Life Lifestyle man National Politics Technology

Ultima oră: CEC solicită ca Marina Tauber să fie scoasă din cursa electorală

CHIȘINĂU, 1 dec – Sputnik. Membrii CEC au solicitat Judecătoriei din Bălți să o exludă pe Marina Tauber din cursa electorală. Asta s-a întâmplat în cadrul ședinței de astăzi, în care membrii CEC au examinat reflectarea veniturilor și cheltuielilor Marinei Tauber în campania electorală pentru alegerile locale noi din Bălți. Tauber a fost acuzată că ar fi cheltuit bani nedeclarați pentru hrana simpatizanților care o susțineau în campania electorală. Este vorba despre suma estimativă de circa 152 de mii de lei, dar membrii CEC susțin că cel puțin pentru 9514 lei au probe că au fost cheltuiți pentru maximul stabilit de comisie pentru aceste alegeri.În următorul aliniat al deciziei CEC, aceasta cere instanței de judecată din Bălți să anuleze înregistrarea Marinei Tauber în cursa electroală pentru fotoliul de primar al municipiului Bălți. În cadrul ședinței, Tauber a negat toate acuzațiile care i-au fost aduse. În context, Marina Tauber a menționat că în primul tur membrii CEC nu au avut obiecții la campania desfășurată de către aceasta și a declarat că i se pare suspect că acum când are șanse mari să câștige, ea este scoasă din cursă. Potrivit membrului CEC Pavel Postica, abaterea de la lege ar fi fost constatată de către Inspectoratul de Poliție Bălți. În cadrul ședinței, au fost audiați reprezentanții SRL-ului care ar fi prestat servicii de alimentare contra plată. Aceștia au menționat că nu dețin niciun bon fiscal sau factură în care să fie menționat că Marina Tauber sau partidul „ȘOR” ar fi făcut vreo comandă de mâncare la acest SRL. Mai mult, șeful pe vânzări al întreprinderii a precizat că nici nu a fost contactat de reprezentanții partidului „ȘOR”.Anterior, într-o postare pe pagina de Facebook, Marina Tauber a scris că „Maia Sandu și puterea actuală vor să fure victoria și posibilitatea bălțenilor de a avea o viață mai bună”.Alegerile locale noi în municipiul BălțiAmintim că, candidatul Partidului „ȘOR” Marina Tauber a câștigat detașat primul tur al alegerilor locale noi pentru Primăria municipiului Bălți. Astfel, Marina Tauber și Nicolai Grigorișin ar urma să lupte pentru fotoliul de primar al municipiului Bălți în turul doi al scrutinului, care ar urma să se desfășoare în data de 5 decembrie. Asta în cazul în care instanța de la Bălți nu va decide scoaterea Marinei Tauber din cursă. Pe locul doi s-a poziționat candidatul independent Nicolai Grigorișin, cu 6 951 de voturi (20,93%). Pe locul trei se află Boris Marcoci, din partea Partidului Acțiune și Solidaritate, cu 4 679 (14,08%), iar pe locul patru- Alexandr Nesterovski, din partea Blocului Electoral al Comuniștilor și Socialiștilor, cu 4 677 de voturi (14,08%).

About Post Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *