ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!
Eminescu avea XVI volume editate de Academia Română până în 1989, și din acestea primele cinci erau de poezii, al șaselea de literatură populară – da, Eminescu a fost un mare culegător de folclor!, al șaptelea de proză, al optulea de teatru, patru volume de analize politico-economice, juridice și sociologice (IX-XIII), un volum de traduceri (XIV) și Fragmentarium (XV).
Gândind logica societății cu mare acuitate, din multiple perspective, Eminescu este un mare sociolog, precursor al sociologiei sistemului mondial modern.
La aproape 100 de ani de la moartea lui, cel care a avut puterea să ne înfățișeze sistemul de sociologie eminescian este acad. Ilie Bădescu, în două lucrări de referință pentru cei interesați să capete sau să își dezvolte ochiul interior asupra românescului și locului nostru în ansamblului angrenajului mondial: „Sincronism european și cultură critică românească” (1984) și „Sociologia eminesciană (1994)”.
Piatra de temelie a sociologiei eminesciene este legea compensației, elaborată în cadrul mai larg al sociologiei progresului negativ, sau al dezvoltării subdezvoltării, asupra cărora vom reveni cu extrase.
Acad. Ilie Bădescu sintetizează astfel teoria eminesciană a elitelor și dezvoltării: „Numai elitele înălțate prin muncă, adică cele care produc «înlesniri de civilizațiune» popoarelor, se înalță cu adevărat la rangul de factor de direcționare istorică a popoarelor.” („Sociologia Eminesciană”, p.232)
LEGEA COMPENSAȚIEI – CE ESTE, ÎN CE CONSTĂ ȘI CE SE ÎNTÂMPLĂ CÂND NU ESTE RESPECTATĂ?
Enunțul:
„Teoria socială a compensației fiind a noastră și neaflîndu-se în nici un manual de politică, ne credem în drept a o esplica.
Compensația nu se dă de cătră o clasă sau de cătră un om decât prin muncă intelectuală sau musculară. Munca musculară consistă în producere de obiecte de utilitate necontestată, cea intelectuală în facilitarea producțiunii acestor obiecte. Din acest punct de vedere vânzarea de rachiu de cucută prin sate și colportajul nu ni se par nici a fi produs obiecte de utilitate, nici a fi înlesnit producțiunea prin o mânuire mai inteligentă a instrumentului de muncă.” (Eminescu, XII, p.373)
Eminescu este adeptul societății meritocratice:
„Meritul consistă în escedentul valorii producțiunii peste consumațiune. (XII, p.178)
Eminescu susține necesitatea elitelor virtuoase, ca în Republica lui Platon: să țină dreapta socoteală (dreptate, cumpătare).
„… pentru a conduce economia generală a unui popor mai trebuiește încă ceva, deosebit de cărți franțuzești și dicționare enciclopedice, adică judecată sănătoasă, cunoașterea dreptei proporții între mijloacele întrebuințate și scopul urmărit. Oricari ar fi scopurile urmărite de clasa cultă a unui popor, ele sunt rele și de nimic dacă nu ecuivalează sacrificiile aduse pentru realizarea lor, și constatăm că mulțimea semidocților și cârciocarilor pe cari i-a produs sacrificiile stoarse populațiilor rurale, nenumărata plebe a scribilor netrebnici nu compensază defel sărăcirea și mortalitatea poporului nostru.” (IX, pp.146-147)
Nerespectarea legii compensației atrage exploatarea nemiloasă a societății și prăbușirea demografică a acesteia. Statul devine demagogic:
„Simulacre, forme goale ale culturei străine fără nici un fel de fond, beșici de săpun cari, plesnind, nimeni n-ar simți lipsa lor decât bugetofagii , iată progresul făcut! Nici instrumentele de muncă agricolă nu s-au îmbunătățit, nici meseriile vechi nu s-au perfecționat , nici meseriașii nu s-au înmulțit, nici din școli nu iese oameni practici și capabili a se hrăni fără ajutorul bugetului, nici clerul n-a înaintat pentru a substitui convingerea morală și religioasă vechei și naivei credințe dogmatice, nici literatura nu e superioară celei de la 1850, ci, din contra, inferioară, nici vrun progres se vede în activitatea științifică. Plagiatori de texte străine fără sentiment de demnitate, iată cine ocupă catedrele universitare, destinate iubirii dezinteresate de adevăr, sete de știință.” (vol. XII, p.178)
În unele din statele apusene vedem în adevăr bugete foarte mari, dar serviciile pe cari statul le aduce în schimb cu banul contribuabilului sunt nu numai echivalente, ci întrec cheltuiala făcută. Prin sumele ce le consumă mecanismul statului se înlătură piedicile ce se opun producțiunii și schimbului ; prin cheltuielile făcute i se ușurează oricărui producător condițiile în cari muncește, încât producțiunea crește în proporție cu cheltuielile statului și viceversa. Bunăstarea fiecărui individ sporește și, fiindcă, bunăstarea e condiția bunului trai, media vieții fiecăruia devine mai lungă, copiii sunt crescuți în condiții mai bune decum fuseseră părinții lor, o generație și mai viguroasă, și mai aptă pentru producțiune ia locul celei ce se stinge.
La noi sporirea veniturilor statului înseamnă însă totdeuna diminuarea veniturilor fiecării economii private. Nu din prisosul producțiunii , ci, la clasele de jos, de-a dreptul din primele necesități , din plata muncii zilnice se percepe darea; mărimea contribuțiilor statului e echivalentă cu mărimea mizeriei populațiunii.
De aci se explică de ce rasa română descrește continuu ca număr și degenerează ca constituție fizică.
… Dar orice ban care se ia contribuabilului — și în ce condiții grele și uzurare adesea, căci trebuie să se împrumute ca să plătească dările — orice ban, zicem, se scade din greutatea pânii săracului, deci din puterea lui musculară , din putința lui de-a produce. E drept că marile goluri ce se nasc prin scăderea poporului nostru se vor umplea, dar se vor umplea cu străini, căci imigrația lor e în termen mediu de 20 000 pe an de la 1866 încoace.” (XII, pp.50-51)
Eminescu, Opere, IX, Publicistică 1870-1877, Albina, Familia, Federațiunea, Convorbiri literare, Curierul de Iași, Studiu introductiv de Al. Oprea, cu 68 de reproduceri după manuscrise și publicații”, Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1980
Eminescu, Opere XII, Editura Academiei, 1985, Coordonatorul ediției: AL. OPREA, DIMITRIE VATAMANIUC, responsabil al secțiunii de publicistică, stabilirea paternității textelor, comentariile.
Disponibile și la Mihai-Eminescu.Ro
About Post Author
