Partidul Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) critică noile măsuri „de relaxare” anunțate marți de CNSU și atrage atenția că acestea nu sunt altceva decât noi măsuri jignitoare la adresa românilor cinstiți și muncitori, a căror singură „vină” pare a fi cea că nu s-au vaccinat cu serurile experimentale Covid.
„Așa-numitele > nu rezolvă, în esență, nimic, pentru că, în continuare, se insistă cu
restrângerea drepturilor și libertăților cetățenești și
segregarea pe criterii sanitare. Românii din țară,
nevaccinați, nu vor putea nici acum să intre în centrele comerciale, în restaurante sau în hoteluri, fără a prezenta un certificat
verde, iar
românii din diaspora, care vor
să vină acasă de sărbători, așa cum o fac an de an, vor fi întâmpinați cu ostilitate, ca niște teroriști: anchetați, puși să completeze formulare, carantinați sau constrânși să facă teste PCR. Pentru ce toată această bătaie de joc? Sunt românii noștri care muncesc afară și echilibrează balanța de plăți a țării. Cerem militarului Ciucă să îi trateze ca pe niște cetățeni liberi și demni ai statului de care aparțin, nu ca pe niște teroriști”, a declarat senatorul Claudiu Târziu, co-președinte AUR, potrivit unui
comunicat de presă.
Și celălalt președinte al partidului AUR, deputatul George Simion, subliniază că restricțiile impuse de Guvernul Ciucă sunt disproporționale față de amenințarea sanitară invocată și condamnă caracterul lor discriminatoriu pentru majoritatea cetățenilor, cerând regimului să renunțe la impunerea lor.
„Numărul de infectări zilnice cu COVID a scăzut foarte mult, iar toate datele arată că
tulpina Omicron este mai puțin periculoasă decât
Delta. Prin urmare, este de neînțeles de ce Raed Arafat și Nicolae Ciucă insistă să inducă panica în rândul populației și să mențină niște restricții aberante și discriminatorii. Ele par să trădeze mai degrabă o
apetență către dictatură, nu grija față de sănătatea românilor. AUR somează Guvernul și pe eternul Arafat să renunțe la aceste măsuri iraționale și să manifeste respect față de contribuabilul român! În caz contrar, ne vom alia cu toți cei nemulțumiți și vom ieși în stradă”, a subliniat deputatul George Simion, co-președinte AUR.
Alianța pentru Unirea Românilor atrage atenția că Guvernul, indiferent de numele pe care îl poartă, Ciucă sau Iohannis, trebuie să înceteze să încalce libertățile și drepturile fundamentale ale românilor, de la libertatea de circulație până la dreptul la educație, în contextul prelungirii la nesfârșit a
stării de alertă și sub pretextul
epidemiei de COVID.