Cultură man Model National

24 octombrie: Sfântul mare Mucenic Areta, tatăl lui Arian. Sfinții Marcu, Sotirih și Valentin, ce pe pământ fiind târâți, așa s-au săvârșit

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!

Sfântul Mare Mucenic Areta († 523) – A pătimit la începutul secolului al VI-lea și era originar din ținutul Yemenului (Arabia). Conducătorul orașului era Danaan, un iudeu care reușise să ajungă la conducere și care ura creștinii, pornind, astfel, persecuția împotriva lor.

În anul 520 a exilat pe Sfântul Gregențiu, Episcop de Tafar, iar pe data de 24 octombrie 523 a omorât pe Sfântul Mare Mucenic Areta, pe Reuma, soția acestuia și pe cele două fiice ale sale. Areta era conducătorul orașului Negran ai cărui locuitori erau toți creștini. Deoarece orașul Negran era înconjurat cu ziduri puternice și avea o armată disciplinată, Danaan nu a putut pătrunde în nici un fel în el.

În cele din urmă, face o promisiune mincinoasă că ar vrea doar să intre în cetate și să o vadă și să strângă birul, fără să facă nici un rău nimănui. Deși, Areta și-a dat seama de intenția ascunsă, totuși slujitorii lui au deschis porțile crezând în vorbele lui Danaan. Acesta, o dată intrat în oraș, a omorât mai întâi toți preoții, călugării și călugărițele în număr de 427, după care a încercat să îi facă să apostazieze pe Areta și pe ceilalți slujitori ai orașului de la credința creștină.

Nereușind, Areta și familia sa, împreună cu slujitorii au suferit moarte martirică. Toate aceste fapte ale lui Danaan au fost pedepsite de regele creștin Elesbaan al Etiopiei, care l-a învins și a încredințat orașul Negran în mâinile lui Arian, fiul lui Areta care scăpase cu viață, fiind ascuns prin casele unor locuitori ai orașului.

Tot astăzi sunt pomeniți:

– Sfânta Muceniță Sebastiana;

– Sfinții Marcu, Sotirih și Valentin (icoană dreapta) – pe pământ fiind târâți, așa s-au săvârșit;

– Sfântul Acachie;

– Sfântul Mucenic Nerdon;

– Sfântul Proclu, Patriarhul Constantinopolului.

VIDEO Trinitas TV:

About Post Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *