ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!
De-a lungul istoriei, doar în acest mod – jertfa și lupta pentru un ideal, precum realizarea unității, libertatea, apărarea credinței, identității și a demnității neamului nostru – românii care au întrupat aceste valori s-au putut opune oricărei forme de totalitarism și înrobire bazate pe frică, pe metode de învrăjbire, de slăbire a voinței, a puterii sufletești și a conștiinței de sine a unui neam. Fără credință (forța unificatoare și vie, care ne ridică deasupra condiții nedemne limitate la pura supraviețuire biologică) și fără aceste valori care să ne dea direcția dreaptă într-o lume care și-a pierdut cu totul busola, decădem, ca persoane și ca națiune, într-o stare haotică de masă, o masă care nu mai are trecut, rădăcini și conștiință. Ajuns într-o astfel de condiție, un om sau un neam nu mai poate fi în comuniune și nu mai are nici conștiința libertății, chiar dacă în acea societate se vorbește permanent despre drepturi și despre libertate.
Înainte de pandemie, se vorbea cu mult patos, probabil mai mult decât oricând în istorie, despre importanța libertății și a afirmării și protejării drepturilor noastre. Și totuși, de ce acestea au rămas pentru noi simple vorbe, tocmai când, în momentele grele de acum, ni se cere să punem efectiv în practică, să întrupăm aceste valori, despre care am învățat că stau la temelia unei democrații și a unei societăți libere, în care fiecare om dispune liber de propria persoană?
După ce i-a slăbit voința, i-a suprimat memoria și conștiința, i-a tăiat legătura cu strămoșii și cu istoria, cu pământul (rădăcinile) și cu cerul (credința), în special prin inocularea permanentă a unei idei greșite de libertate (echivalând cu libertinajul, cu „libertatea” de a ne afunda, până la uitarea de sine, în divertisment și consum, în avalanșa de stimuli, senzații și imagini), totalitarismul „soft” a pregătit varianta actualizată a „omului nou” visat de făuritorii de utopii ai trecutului. Metoda aplicată s-a dovedit a fi mult mai eficientă.
Iar efectele au fost anticipate acum mult timp de mari gânditori ai omenirii, cu forță vizionară. De pildă, gânditorul politic francez Alexis de Tocqueville prevedea, încă din secolul al XIX-lea, apariția unei altfel de dictaturi, a unei societăți de masă, în care egalizarea între indivizi se va face prin aducerea lor la același nivel de degradare morală, o dictatură care se va dovedi mai periculoasă decât cea care distruge trupul, bazându-se pe distrugerea și pervertirea sufletului și a valorilor. „Acest totalitarism care nu decimează populația și nici nu torturează oamenii, ci mai curând îi «degradează» (ca să folosim termenul, potrivit ales, al lui Tocqueville), slăbește voința” și „încearcă să-și uniformizeze și să-și infantilizeze cetățenii”, notează, într-un eseu https://theimaginativeconservative.org/2021/02/tocqueville-totalitarian-democracy-america-habi-zhang.html în revista americană The Imaginative Conservative, o autoare chinezoaică, Habi Zhang, care urmează studii doctorale la Universitatea Purdue din Statele Unite. După 30 de ani petrecuți în China și 4 în America, tânăra scriitoare analizează fenomenul pe care-l observă astăzi în America: „democrația totalitară” cu privire la care avertiza Tocqueville și care a creat, în plan social, cultural și politic, o situație cu care autoarea mărturisește că este foarte familiară.
Deși totalitariștii din America „sunt mai umani și mai rafinați” decât cei din China, autoarea scrie că rezultatul urmărit este unul similar: terorizarea oamenilor pentru a-i aduce „într-o stare de conformare și supunere”. Pentru a-i face mai ușor de supus, în etapa anterioară (ante-pandemie) omul a trebuit să fie reeducat întru uitare, pentru a-i fi șubrezită puterea lăuntrică, pentru a-i fi suprimat sentimentul de loialitate, de înrădăcinare în valorile permanente și vii ce-l mențin în comuniune cu ceilalți si cu neamul său – credința, limba, identitatea (națională, biologică), familia, cultura clasică, modelele (istorice, culturale, spirituale etc.). În acest mod i-a fost înlăturat din conștiință gândul că poate exista și altceva dincolo de sinele său limitat la prezent și închistat în materie, dincolo de existența biologică, redusă la consum și distracție, i-a fost ucisă aspirația către un sens mai înalt al propriei existențe, a fost înstrăinat de propriul suflet. Mai ales, în acest proces de degradare morală, i-a fost suprimat inclusiv gândul la moarte ca „început al înțelepciunii”, prin înrobirea lui față de simțuri și materie și față de realitatea virtuală acaparantă.
În fond, frica de moarte, exploatată în totalitarismul sanitaro-digital de acum, vine tocmai din această înrobire și din faptul că omul a fost dezobișnuit anterior să mai reflecteze adânc la moarte și, implicit, la sensurile mai profunde ale existenței. Astfel, etapa a doua este înrobirea și supunerea prin frica de moarte. Deși asistăm la întoarcerea vremurilor de dictatură, chiar dacă sub o formă „updatată”, iar trecutul se repetă sub ochii noștri, un individ gol sufletește, secătuit de orice puteri lăuntrice, dezrădăcinat, lipsit de substanță și fără memorie e ușor de supus prin frică și va ignora cu totul gravitatea situației reprezentate de instaurarea unei dictaturi fără precedent, deși este o prelungire a celor din trecut. Pentru instaurarea noului totalitarism a fost nevoie mai întâi să fim integrați într-o societate de masă globală, care să transcendă granițele, în care memoria, conștiința și valorile trecutului, orice idee de înrădăcinare și loialitate să fie suprimate sub rostogolirea triumfală a tăvălugului progresist, ce impune ca principii supreme nivelarea și masificarea globalistă, fluiditatea și adaptabilitatea continuă.
Ce anume a dat strămoșilor noștri – atât celor care au înfăptuit Unirea, cât și martirilor și mărturisitorilor din temnițele comuniste și apoi eroilor din decembrie ‘89 – forța lăuntrică și curajul prin care au biruit și frica, și moartea? Ei înțelegeau importanța unor valori precum libertatea, credința, unitatea, drepturile lor, datoria față de strămoși și față de înaintași – valori care transcend pura existență biologică, dar și timpul, și care dau omului puterea lăuntrică și demnitatea de persoană creată după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Ne dovedim calitatea umană când refuzăm să ne lăsăm remodelați și redefiniți pentru a ne circumscrie condiției nedemne de „produs” al vremurilor sau de construcție a ingineriilor sociale, economice, culturale, genetice etc. ale utopiștilor care au urmărit mereu să re-creeze lumea și omul, pentru a le face de nerecunoscut.
Toate aceste valori care au dat o asemenea forță lăuntrică strămoșilor noștri pot fi rezumate însă într-o singură expresie: iubirea de țară. Iubirea de țară este o energie uriașă. Când iubești, ești gata să te jertfești și să mori pentru ceea ce iubești. Suntem gata să murim, de fapt, pentru valorile care ne fac să ne simțim cu adevărat vii, cu adevărat oameni. „Accepți să mori doar pentru ceea ce te face să trăiești”, scria Antoine de Saint-Exupery în „Micul prinț”. Doar în acest mod biruim, de fapt, moartea. Cât de vii au fost și sunt strămoșii noștri! Atât de vii încât nu se poate să nu ne contamineze și pe noi, cei care încă mai suntem vii și transmitem unul către celălalt, de la un capăt la altul al țării, acest fior al iubirii de țară, care ne unește într-un singur duh și într-o singură simțire!
„Ne vom întoarce într-o zi, (…) Ne vom întoarce neapărat,/ Cum apele se-ntorc în nori,/ Sau cum se-ntoarce, tremurat,/ Pirdutul cântec pe viori. (…)/ Ne vom întoarce ca un fum,/ Ușor, ținându-ne de mâini,/ Toți cei de ieri în cei de-acum,/ Cum trec fântânile-n fântâni. (…) Noi, cei pieduți, re-ntorși din zări,/ Cu vechiul nostru duh fecund,/ Ne-napoiem și-n disperări,/ Și-n răni ce-n piepturi se acund./ Și-n lacrimi ori în mângâieri,/ Tot noi vom curge zi de zi,/ În tot ce mâine, ca și ieri/ Va sângera sau va iubi!” (Radu Gyr).
Îi purtăm pe strămoșii noștri în noi! Știind și simțind acest lucru, îi lăsăm să ne „contamineze” de viul din ei, de viul care le-a insuflat curajul și ardoarea de a se lupta, până la jertfa, pentru a fi liberi, demni, uniți și stăpâni pe propriul pământ. Iar „duhul lor fecund” ne va traversa inimile și le va deștepta și ne va „contamina” pe fiecare. Avem nevoie de acest fel de contaminări ca să biruim absurdul totalitar care se întinde peste lume și vrea să ne ia în stăpânire. Stăpâni suntem noi, cei care ne încăpățânăm să rămânem umani și normali, stăpâni pe propriile noastre trupuri, vieți și suflete, fără măști, distanțări, segregări, care nu ne predăm libertatea și demnitatea niciunui idol, fie el covidul sau „vaccinul”.
Să lăsăm să vorbească în noi „duhul fecund” al strămoșilor noștri, care s-au luptat și s-au jertfit pentru unire și libertate:
„Priviți, mărețe umbre, Mihai, Ștefan, Corvine,
Româna națiune, ai voștri strănepoți,
Cu brațele armate, cu focul vostru-n vine,
Viață-n libertate ori moarte strigă toți.
Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume
Că-n aste mâini mai curge un sânge de roman
Acum se-ncearcă cruzii, în oarba lor trufie,
Să ne răpească limba, dar morți numai o dăm!
Români din patru unghiuri, acum ori niciodată
Uniți-vă în cuget, uniți-vă-n simțiri!
Preoți, cu crucea-n frunte căci oastea e creștină,
Deviza-i libertate și scopul ei preasfânt.
Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină,
Decât să fim sclavi iarăși în vechiul nost pământ!”
(Andrei Mureșanu, Deșteaptă-te, Române!)
About Post Author
