ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!
Marius Lucian Tudor, consilier superior în cadrul Parlamentului European, a afirmat luni că certificatul Covid impus în România depășește scopurile pentru care omologul lui, pașaportul Covid, a fost gândit de Uniunea Europeană ca un instrument de „facilitare” a liberei circulații, nu ca unul de îngrădire, segregare și șantaj pentru persoanele care aleg să nu se vaccineze. De altfel, România este singura țară europeană în care certificatul intern Covid nu acordă celor cu test Covid negativ aceleași privilegii ca celor vaccinați sau vindecați.
„Foarte important! Trebuie să știți că la nivel UE certificatul verde NU a fost adoptat pentru condiționarea/limitarea accesului în instituții publice, mall-uri, restaurante, hoteluri, etc.. Asta trebuie să știți toți.
Acesta a fost adoptat doar pentru facilitarea liberei circulații în spațiul intra-european, transfrontalier, inclusiv pentru călătorii esențiale, cum ar fi transportul de medicamente.
În ciuda intențiilor bune, prin utilizarea certificatului verde pentru impunerea de restricții, România, din păcate, comite o infracțiune și încalcă regulamentul (UE) 2021/953 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 Iunie 2021 privind cadrul pentru eliberarea, verificarea și acceptarea certificatelor interoperabile de vaccinare, testare și vindecare de COVID – 19 (certificatul verde) pentru a facilita libera circulație pe durata pandemiei.
Da, e nevoie de responsabilitate generală pentru ameliorarea situației și pentru depășirea crizei, dar nu prin impunerea de restricții nelegale care împart cetățenii în categorii, care creează ură și dispreț între cetățeni, nu prin discriminare.
Da, puteam evita pierderea de vieți omenești, atât de multe azi, dacă am fi achiziționat teste gratuite pentru cetățeni si tratament prin cele aproape 200 de milioane de euro din Instrumentul pentru Suport de Urgență. Altfel, am fi depistat la timp persoanele pozitive, le-am fi izolat pentru binele lor și al nostru, le-am fi dat tratament necostisitor, am fi redus riscul de infectare și am fi salvat multe vieți. Din păcate am pierdut această oportunitate, dar vine alta și trebuie să fim pregătiți.
Dovezile științifice ne arată că o persoană vaccinată se poate infecta și poate transmite virusul. Îi felicit pe cei care au ales să se vaccineze, alegerea lor. La fel de mult respect și alegerea celor care au ales să nu se vaccineze. Dar cred că toți trebuie să ne testăm periodic, vaccinați și nevaccinați, pe banii statului, căci slavă Domnului, am fi avut și încă mai avem cu ce achiziționa teste gratuite dacă omenii politici scapă odată de furie și instalează un guvern funcțional care să ceară, prin Ministerul Sănătății, bani europeni pentru teste gratuite și să aducă tratament în țară. Și există o listă de 83 de teste acreditate de Comitetul European pentru Securitatea Sănătății, pe care cetățenii le pot folosi cu încredere chiar și sub atenția unui medic de familie.
Sunt convins că România putea să facă și poate face mai mult și mai bine pentru cetățenii săi și pentru sănătatea publică, dacă alege calea corectă.
De exemplu, lași în mall un vaccinat care prezintă un certificat verde, dar pe care nu îl testezi și care ar fi pozitiv. În consecință supui riscului de infectare alte câteva sute de persoane aflate în mall, fie ele chiar vaccinate. Soluția trebuie să includă și TESTAREA, nu doar vaccinarea, pentru că încă există milioane de români care nu pot sau nu vor să se vaccineze. Cu ei ce facem? De ei nu avem grijă? Așa, și vaccinatul și nevaccinatul, care sunt testați rapid antigen la intrarea în mall și primesc rezultat negativ pot intra. Pe de altă parte îi putem ajuta pe cei testați pozitiv, din timp, și limităm rata de răspândire a virusului și numărul celor care pot face forme grave ale bolii.
