În premieră pentru Republica Moldova, cetățenii vor avea dreptul la pensie anticipată. Adică, cei care vor avea un stagiu de cotizare mai mare decât cel prevăzut în cazul pensiei obișnuite, PÂNĂ la atingerea vârstei de pensionare, vor putea să se pensioneze mai devreme.Însă în acest caz va exista o condiție – la calcularea pensiei anticipate nu se va ține cont de perioadele în care persoanele NU au contribuit la bugetul asigurărilor sociale, cum ar fi concediul de îngrijire al copilului, efectuarea serviciului militar etc. Pe scurt – vorbim despre un drept, nu și despre o obligație. Dreptul la pensie anticipată urmează să fie reglementat de Legea cu privire la sistemul public de pensii. Ce trebuie să cunoască cetățenii despre dreptul la pensie anticipată și pe cine vizează? Ce avantaje oferă acest tip de pensie? Și de ce femeile care se vor afla în concedii de îngrijire a copiilor nu trebuie să se îngrijoreze? Discutăm aceste subiecte, în cadrul emisiunii ATITUDINI, cu Marcel Spatari, ministrul Muncii și Protecției Sociale.
Related Articles
„Beat de puterea platformei sale”: Fostul regulat al CNN, Michael Avenatti, condamnat la 2,5 ani de închisoare pentru extorcare
Michael Avenatti, un avocat cunoscut mai ales pentru reprezentarea lui Stormy Daniels și pentru apariția frecventă la CNN, a fost condamnat la doi ani și jumătate de închisoare după ce a fost găsit vinovat de încercarea de a-l extorca pe Nike. Avenatti a fost condamnat anul trecut pentru că a încercat să extorce peste 20 […]
A murit la locul de muncă: Un tânăr a fost strivit de un secerător
CHIȘINĂU, 31 aug – Sputnik. Polițiștii din Cahul au fost alertați în jurul orei 13:40 că pe ;oseaua Vulcănești – Slobozia Mare a avut loc un accident de muncă. La fața locului a intervenit un echipaj de poliție și o ambulanță. Astfel, s-a stabilit că un tânăr de 25 de ani, locuitor al satului Andrușul […]
Ion Ceban, în vizită la Buzău: Ne mândrim cu oamenii noștri frumoși și talentați
BUCUREȘTI, 16 sept – Sputnik. Zi importantă pentru Buzău și Chișinău: astăzi a debutat festivalul ”Zilele Chișinăului la Buzău”.Evenimentul este organizat de Primăria municipiului Chișinău, Pretura sectorului Botanica, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Buzău.La primul eveniment, la Galeriile de artă ale Centrului Județean a avut loc lansarea expoziției de pictură a Uniunii Artiștilor Plastici din […]