Life Lifestyle man National Politics Technology

Cine va plăti datoria regiunii transnistrene la gaz? Răspunsul președintelui Moldovagaz

CHIȘINĂU, 5 nov – Sputnik. Președintele Moldovagaz Vadim Ceban a fost întrebat în emisie la Radio Sputnik Moldova cine va plăti datoria istorică de peste 7 miliarde de dolari, acumulată de malul stâng al Nistrului față de Gazprom.„Va trebui de găsit soluția la această problemă din perspectiva intereselor și poziției tuturor acționarilor. Și asta ar trebui hotărât la nivel politic, pentru că noi înțelegem că nu este vorba doar de livrarea gazelor din punct de vedere comercial, dar și de felul în care vom reglementa această datorie în regiunea care nu este controlată de autoritățile constituționale ale Republicii Moldova”, a spus Vadim Ceban.Președintele Moldovagaz a menționat că nu s-a discutat în cadrul negocierilor cu Gazprom purtate recent despre datoria malului stâng al Nistrului, ci doar despre datoria malului drept – de peste 700 de milioane de dolari. Vadim Ceban a anunțat că Moldovagaz va cere în după amiaza zilei de azi Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică să majoreze tariful la gaz.Președintele Moldovagaz a afirmat că deși prețul de achiziție a gazului ar putea să se modifice lunar, tariful ar putea să se mențină pentru o perioadă îndelungată.„Ideea noastră este că trebuie să fie o stabilitate pe parcursul unei perioade mai lungi – de exemplu un an”, a spus Ceban.Președintele Moldovagaz a anunțat că întreprinderea va solicita ANRE să majoreze tarifele în după amiaza zilei de astăzi.În prezent tariful pentru un metru cub de gaz este de 4 lei și 30 de bani.Criza gazelor în MoldovaMoldova a convenit cu Gazprom să prelungească contractul de furnizare a gazelor pentru următorii cinci ani, negocierile s-au încheiat săptămâna trecută la Sankt Petersburg.În cadrul negocierilor, după cum a menționat anterior viceprim-ministrul Andrei Spînu, a fost aprobată formula de formare a prețului propusă de partea moldovenească, care are la bază pe raportul dintre prețurile de piață la gaz și petrol.Contractul de livrare a gazelor cu concernul rus Gazprom a expirat pe 30 septembrie. Acesta a fost prelungit cu încă o lună, până pe 31 octombrie. În luna curentă însă țara noastră achită pentru gazul livrat un preț de piață de 790 de dolari pentru o mie de metri cubi.În perioada 21-22 octombrie, viceprim-miniștrii moldoveni Vlad Kulminski și Andrei Spînu au avut prima rundă de negocieri cu privire la contractul pentru gaze cu șeful adjunct al Administrației Prezidențiale Dmitri Kozak, directorul general al SRL ”Gazprom Export” Elena Burmistrova și ministrul rus al Energiei Nikolai Șulginov. Părțile nu au reușit să ajungă la o înțelegere.Totodată, Moldova a început să caute surse alternative de furnizare a combustibilului albastru în țară. Pe 25 octombrie, Moldova a făcut prima achiziție de gaze de la alt furnizor decât Gazprom: a fost semnat un contract pentru achiziția de probă a un milion de metri cubi de gaz de la PGNiG din Polonia. În cursul săptămânii, Moldova a achiziționat gaz de asemenea de la compania olandeză Vitol, de la compania elvețiană DXT Commodities și de la Naftogaz din Ucraina.A doua rundă de negocieri cu Gazprom a avut loc în perioada 27-29 octombrie. La discuțiile cu șeful Gazprom, Alexei Miller, Republica Moldova a fost reprezentată de ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale Andrei Spînu și de președintele Consiliului de Administrare al SA Moldovagaz Vadim Ceban. Părțile au reușit să ajungă la un acord cu privire la prelungirea contractului de furnizare a gazelor în condițiile propuse de partea moldovenească. S-a ajuns și la un acord privind efectuarea unui audit al datoriei istorice a companiei Moldovagaz față de Gazprom.

About Post Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *