ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!
Un articol publicat în jurnalul de specialitate Circulație/Circulation al Asociației Americane a Inimii avertizează că vaccinurile ARNm COVID cresc dramatic markerii inflamatori endoteliali și riscul de sindrom coronarian acut.
Raportul concluzionează că „vaccinurile ARNm cresc dramatic inflamația pe endoteliu și infiltrarea celulelor T ale mușchiului cardiac și ar putea fi cauza creșterii numărului de evenimente trombotice, cardiomiopatice ca și a altor evenimente vasculare observate după vaccinare.”
Studiul a fost condus de cunoscutul cardiolog american Steven R. Gundry, director al Centrului de Medicină Restaurativă si al Institutului Internațional pentru Inimă și Plămân din Palm Springs și Santa Barbara, California, fost șef al diviziei de chirurgie cardiotoracică, director medical al ATI chirurgicale cardiace pentru adulți și copii și director al programului de rezidențiat cardiotoracic la Facultatea de Medicină a Universității Loma Linda. În peste 40 de ani de carieră, Gundry a efectuat peste 10.000 de operații pe cord.
Iată textul integral al rezumatului studiului, publicat pe 8 noiembrie, 2021, în Circulation:
„Grupul nostru a folosit testul cardiac PULS (GD Biosciences, Inc, Irvine, CA), o măsurare validată clinic a mai multor biomarkeri proteici care generează un scor ce prezice riscul pe 5 ani (șansă procentuală) al unui nou sindrom coronarian acut. Scorul se bazează pe modificări de la normă ale biomarkerilor de multiple proteine, inclusiv IL-16, o citokină proinflamatoare, Fas solubil, un inductor de apoptoză, și factorul de creștere a hepatocitelor (HGF) care servește ca un marker pentru chemotaxis de celule T în epiteliu și țesut cardiac, printre alți markeri. Creșterea peste normă crește scorul PULS, în timp ce scăderea sub normă scade scorul PULS. Scorul a fost măsurat la fiecare 3-6 luni la pacienții noștri, timp de 8 ani.
Recent, o dată cu apariția vaccinurilor ARNm COVID 19 fabricate de Moderna și Pfizer, schimbări dramatice ale scorului PULS au devenit evidente la majoritatea pacienților observați.
Acest raport rezumă aceste rezultate. Un total de 566 de pacienți cu vârste cuprinse între 28 și 97 de ani, raport între bărbați și femei de 1:1, văzuți într-un cabinet de cardiologie preventivă, au avut un nou test PULS făcut în intervalul cuprins între 2 și 10 săptămâni după al doilea vaccin COVID. Rezultatele acestui test au fost comparate cu scorul PULS anterior, făcut cu 3 până la 5 luni înainte de injectare.
Linia de bază IL-16 a crescut de la 35 =/-20 peste normă la 82 =/- 75 peste normă post-vaccinare; sFas a crescut de la 22+/- 15 peste normă la 46=/-24 peste normă post-vaccinare; HGF a crescut de la 42+/-12 peste normă la 86+/-31 peste normă post-vaccinare.
Aceste modificări au dus la o creștere a scorului PULS de la un risc de sindrom coronarian acut de 11% în 5 ani la un risc de 25% în 5 ani. La momentul acestui raport, aceste modificări persistă timp de cel puțin 2.5 luni după a doua doză de vaccin.
Concluzionăm că vaccinurile ARNm cresc dramatic inflamația pe endoteliu și infiltrarea celulelor T ale mușchiului cardiac și ar putea fi cauza creșterii numărului de evenimente trombotice, cardiomiopatice ca și a altor evenimente vasculare observate după vaccinare.”
Aceeași concluzie a fost trasă independent și de cunoscutul medic cardiolog britanic Aseem Malhotra – după cum am prezentat în articolul ActiveNews de ieri: