Life Lifestyle man National Politics Technology

Ciurea: Kulminski nu s-a încadrat în echipa guvernamentală

CHIŞINĂU, 5 nov – Sputnik. Vladislav Kulminski, a cărui demisie din funcția de viceprim-ministru pentru Reintegrare a fost anunțată vineri, 5 noiembrie, nu s-a încadrat în echipa Guvernului. Acesta ar putea fi unul dintre motivele plecării sale din funcție, a spus analistul politic Corneliu Ciurea întrun comentariu pentru Sputnik Moldova.Informația cu privire la demisie a fost confirmată pentru Sputnik Moldova de către Direcția comunicare și protocol a Guvernului, care a precizat că Kulminski a luat această decizie din motive personale.În context, Corneliu Ciurea spune că astfel de demisii, chiar la începutul mandatului, vorbesc întotdeauna despre unele dificultăți și experții nu înclină să creadă în explicația oficială a motivelor plecării lui Kulminski din Guvern.Expertul mai consideră că munca pe direcția transnistreană nu corelează prea mult cu experiența profesională a lui Vladislav Kulminski.„Din punctul meu de vedere, postul său de viceprim-ministru pentru reintegrare nu corespundea cu genul activităților sale ca reprezentant al ONG-urilor, care se ocupau de alte chestiuni. Experiența anterioară a lui Kulminski este foarte diferită de cea a unui ministru care trebuie să poarte negocieri dificile cu partea transnistreană. Cred că undeva aici se află cheia acestei demisii”, a adăugat Corneliu Ciurea.Expertul a comentat de asemenea și declarațiile vicepreședintelui Parlamentului, deputatul PAS, Mihail Popșoi, care, în ajunul demisiei lui Kulminski, a menționat în cadrul unei emisiuni televizate că va urma o remaniere în Cabinetul de Miniștri, „dar nu va fi ministrul Sănătății Ala Nemerenco”.Potrivit expertului, pare logic ca PAS să se străduiască „să scape de un anumit balast politic, pe seama căruia să poată atârna toată povara responsabilității și să înceapă totul cu ”fața imaculată”. În același timp, Ciurea consideră că această manevră nu va reuși: „Toată lumea înțelege că responsabilitatea revine principalelor persoane în stat, și nu celor care vor fi numiți vinovați”, a spus expertul.Amintim că anterior viceprim-ministru pentru Reintegrare, Vlad Kulminski, a deținut funcția de consilier pe politica externă și planificare strategică în Guvernul Maia Sandu.

About Post Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *