Mi-am petrecut copilăria într-un oraș înconjurat de industrie grea, de oriunde ar fi bătut vântul orașul era poluat fie de termocentrală, fie de fabrica de ciment, mai rar venea peste oraș fumul roșu produs de combinatul siderurgic din apropriere. Zăpada devenea cenușie în doar câteva ore după ce-a nins, rufele puse la uscat erau rapid cimentate, țin și acum minte că trebuia să le scuturăm înainte de a le lua de pe sârmă. Acum mai funcționează doar fabrica de ciment care, la adăpostul oferit de unul dintre baronii locului, a devenit un soi de crematoriu pentru gunoiul adus de peste tot din Europa.
Apocalipsa pseudo-industrială – căci industria sovietică a fost mai mereu una având dimensiunile economiei spaniole – nu poate trece neobservată oricărui vizitator al fostei URSS, peisajele apocaliptice care răsar din loc în loc în mijlocul naturii magnifice fiind caracteristice întregului spațiu estic.
Cele de mai sus sunt firești într-o economie socializată, distrugerea armoniei naturii fiind consecința firească a absenței drepturilor de proprietate dar mai ales al lipsei prețurilor de piață ceea ce duce la imposibilitatea de a face calcule economice. Nu, inginerii comuniști sau sovietici nu au fost cu nimic mai prejos decât omologii lor din țările cu o economie de piață funcțională, poluarea și distrugerea naturii nefiind probleme inginerești ci probleme economice generate de imposibilitatea
alocării raționale a resurselor într-o economie socializată.
Cele de mai sus ne arată că distrugerea resurselor, risipirea acestora, este posibilă atunci când proprietatea privată este inexistentă sau respectarea acesteia este problematică și mai ales atunci când nu putem acționa rațional, anume atunci când ne lipsesc prețurile de piață.
Să reluam acum exemplul lui Robinson Crusoe, eșuat după cum bine știm pe o insulă pustie. Dl. Crusoe realizează rapid că poate să supraviețuiască pescuind un pește pe zi pentru restul zilelor ce i-au rămas de trăit. Și tocmai pentru că este un om civilizat dl. Crusoe pescuiește din greu, acumulează pește iar apoi flămânzește, își întrerupe pescuitul zilnic timp în care va munci din greu pentru a-și face un năvod de pescuit. O dată ce are năvodul dl. Crusoe poate rezolva într-o fracțiune din timpul inițial problema hranei, timpul rămas și-l dedică construirii unei locuințe, apoi nevoilor artistice și intelectuale specifice unui om civilizat. Cu alte cuvinte
acumularea este specifică civilizației, de fapt necesitatea acumulării ne-a făcut să devenim civilizați. La început a fost extrem de contraintuitiv, dar aceia dintre noi care s-au abținut să-și consume în timpul iernii semințele puse de-o parte pentru semănat au reușit să supraviețuiască. Atunci când mezina familiei a reușit să supraviețuiască pentru că ne-am abținut de la consum am devenit civilizați, cu toții în zona civilizației greco – romane suntem descendenții unor oameni care au învățat cu prețul propriei vieți să acumuleze.
Dobânzile real negative, faptul că pierdem bani dacă încercăm să-i economisim ținându-i la bancă sau sub pernă sunt o extraordinară risipă civilizațională, sunt cel mai important instrument al decivilizării noastre, invadatorii dinspre Africa sau Asia de Sud Est nu ar avea importanță dacă ne-am fi păstrat civilizația. În timpul
Republicii de la Weimar soțiile se duceau împreună cu soții lor la muncă pentru a le lua acestora salariul zilnic ca să-l poată cheltui încă în vreme ce soții lor muncesc pentru bani astfel încât aceștia să nu aibă timp să se devalorizeze. De la
fondarea FED în 1913 și până acum facem cu toții ce-au învățat să facă soțiile muncitorilor germani, cheltuim mai mult decât avem cu adevărat, cheltuim în avans, datoriile private, datoriile guvernamentale, obligațiile de tot soiul ale guvernelor au ajuns la cifre astronomice, din păcate nu cheltuim doar bani pe care nu i-am muncit încă, cheltuim și risipim mai ales civilizație, în doar câteva generații am risipit înțelepciunea acumulată cu greu timp de milenii. Sclipiciul inutil, extravaganța nemuncită, excesul și risipa, cu toate sunt posibile pentru că nu am muncit pentru banii cu care-am plătit, am plătit cu bani împrumutați de la copiii noștri, cu bani furați de la aproapele nostru cu ajutorul
domnului Cantillon, plătim cu orice altceva decât cu bani munciți.
Iar acum am identificat o a treia sursă a excesului, distrugerii și a risipei, banul nemuncit intermediat de socialismul financiar de care avem parte o dată cu generalizarea practicii emisiunii de monedă fracționară.
Cei care s-au întâlnit în Glascow cred că vinovată pentru încălzirea climei este vaca noastră cea de toate zilele, cărbunele pe care-l folosim de
mii de ani în metalurgie sau pe care-l folosim pentru a ne încălzi și pe care am început de curând să-l ardem pentru a produce curent electric, oricine este vinovat dar nu elita colectivistă care generează risipă, exces, extravaganță sterilă și decivilizare.
Desigur, narațiunea oficială a elitelor adunate în Glascow este că avem prea mult dioxid de carbon în atmosferă, tot răul se întâmplă din cauza bioxidului de carbon, politicile socialiste n-au nici o vină. Gazul metan, petrolul și cărbunele sunt substanțe organice rezultate din descompunerea anaerobă a unei biosfere abundente, acum milioane de ani viața era abundentă tocmai pentru că concentrațiile de bioxid de carbon mult mai mari decât cele de astăzi puteau susține o viață abundentă. Exploatăm gaz, petrol și cărbune în tot soiul de deșerturi înghețate sau fierbinți tocmai pentru că viața era abundentă, condiția abundenței vieții fiind o concentrație mare a bioxidului de carbon atmosferic (acum
300 de milioane de ani, în epoca în care s-au format resursele de cărbune, gaz și de petrol pe care le exploatăm azi, concentrația de bioxid de carbon era de 10 ori mai mare decât cea din zilele noastre). Pseudo savanții plătiți de cei adunați la Glascow n-au cum să schimbe adevărurile elementare de mai sus, dar ceea ce știu bine posesorii de diplome științifice aflați pe statul de plată – direct sau indirect – al diverselor guverne este că chimia organică este o chimie a carbonului, știu că posibilitatea vieții și a acțiunii umane se regăsește în legile chimiei carbonului. Oferind pretexte pentru a criminaliza carbonul savanții de trei parale le oferă celor puternici pretexte pentru a ne limita acțiunile, pentru a ne ucide pe noi și pe copiii noștri. Nu este vorba de nimic altceva, genocidul, socialismul, încălzirismul sunt practic sinonime.
Nu bioxidul de carbon este problema celor ce s-au întâlnit în Glascow, ci ura, ura față de aproape, ura demonică față de viață și față de acțiunea umană îi face să se strângă în conclave periodice. Da, este ceva în neregulă cu lumea în care trăim dar cu certitudine nu bioxidul de carbon – gazul care ne face viața posibilă – este problema lumii noastre. Distrugerea naturii, risipa, extravaganța calpă și degenerată sunt toate reale, dar noi, oamenii normali, oamenii care trăiesc cinstit din muncă, nu trebuie să ne simțim vinovați pentru distrugere, risipă sau extravaganță, acestea sunt străine lumii noastre, sunt privilegiile celor care au ca singură competență aceea de a fi de partea bună a socializării monedei sau de partea profitabilă a monopolurilor politice de tot soiul.
Elitele adunate la Glascow ne-au spus deja ceea ce-și doresc: își doresc să ne ia libertatea și apoi viața: atât libertatea noastră cât și propria noastră viață sunt generatoare de bioxid de carbon. Ar trebui să luăm aminte, sutele de milioanele de cadavre pe care au știut să le producă de la 1792 încoace dau măsura vremurilor ce vor fi să vină.
