Fostul premier Ludovic Orban a declarat ca presedintele Klaus Iohannis i-a cerut sa il demita pe Raed Arafat, secretar de stat in Ministerul Afacerilor Interne si seful Departamentului pentru Situatii de Urgenta, insa a refuzat.
Orban a precizat la emisiunea Insider Politic de la Prima TV ca nu a facut acest lucru deoarece reconstructia sistemului ar fi necesitat mai multe luni:
“Nu am luat in calcul, mi s-a cerut. Mai multi mi-au cerut schimbarea lui Arafat. (…) Da (si presedintele Klaus Iohannis a cerut acest lucru, n.r.). Numai ca demiterea era atributul premierului”.
Sistemul depinde de Arafat
Ludovic Orban a explicat ca s-a opus acestei schimbari deoarece reconstructia sistemului, care e facut in asa fel “incat sa depinda de Arafat”, ar fi necesitat mai multe luni.
„Dintr-un motiv foarte simplu. Pentru ca stiu cum functioneaza sistemul de urgente in Romania si stiam la data respectiva ca daca l-as fi schimbat pe Arafat si mi-ar fi aparut o situatie de urgenta, sistemul nu ar fi functionat. Pentru ca a repune sistemul in functiune fara Arafat – sistemul e astfel construit incat sa depinda de Arafat – reconstructia sistemului fara Arafat ar fi durat trei-patru-sase luni de zile. Si am spus un lucru foarte simplu. Daca un singur om moare intr-o situatie de urgenta, datorita unei interventii nepotrivite, intarziate a ISU sau a sistemului din cadrul DSU va fi raspunderea mea personala”, a mai spus fostul premier.
Orban a mentionat ca discutia privind demiterea a avut loc la inceputul anului 2020.