lui Dumnezeu, aflând de această ticăloșie, evlaviosul Oprea a rămas în Banat ca cioban la oi. Dar după puțin timp, înainte de Sfintele Paști, evlaviosul Oprea nemaiputând răbda suferințele dreptcredincioșilor, merse iarăși la Viena și ceru împărătesei oprirea prigoanelor, și zicea: „Sau vlădică de legea noastră, sau drum slobod să plecăm din țară”. Împărăteasa porunci că fericitul Oprea să fie prins și osândit la temniță pe viață în cetatea Kufstein din Tirol. Pe fericitul Oprea l-a așteptat vreme îndelungată soția sa Stana, stând la ușa bisericii, împodobită în negru, plângând și cerând milă ca să-și poată crește copiii. Dar el n-a mai venit, împodobindu-se în temniță cu cununa nepieritoare a sfinților mucenici”, scrie Doxologia.
Cuviosul Sofronie era originar din satul Cioara-Sebeș, județul Alba, dar a plecat în Țara Românească pentru a îmbrăca haina monahală. S-a întors în satul său natal, întemeind o sihăstrie în pădurile din împrejurimi, cunoscută sub numele de „Schitul Cioara”.
Sofronie a început o adevărată activitate misionară, mergând prin satele Ardealului, îndemnând credincioșii să-și păstreze credința ortodoxă. Pentru această „îndrăzneală” a fost arestat și bătut.
Dar Sofronie nu s-a lăsat. După ce a fost eliberat, a început din nou să mărturisească dreapta credință în satele din Apuseni, fiind din nou arestat. A fost eliberat, iar la 14 februarie 1761 a adunat un „mare sobor” în Alba Iulia, cerând egalitate în drepturi pentru români și episcop ortodox pentru ardeleni. Apoi s-a retras la Mănăstirea Curtea de Argeș, unde a mai trăit încă puțin.
Sfântul Cuvios Visarion a apărat credința ortodoxă din Banat și Transilvania și era sârb de origine. S-a născut în 1714, în Bosnia, iar în 1738 a fost în monahism la mănăstirea Sfântul Sava din Țara Sfântă. După ce revine în Serbia, se nevoiește câțiva ani într-o peșteră ca sihastru, unde, pentru sfințenia vieții sale, dobândește darul facerii de minuni.
În ianuarie 1744, venind în Banat, iar apoi în Transilvania, începe lupta pentru apărarea Ortodoxiei. Sfântul Visarion și-a început propovăduirea în Lipova. Pe colina de la marginea orașului ridică o cruce de lemn ce se păstrează și astăzi în una din absidele exterioare ale bisericii istorice din oraș. Lângă cruce a apărut un izvor, rămas în amintirea localnicilor cu denumirea „Izvorul Sfântului”. Din Banat a pornit în Transilvania spre Mărginimea Sibiului. Pretutindeni era întâmpinat de mii de credincioși, se trăgeau clopotele bisericilor în satele prin care trecea. Prin cuvintele sale a mobilizat mulțimile, arătându-le că prin unire li se schimbă credința, îndemnând pe credincioși să alunge preoții uniți și să păstreze rânduielile ortodoxe.
Efectul predicilor sale a fost uluitor. George Barițiu în istoria Transilvaniei remarcă că „el însă nici nu simțea trebuința de a întinde vorbă multă și a ținea prelegeri de dogmatică, precum făceau iezuiții. Prin cuvinte scurte, dar spăimântătoare… știu să bage în fiori pe miriadele de oameni. Vai de capul vostru, ați vândut sufletele voastre; dezlegarea morților voștri nu e dezlegare, ci osândă; parastase, pomeni și sărindare le-ați plătit cu totul în deșert la popi nelegiuți, la popi nepopi; baptismul (Botezul) pruncilor voștri, neleguit; de aceștia îl doare pe el mai mult”.
În Mărginimea Sibiului, Sfântul Visarion a reușit să întărească în credința cea dreaptă pe credincioși de aici, care au devenit mai apoi cei mai înflăcărați apărători ai Ortodoxiei. În drum spre Sibiu a fost prins, interogat și întemnițat.
Din Sibiu a fost trimis la închisoarea din Deva, apoi la Timișoara, Osiek și Raab, iar apoi în fioroasa temniță de la Kufstein, unde se crede că a și murit ca sfânt mărturisitor. Arestarea lui Visarion nu a avut drept urmare liniștirea și potolirea spiritelor exaltate de predica Sfântului. Abia acum începe adevărata convulsiune, adevărata revoluție, care umple de profundă îngrijorare cercurile politice și bisericești germano-maghiare din Viena și Ardeal.
Succesul extraordinar al predicii lui Visarion inspiră acțiunile entuziaste ale neînfricaților preoți Cosma din Deal, Ion din Răchită, Oprea din Săliște, a lui Ioan din Galeș și Ioan din Aciliu, a călugărilor Nicodim și Sofronie, a strălucitului vizionar țăranul martir Oprea Miclăuș și a altor zeci și sute de preoți, călugări, țărani care, la fel ca în epoca persecuțiilor primare, au îndurat, cu curajul sfinților și martirilor, loviri, bătăi, schingiuiri, temniță, moarte, pentru Ortodoxia lor străbună, pe care au refuzat să o abjure.
Cuviosul Visarion Sarai și Sofronie de la Cioara, împreună cu mucenicul Oprea Miclăuș, au fost canonizați de Sfântul Sinod al Bisericii noastre, hotărârea luându-se în ședința solemnă a Sfântului Sinod din data de 28 februarie 1950. În acel binecuvântat an 1950, Sfântul Sinod a hotărât ca „smeriții între ieromonahi Visarion și Sofronie, care au surpat cu virtutea și cu pătimirile lor puterea vrăjmașilor Ortodoxiei și împreună cu drept-credinciosul creștin Oprea, care a pecetluit cu moartea statornicia lui în credința părinților noștri, să se numere cu Sfinții și să se cinstească după toată pravila ca Sfinți Mărturisitori și Mucenici, în tot cuprinsul Bisericii noastre”. Proclamarea solemnă a canonizării lor a avut loc în Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia, la 21 octombrie 1955.
Ultimii doi din ceata mărturisitorilor ardeleni, preoții Moise Măcinic și Ioan din Galeș, au fost canonizați de către Sfântul Sinod în anul 1993, alături de alți sfinți bineplăcuți de Dumnezeu.
About Post Author