Mai jos articolele regulamentului UE, care susțin ce vă spun și care ar trebui luate în seamă de fiecare stat membru. Nu vi le-a comunicat nimeni până acum. Nu știu de ce? Poate pentru că infomația e cunoaștere și cunoașterea te ajută să recționezi concret și vehement. Vi le fac cunoscute, pentru că nu e normală această vrajbă și împărțire a populației, când există și alte soluții. Să fiți sănătoși, buni și responsabili!
(1) Orice cetățean al Uniunii are dreptul fundamental de liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre, sub rezerva limitărilor și a condițiilor prevăzute de tratate și de dispozițiile adoptate în vederea aplicării acestora.
(8 ) Multe state membre au lansat sau intenționează să lanseze inițiative de eliberare a unor certificate de vaccinare împotriva COVID-19. Pentru ca astfel de certificate de vaccinare să fie însă folosite în mod eficace într-un context transfrontalier atunci când cetățenii Uniunii își exercită dreptul de liberă circulație, acestea trebuie să fie pe deplin interoperabile, compatibile, sigure și verificabile. Este necesară o abordare comună a statelor membre cu privire la conținutul, formatul, principiile, standardele tehnice și nivelul de securitate ale unor astfel de certificate de vaccinare.
12) Pentru a facilita exercitarea dreptului de liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre, ar trebui să se instituie un cadru comun pentru eliberarea, verificarea și acceptarea unor certificate interoperabile de vaccinare, testare și vindecare de COVID-19 (certificatul digital al UE privind COVID).
(14) Prezentul regulament urmărește să faciliteze aplicarea principiilor proporționalității și nediscriminării în ceea ce privește restricțiile privind libera circulație pe durata pandemiei de COVID-19, urmărind în același timp un nivel ridicat de protecție a sănătății publice. Acesta nu ar trebui înțeles ca o facilitare sau ca o încurajare a adoptării de restricții privind libera circulație sau de restricții ale altor drepturi fundamentale, ca răspuns la pandemia de COVID-19, având în vedere efectele lor negative asupra cetățenilor și activităților economice din Uniune (…) Totodată, cadrul privind certificatul digital al UE privind COVID este menit să asigure faptul că certificatele interoperabile sunt disponibile și pentru călătorii care au o funcție esențială sau o nevoie esențială de a se deplasa.
(36) Este necesar să se prevină discriminarea directă sau indirectă împotriva persoanelor care nu sunt vaccinate, de exemplu din motive medicale sau deoarece acestea nu fac parte din grupul-țintă pentru care vaccinul împotriva COVID-19 este administrat sau autorizat în prezent, cum ar fi copiii, sau deoarece nu au avut încă posibilitatea să fie vaccinate sau au ales să nu se vaccineze. Prin urmare, deținerea unui certificat de vaccinare sau deținerea unui certificat de vaccinare care indică un vaccin împotriva COVID-19 nu ar trebui să fie o condiție prealabilă pentru exercitarea dreptului de liberă circulație sau de utilizare a serviciilor de transport transfrontalier de persoane, cum ar fi companiile aeriene, trenurile, autocarele, feriboturile sau orice alt mijloc de transport. În plus, prezentul regulament nu poate fi interpretat ca instituind un drept sau o obligație de a fi vaccinat.
Nu trebuie să uităm nici textul de lege emis de Parlamentul European și Consiliul European ale cărui prevederi interzic negru pe alb discriminarea persoanelor care nu sunt vaccinate sau nu dețin un document „green pass” (pașaport Covid). Reglementarea 2021/953 din 14 iunie 2021, privitoare la campaniile de vaccinare, prevede la articolul 20:
„Eliberarea de certificate în temeiul prezentului regulament nu ar trebui să ducă la discriminare pe baza deținerii unei anumite categorii de certificate.”
La articolul 60 al aceleiași reglementări se precizează că:
„Prezenta reglementare respectă drepturile fundamentale și principiile recunoscute în special de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „Carta”), inclusiv dreptul la respectarea vieții private și de familie, dreptul la protecția datelor cu caracter personal, dreptul la egalitate în fața legii și la nediscriminare, libertatea de circulație și dreptul la o cale de atac eficientă. La punerea în aplicare a prezentului regulament, statele membre trebuie să respecte Carta”.