CHIȘINĂU, 28 oct – Sputnik. Deputații se vor întruni astăzi în ședință plenară. Biroul permanent al Legislativului a aprobat, în ședința de miercuri, ordinea de zi. Ședința plenară va începe la ora 11:00.Astfel, deputații vor modifica, în lectură finală, Legea privind dezvoltarea regională, Legea privind înregistrarea de stat a persoanelor juridice și a întreprinzătorilor individuali și vor ratifica Acordul de modificare nr. 2 la Acordul de împrumut dintre Republica Moldova și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare privind realizarea lucrărilor de construcție și reabilitare a drumurilor în Republica Moldova.Totodată, în prima lectură vor fi examinate mai multe proiecte de lege, inclusiv, cel cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă a transportatorilor față de călători, proiectul pentru ratificarea Acordului de parteneriat strategic, comerț și cooperare dintre Republica Moldova și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, precum și proiectul privind mecanismul de examinare a investițiilor de importanță pentru securitatea statului.De asemenea, parlamentarii vor examina proiectul de hotărâre privind demisia unui deputat.
Related Articles
Angajații STB au intrat în GREVĂ SPONTANĂ. Protestul dă Capitala peste cap și pică colac peste pupezele de la guvernare
ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută! Angajații Societății de Transport București au intrat joi dimineață în grevă spontană, după acțiunea de protest de miercuri. STB […]
Forumul Economic Mondial al lui Klaus Schwab a declarat că oamenii nu mai au dreptul de a deține o mașină proprie și că pot, în schimb, „să meargă pe jos sau să împartă cursele”. IA-MĂ NENE – DAR UNDE MĂ DUCI?
ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută! Forumul Economic Mondial al lui Klaus Schwab a declarat că oamenii nu mai au dreptul de a deține o […]
BUGETUL PE 2022 – Curtea Constitutionala a transat problema. Ce a decis in unanimitate in urma sesizarii USR
Curtea Constitutionala a Romaniei a respins, marti, 28 decembrie 2021, sesizarea de neconstitutionalitate depusa de USR in legatura cu Legea bugetului pe 2022 adoptata de Parlament. In urma deciziei judecatorilor constitutionali, legea va merge la presedintele Klaus Iohannis pentru promulgare. Iata anuntul CCR: „Curtea Constitutionala a fost investita, in temeiul art.146 lit.a) teza intai din […]