Life Lifestyle man National Politics Technology

Ultima oră: ANRE, obligată să stabilească tarife noi la gaz până la 10 noiembrie

CHIȘINĂU, 4 nov – Sputnik. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică este obligată să aprobe până la 10 octombrie tarife noi la gaze, care vor fi aplicate în facturi de la 1 noiembrie. Comisia pentru Situații Excepționale a emis o nouă decizie prin care obligă ANRE să ajusteze prețurile, iar Moldovagaz trebuie să prezinte, cel târziu până mâine, cererea privind majorarea tarifelor la gazul natural pentru consumatorii finali.Potrivit deciziei, ANRE va reexamina, până la 30 noiembrie 2021, preţurile reglementate pentru gazele naturale în contextul obligaţiei de serviciu public. Totodată, Ministerul Finanţelor va iniţia procedura de rectificare bugetară în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare şi o va prezenta Guvernului Republicii Moldova până la data de 11 noiembrie 2021.Ministerul Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale va iniţia procesul de analiză a legislaţiei în domeniul energetic şi va propune un set de modificări în scopul fortificării securităţii energetice a Republicii Moldova.Pe durata stării de urgenţă, Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică nu va elibera licenţe pentru furnizarea gazelor naturale şi nu va aplica sancţiuni operatorilor de transport de gaze naturale.

About Post Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *