ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!
La 34 de ani de la revolta anticomunistă a muncitorilor brașoveni, publicăm un articol al fostului deținut politic Mihai Torjo, care a suportat represaliile autorităților comuniste pentru că, împreună cu un grup de studenți, s-a solidarizat cu muncitorii anticomuniști arestați. Tânărul de atunci nu pregetă în a demasca regimul de dictatură cu care ne confruntăm astăzi, așa cum a avut curajul să o facă și prin opoziția față de regimul comunist. Mihai Torjo ne îndeamnă să reacționăm, să lăsăm frica deoparte, căci altfel ne vom obișnui cu abuzurile și nu vom mai avea forța de a riposta.
Cum spune Gavrilă Filichi, un erou dintre cei 61 de muncitori condamnați în 3 decembrie 1987, Mihai Torjo vine să arate că „cei care au cutezat să se opună asupririi n-au murit chiar toți și sar la gâtul opresorilor care, sub tot felul de pretexte, umilesc acest popor blând și răbdător!” (Florin Palas)
Ce-o mai fi și 15 noiembrie 1987?
„Încep cu această întrebare retorică. Ea pune multe semne de întrebare asupra societății în care trăim. Este greu de crezut că avem o ‘’Memorie’’ atât de ștearsă. 15 noiembrie – ce-o mai fi și această dată?
Astăzi, dacă întrebi vreun român, vaccinat sau nevaccinat, ce s-a întâmplat la 15 noiembrie 1987, vei fi uimit să afli ce răspunsuri vei primi. Dar dacă vei întreba câte tipuri de vaccinuri sunt, un procent foarte mare de oameni îți va zice negreșit unul sau mai multe tipuri de vaccinuri.
Ca și atunci, suntem sub dictatură. Și atunci, ca și acum, FRICA era și este sentimentul multora dintre noi.
Atunci, o mână de oameni au îndraznit să zica „GATA, cuțitul ne-a ajuns la os’’, s-au solidarizat, au strigat toată durerea lor și au redat speranța întregii națiuni – Jos comunismul, Jos dictatorul, Noi nu vă vrem… – și au mărșăluit pe străzile Brașovului până la județeana de partid, cerând răspicat autorităților dreptul de a fi ROMÂN.
Acum… OSUL nu mai este atât de aproape de piele, consumismul ne-a determinat să ne schimbăm prioritățile. Astăzi, deși suntem în dictatură, dacă avem mațul plin e de bine. Nu contează ce băgăm în noi, e suficient să aibă gust. Dacă pentru asta trebuie să ne injectăm, se ‘’trăiește clipa’’. Pentru mulți nu mai există Valori, nu mai există Idealuri pentru care se poate muri, ca odinioară. Sub imperiul FRICII, răspundem la comenzile date, fără a mai digera informația. Acum mulți sunt gata să se înțepe doar pentru a merge prin malluri, să meargă la restaurant și la sală, ori să plece în străinătate. Astea da idealuri…
Atunci, la 15 NOIEMBRIE 1987, noi am ales să MURIM. Știam ce ne așteaptă, dar ne-am spus păsul și am făcut asta nu pentru noi, ci pentru generațiile viitoare, pentru copiii copiilor noștri, pentru libertatea lor, a celor de acum și a celor ce vor veni. Dintre cei de atunci au murit deja o parte, au trecut la cele VEȘNICE, cu speranța de mai bine, gândind că au netezit drumul spre mai bine. Pe măsură ce timpul trece, ne împuținăm, devenim tot mai puțini și usor de ignorat de NEMERNICII care ne conduc si care azi se vor întrece în discursuri, căci dă bine, nu-i așa?
Uitați-vă la deținuții politic, care au fost tot timpul marginalizați, s-au dat chiar legi împotriva lor, asta în virtutea ‘’corectitudinii politice‘’.
Uitați-vă la foștii opozanți și dizidenți autentici, toți trăiesc în anonimat, nu fac subiectul zilei. Cine își mai amintește de distinsa Doamnă DOINA CORNEA? A trecut la cele veșnice, poate puțini știu asta și poate și mai puțini știu ce a facut dânsa pentru țară. A fost și este un reper de curaj pentru mulți. Mi-a fost și îmi este aproape de inimă și am mereu imaginea dânsei când am întâlnit-o prima oară, în perioada când Cioloș făcea pază la poarta casei, ca militar în termen la trupele de Securitate. Atunci când Doamna Cornea a trecut la cele veșnice, Johannis, președintele de atunci și de acum, s-a făcut că plouă. După ce brașovenii au ieșit în stradă și s-a aflat că au fost arestati, Doamna Doina Cornea, împreună cu fiul ei, Leontin, au scris manifeste de solidaritate cu muncitorii din Brașov și au împrăștiat acele manifeste. Consecințele acțiunii lor au fost arestarea și anchetarea (una fără menajamente …).
S-au solidarizat cu muncitorii și grupuri de studenți brașoveni, iar mai apoi au sosit de pe tot mapamondul mesaje de solidaritate prin intermediul posturilor de radio INTERZISE.
Câți își pun întrebarea prin ce clipe au trecut atunci brașovenii arestați și familiile lor, în anchete, deportări și multele alte încercări prin care au trecut? Este greu de imaginat, în epoca consumismului și a digitalizării, ceea ce s-a întâmplat după revolta din 15 noiembrie 1987. Atunci, cu o felie de pâine cu untură îți astâmpărai foamea, iar dacă ascultai o emisiune la vreun post de radio străin, erai tare. Pe atunci trebuia să aflăm de afară ce se întamplă în țară.
Acum avem acces la informație, ce ne lipsește este discernământul sau dreapta socoteală, cum spun Bătrânii (Înțelepții).
Muncitorii brașoveni și toți cei care s-au opus comunismului și dictaturii au avut un crez. După doi ani a venit Revoluția, am scăpat de dictator, dar nu și de comunism. Fantomele comunismului bântuie, mulți politicieni de astăzi sunt odrasle de securiști, de comuniști, trădători de neam și țară, fără de Dumnezeu. Sunt ușor de recunoscut… după călcătura BOCANCULUI.
Tot ceea ce s-a obținut prin jertfă, cu preț de sânge, a fost terfelit. Acești promotori ai „corectitudinii politice” ne obișnuiesc cu abuzurile – pas cu pas – pănă nu mai avem forța de a reacționa, și toate acestea pentru binele nostru, pentru siguranța noastră. Dacă cineva reacționează, e acuzat, chiar penal, că zădărnicește combaterea bolii. Dar noi nu ne oprim, „morții nu ne lasă”. Părintele Nicolae Steinhardt spunea că ,,neîmpotrivindu-se la timp, omul devine treptat incapabil de a se mai împotrivi vreodată”.
Pilda cu broasca este foarte relevantă. Dacă arunci o broască vie în apa fiartă, aceasta va sări imediat pentru a-și salva viața – instinctul de supraviețuire o obligă, pericolul fiind clar. Dacă însă pui o broască într-o oală cu apă rece ea va înota, iar dacă apoi temperatura apei va începe să crească treptat, broasca nu va simți pericolul și se va adapta încet și sigur la temperatura din ce în ce mai mare. Când apa va deveni excesiv de fierbinte, broasca va muri pentru că nu mai are energia pentru a sări din oală, toată vitalitatea fiindu-i consumată de procesul de adaptare la disconfort. Încercând să se adapteze la pericol, și-a consumat toată forța și viteza de reacție.
Depinde de noi să nu lăsăm să se întâmple răul. Iată de ce 15 Noiembrie 1987 nu trebuie uitat niciodată.” – Mihai Torjo
Brașov, Noiembrie 1987
Reamintim că, în noaptea de 14 spre 15 noiembrie 1987, un grup de muncitori de elită din cadrul Secției 440 a Întreprinderii „Steagul roșu” din Brașov au declanșat o grevă de protest la locul de muncă, care s-a transformat într-o revoltă anticomunistă de mare amploare, la care au participat peste 15000 de oameni. Au urmat represaliile Miliției și Securității, sub „directa îndrumare a conducerii de partid și de stat”. 183 de persoane au fost cercetate, dintre care 61 de muncitori au fost arestați și deportați, iar alți 17 au fost supuși anchetelor, atât la Brașov, cât și la București, după care au fost puși în libertate. De fapt, cu toții au fost urmăriți în continuare de Securitate. Unii dintre ei, chiar și după decembrie 1989.
În apărarea muncitorilor brașoveni s-a ridicat mai întâi profesoara Doina Cornea, care, la trei zile după revolta anticomunistă de la Brașov, a scris și răspândit împreună cu fiul său, Leontin, 160 de manifeste cu următorul text: „Solidaritate cu muncitorii din Brașov în grevă!”. A doua zi, în data de 19 noiembrie, aveau să fie arestați, fiind eliberați în Ajunul Crăciunului anului 1987. Este demn de semnalat că a treia scrisoare a Doinei Cornea, prin care protesta față de distrugerea satelor românești, a fost semnată de câțiva muncitori brașoveni, conduși de ,,recidivistul” Mihai Torjo, ca și de muncitorul clujean Iulius Filip, cel anchetat printre alții de fostul procuror general Augustin Lazăr.
Protestele brașovenilor nu s-au oprit aici. În 22 noiembrie 1987, un grup de studenți de la Facultatea de Silvicultură (Cătălin Bia, Lucian Silaghi și Horia Șerban) au afișat în fața cantinei din Complexul Studențesc Memorandumului o pancartă, pe care scria: „MUNCITORII ARESTAȚI NU TREBUIE SĂ MOARĂ!”. Au fost arestați, exmatriculați și deportați din Brașov, fiind angajați ca muncitori necalificați, deși, așa cum recunoaștea și fostul rector al Universității Brașov, Filofteia Negruțiu, erau studenți fruntași. O declarație de solidarizare cu cei trei studenți a fost prezentată de studentul silvicultor Gheorghe Cionoiu decanului Facultății de Silvicultură, Victor Stănescu. Alți studenți ai aceleiași facultăți, printre care îi amintim pe Ioan Florea, Sebastian Stroe, Viorel Apopei, au fost interogați de Securitate din cauza încercării de a organiza o manifestație pentru eliberarea colegilor arestați. În 11-12 decembrie 1987, un grup din Zărnești, format din Mihai Torjo, Marin Brâncoveanu și Marian Lupou, studenți ai Facultății de Mecanică din Brașov, inscripționează pereții corpurilor M și T ale Universității Brașov cu mesaje anticomuniste, antidictatoriale, dar și în favoarea muncitorilor protestatari, care tocmai fuseseră condamnați în data de 3 decembrie. Cei trei studenți sunt și ei arestați în mai 1988 și exmatriculați în luna iunie a aceluiași an. Vor fi reprimiți la studii în ianuarie 1990, fără măcar să primească scuzele cuvenite.
Nota Redacției: ActiveNews publică cu această ocazie și
COMENTARIUL CITITORULUI
„Eram student în Brașov, atunci in 15 noiembrie. Veneam de la ai mei, din cartierul Racadau și ma îndreptăm spre complexul studențesc din str. Memorandului. Nu circula nici un autobuz. Aveam bagaje grele și trecusem dealul Tampei pe jos. În centru, milițieni și șiruri de scutieri în jurul județenei de partid și în jurul primăriei. Nu știam ce se întâmplase.Apoi am văzut coloana de oameni. Am primit ordin de ocolire a centrului orașului. Abia apoi am aflat ce s-a întâmplat. O săptămână mai târziu, trei studenți de la Silvicultura pe treptele cantinei studențești au ținut afișe mari în brate pe care scria NU LĂSAȚI MUNCITORII ARESTAȚI SA MOARA!Mi se strânge carnea pe mine când imi aduc aminte.O studenta, membra și activista ASC a anunțat miliția, care i-a luat pe cei trei și i-a izolat în garajele universității, aflate 50 m mai încolo de cantina. Noi, câțiva, aflând, ne-am grupat în fata porților și le-am spus sa le dea drumul. Dar curând a apărut securitatea : 5 Dacii albe, care au înconjurat perimetrul, din care au coborât vreo 20 de inși îmbrăcați cu raglane negre, tunși corespunzător. Șeful lor a început sa urle la noi cu o voce pe care o voi tine minte toată viața :sa plecăm! Atunci am simțit frica, ca materializare fizică: nu ma mai ascultau picioarele. De jur împrejur și pe ferestrele căminului 5 Silvicultură, ciopor de studenți. Înăuntru erau cei trei, afara, noi cei 10 cel mult, iar restul doar priveau. A mai urlat acel dulău la noi încă o data și ne-am risipit și noi, cu zgura lasitatii în suflet, cu zgura neputinței, cu zgura sentimentului ca i-am părăsit pe cei aflați în nevoie. Apoi am aflat ca cei trei au primit domiciliu forțat. Le-am pierdut urma, eu fiind student la alta facultate. Doar pe acea zeloasa activista am mai văzut-o, apoi negura. Aceea a fost adevărată revoluție. Ce a pornit din Timișoara a fost lovitura de stat, deghizata în revoluție cu victime, pt a justifica uciderea lui Ceaușescu și a crimelor ce au urmat. Crime cu premeditare regizate de neoamenii din tara și de cei din afară. Atunci in 15 noiembrie dacă am fi continuat ce începuseră muncitorii din Steagul Roșu…Urmau sa intalneasca și coloana muncitorilor din Tractorul, dar cineva a vorbit și s-a terminat. Asa țin eu minte și asa spun mai departe. Sper sa îmi ierte Dumnezeu slăbiciunea de atunci.”
Autor: (Tic)
About Post Author
