CHIȘINĂU, 28 oct – Sputnik. Nu s-a reușit deocamdată, de facto, să se ajungă la o înțelegere cu Moldova privind livrarea gazului, există o datorie în creștere, rămâne problema unui nou contract, a spus purtătorul de cuvânt al președintelui Federației Ruse Dmitri Peskov, citat de RIA Novosti.„Deocamdată, de facto, situația este de așa natură încât nu s-a reușit să se ajungă la o înțelegere. Există o datorie a Moldovei către Gazprom, datoria este foarte serioasă, în creștere, acesta este primul lucru. Și se pune problema unui nou contract direct legat de această datorie.„Gazprom nu poate oferi gaze gratuit și nu poate ierta datoriile, este o companie comercială”, a subliniat el.Negocierile cu Gazprom continuăAstăzi la Sankt Petersburg are loc o nouă întrevedere între șeful Gazprom, Alexei Miller și viceprim-ministrul, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale al Republicii Moldova, Andrei Spînu. Părțile negociază pentru a treia zi consecutiv asupra termenilor unui nou contract de furnizare a gazelor rusești către Moldova și asupra problemelor actuale de interacțiune dintre Gazprom și Moldovagaz.Joi, în cadru unui briefing de presă după reuniunea Consiliului de Asociere RM-UE, prim-ministrul Natalia Gavrilița a declarat că Republica Moldova este interesată de semnarea unui contract pe terme lung, la un preț pe care și-l poate permite.„Această criză energetică a lovit nu doar în republica Moldova. Este o creștere extraordinară pe care mai multe țări europene nu și-o pot permite, de aceea noi pledăm pentru un contract pe care să-l putem onora”, a mai spus Gavrilița.Premierul Gavrilița spune ce se va întâmpla dacă nu se va ajunge la un acord cu GazpromPrim-ministrul Republicii Moldova, Natalia Gavrilița, a declarat că dacă Moldova nu ajunge la un acord cu Gazprom, atunci țara va trebui să cheltuiască în următoarele cinci luni aproximativ 800 de milioane de euro pentru importurile de resurse energetice de la alți furnizori, pentru a face față cererii de iarnă, iar în acest sens ar putea fi necesita asistența UE. Premierul a făcut aceste afirmații într-un interviu pentru Financial Times, relatează RIA Novosti.„În aceste patru-cinci luni, UE trebuie să dea de înțeles clar că sprijină Moldova… Moldova nu are nevoie de volume foarte mari… Sperăm că putem conta pe un sprijin de durată”, a spus politicianul.Comentând decizia Comisiei Europene de a aloca Moldovei 60 de milioane de euro pentru ca țara să facă față crizei energetice, Gavrilița a declarat că acești bani vor ajuta la continuarea negocierilor, fără îngrijorări din cauza vremii.Chișinăul nu vrea să aleagă între gaze mai ieftine și relații strânse cu Uniunea Europeană, a mai declarat premierul moldovean Natalia Gavrilița.„Ea a spus că ”ar prefera să nu se afle într-o astfel de situație” în care să fie nevoită să aleagă între gaze mai ieftine și relații strânse cu Bruxellesul”, scrie publicația.În același timp, Gavrilița a refuzat să comenteze dacă Moldova a primit propuneri de la companiile europene de a cumpăra gaze la un preț sub cel al pieței, ca alternativă la propunerea Gazprom. Potrivit politicianului, „nu există soluții ușoare”. „Noi căutăm un contract pe termen lung, un astfel de preț care să ne ajute să depășim actuala deviere de prețuri. Discutăm diverse opțiuni cu partenerii europeni”, a declarat ea.De asemenea, politicianul a refuzat să comenteze propunerea Gazpromului. Totuși, Gavrilița a menționat că negocierile cu Gazprom continuă și Chișinăul este întotdeauna „deschis către un parteneriat cu Gazprom, precum și către „relații economice normale și previzibile”.Amintim că președintele Maia Sandu a susținut ieri un briefing după ședința Consiliului Suprem de Securitate în care a anunțat că a avut o discuție telefonică cu șeful adjunct al administrației președinției Federației Ruse Dmitri Kozak.Ea a subliniat că discuția cu Kozak a avut drept scop facilitarea negocierilor care au loc la Sankt Petersburg cu Gazprom.Președintele a menționat că negocierile cu Gazprom sunt în curs de desfășurare și că speră ca în urma acestora Moldova să obțină un preț avantajos la gaz.Contractul de livrarea a gazelor cu concernul rus Gazprom a expirat pe 30 septembrie. Acesta a fost prelungit cu încă o lună, până pe 31 octombrie, iar țara noastră achită pentru gazul livrat un preț de piață de 790 de dolari pentru o mie de metri cubi.
Related Articles
Coronavirus – Covid-19: Cea mai mare crima impotriva umanitatii dupa WW2
Razboiul biologic economic a fost adus in fiecare locuinta a cetatenilor. Razboiul biologic purtat intre marile economii a fost indreptat impotriva populatiei civile in ultimii zece ani. Procesul de reducere a populatiei globale prin omor cu premeditare, de reducere a fertilitatii populatiei si reprezinta cel mai mare act criminal din istoria omenirii dupa cele doua […]
Băiat de 17 ani din Illinois, SUA, mort subit în timpul unei repetiții la cor. Familia, în stare de șoc
ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută! Autoritățile americane au anunțat că un elev de 17 ani de la Naperville North High School, Illinois, a murit […]
Ca să fie clar: Rafila vrea certificate de vaccinare și pentru preoți
ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută! Deputatul PSD Alexandru Rafila a afirmat marți că certificatele Covid ar trebui aplicate unitar și nediscriminatoriu, adică și preoților, […]