ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!
Justiția să sancționeze abuzurile pentru ca cetățenii să aibă certitudinea că drepturile și libertățile lor sunt garantate și respectate în litera și spiritul legii!
Au fost multe discuții în mediul public că Președintele controlează justiția. Că e sau nu e așa nu pot să îmi dau cu părerea pentru că nu am ”relații” pe acolo ca să îmi fac o părere.
Că justiția a stat pe bară în ultimii 2 ani și nu și-a exercitat rolul de a treia putere în stat, nerestabilind echilibrul și lăsând Guvernul să facă ce vrea, am văzut cu toții.
Constituție, drepturi, libertăți au fost aruncate la coș sub pretextul pandemiei.
Azi CSM a prezentat raportul anual de activitate, iar președintele a ținut un discurs.
Am văzut diverse interpretări ale discursului Președintelui.
M-am uitat și eu pe el și am citit printre rânduri. Au fost câteva fraze care mi-au atras atenția:
”În situații de criză, statele sunt nevoite să ia măsuri imediate pentru a proteja interesul general, viața și sănătatea cetățenilor, măsuri care implică uneori restrângerea exercițiului unor drepturi și libertăți fundamentale, în condițiile stabilite de Constituție și de obligațiile internaționale ale României.
În acest context, misiunea Justiției de a se asigura că restrângerea temporară a unor drepturi și libertăți este justificată și vizează doar protejarea sănătății cetățenilor devine cât se poate de importantă.
Justiția consolidează încrederea în stat și reamintește fiecărui cetățean că nimeni nu este mai presus de lege. De aceea, într-o perioadă în care societatea este mai polarizată decât în alți ani, răspunsul prompt și profesionist al sistemului judiciar în a restabili pacea socială este esențial.”
„În scurt timp, România va aniversa 30 de ani de la referendumul constituțional din anul 1991, prin care s-a aprobat noua Lege fundamentală a țării noastre, una care a trasat României o direcție europeană de dezvoltare, garantând drepturile și libertățile cetățenilor și punând bazele unui sistem modern de justiție.
În ce măsură s-a împlinit acel ideal trei decenii mai târziu? Cum va arăta justiția din România peste 30 de ani și ce putem face noi astăzi pentru ca cetățenii acestei țări să aibă certitudinea că justiția se află în slujba lor, protejând cele mai de preț valori ale statului de drept? Sunt întrebări la care trebuie să reflectăm, dar, mai important, trebuie să acționăm pentru a găsi răspunsurile cele mai potrivite.
O justiție independentă reprezintă o adevărată forță de modernizare a statului, de limitare a abuzurilor și creează cetățenilor sentimentul de apartenență la o comunitate de valori și certitudinea că drepturile și libertățile le sunt garantate și respectate, în litera și în spiritul legii”.
Care va să zică ce spune Președintele cu alte cuvinte:
- Măsurile care implică restrângerea drepturilor și libertăților fundamentale se pot restrânge, dar în condițiile stabilite de Constituție;
- Justiția trebuie să vegheze ca restrângerea drepturilor și libertăților să fie: temporară, justificată și NUMAI pentru protejarea stării de sănătate a cetățenilor;
- A constatat că societatea a fost polarizată și cere sistemului judiciar să restabilească pacea socială;
- Pentru a restabili încrederea în stat , justiția trebuie să reamintească fiecărui cetățean (indiferent de funcția pe care o are) că nimeni nu este mai presus de lege;
- Constituția garantează drepturile și libertățile cetățenilor și a pus bazele unui sistem modern de justiție;
- Pentru ca cetățenii să aibă certitudinea că justiția se află în slujba lor și că protejează valorile statului de drept, justiția trebuie să limiteze abuzurile și să creeze cetățenilor certitudinea că drepturile și libertățile sunt garantate și respectate în litera și spiritul legii.
Cam ce ne-a polarizat pe noi în ultimul an?
Separarea de către Guvern a cetățenilor în buni sau răi, în funcție de alegerea pe care au făcut-o în privința vac, precum și oferirea de avantaje persoanelor care au decis să se vaccineze.
Cum a făcut Guvernul asta?
Cu încălcarea Constituției, a legilor, a drepturilor și libertăților fundamentale.
A făcut abuz de drept.
Guvernul trebuie să respecte Constituția și legile?
Cam da. Nimeni nu poate fi mai presus de lege.
Și uite așa, dacă ne uităm mai bine la discurs, constatăm că:
- Dacă justiția a fost controlată de Președinte, azi tocmai îi dete verde să își îndeplinească rolul;
- Dacă justiția nu era controlată de președinte, înseamnă că suntem într-o situația atât de nasoală, încât până și Președintele a considerat necesar să tragă un semnal de alarmă și să îi spună printre rânduri că e cazul să își facă treaba.
Aviz amatorilor, mai ales celor de prin noul Guvern.
Unii sunteți noi pe acolo, încă mai puteți să susțineți că nici usturoi nu ați mâncat și nici gura nu vă pute.
Se pare că se aproprie momentul când aghiotanții vor fi dați la câini.