Premierul Nicolae Ciuca a anuntat luni, 20 decembrie 2021, in sedinta de Guvern, ca nu vor creste taxele si impozitele. Seful Executivului a dat asigurari ca nu se va pune presiune pe mediul de afaceri, dar si ca va fi mentinut regimul fiscal actual al IMM-urilor si schemele de ajutor de stat pentru incurajarea investitiilor.
In ceea ce priveste bugetul pe 2022 aflat pe masa Guvernului, premierul a precizat ca include cea mai mare alocare pentru investitii din ultimii 32 de ani, 88,8 miliarde de lei. Nicolae Ciuca a tinut sa-i multumeasca ministrului de Finante, Adrian Caciu, pentru finalizarea bugetului: „Filosofia bugetului pe anul viitor se axeaza pe stabilitate si predictibilitate”.
Iata declaratiile facute de Nicolae Ciuca:
„Astazi, pe masa Guvernului, avem cea mai importanta legislatie: bugetul de stat si bugetul de asigurari sociale. Vom aproba un buget echilibrat si realist.
Filosofia bugetului pe anul viitor se axeaza pe stabilitate si predictibilitate. Asa cum ne-am angajat nu vom creste taxe si impozite, nu vom pune presiune pe mediul de afaceri, vom mentine regimul fiscal actual al IMM-urilor, schemele de ajutor de stat pentru incurajarea investitiilor.
Avem pe masa bugetul ce include cea mai mare alocare pentru investitii din ultimii 32 de ani, 88,8 miliarde de lei. Reprezinta practic dublul sumei investitiilor realizate aproape dublul bugetului de investitii pentru anul 2019.
Bugetul pentru anul viitor acorda prioritate investitiilor in sectiile de boli infectioase si de terapie intensiva. Comunitatile locale au nevoie de sprijin pentru dezvoltare.
Bugetul pentru anul 2022 raspunde asteptarilor societatii. Banul public este alocat responsabil, oportun si transparent.
Vreau sa multumesc echipei guvernamentale si in mod special ministerului de Finante care a finalizat acest proiect”.