Life Lifestyle man National Politics Technology

Sandu spune cum a influențat participarea la ”Platforma Crimeea” negocierile cu Gazprom

CHIȘINĂU, 4 nov – Sputnik. Negocierile cu Gazprom privind semnarea contractului de livrare a gazelor naturale în Moldova au fost dure și dificile, a spus Maia Sandu în cadrul emisiunii. Totodată, ea susține că participarea sa la ”Platforma Crimeea” nu a influența în niciun fel negocierile cu concernul rus.Declarația a fost făcută în contextul în care pe 29 octombrie a fost prelungit cu cinci ani contractul dintre Gazprom și Moldovagaz, adică până pe 30 septembrie 2026.Președintele țării a fost întrebat dacă crede că procesul de negocieri cu Gazprom a fost influențat de vizita sa la Kiev unde a participat la Platforma Crimeea. Maia Sandu a răspuns că nu vede nicio legătură între aceste două aspecte, mai ales că la acel eveniment au fost și alți președinți ai statelor cu care ulterior Gazprom a semnat contracte de livrare a gazelor la un preț avantajos. „Platforma Crimeea este despre respectul pe care noi îl avem pentru integritatea teritorială a Ucrainei și acest respect este reciproc. Contractul pe gaze este altceva și ține de relația noastră cu Federația Rusă. Evident că avem probleme mai simple și mai serioase pe agenda noastră cu Federația Rusă. Noi de fiecare dată am fost sinceri și am spus că ne dorim o colaborare pragmatică, constructivă, care este bazată pe respect reciproc”, a afirmat Maia Sandu. Precizăm că astăzi Consiliul de Administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a avizat acordul adițional al contractului dintre Gazprom și Moldovagaz cu privire la condițiile de furnizare a gazelor naturale în Republica Moldova.Conform ultimei hotărâri a Comisiei pentru Situații Excepționale, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică este obligată să aprobe până la 10 octombrie tarife noi la gaze, care vor fi aplicate în facturi de la 1 noiembrie.Amintim că pe data de 29 octombrie, negocierile cu Gazprom s-au încheiat, iar în urma acestora contractul cu concernul rus a fost prelungit pentru o perioadă de cinci ani. Părțile au agreat formula de preț propusă de partea moldovenească. Vicepremierul Andrei Spînu a menționat însă că nu poate face publice detaliile despre formarea prețului, invocând secretul comercial.

About Post Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *