man Model National Știri

PROTESTUL SPONTAN al angajaților CFR, încheiat după ce 109 trenuri au fost anulate și Gara de Nord, complet blocată. HAOSUL A LUAT SFÂRȘIT

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!

109 trenuri și-au întrerupt luni neanunțat circulația din cauza unui protest spontan al personalului CFR SA de pe raza regionalelor Iași, București, Craiova, Galați, Cluj, Constanța, Galați, potrivit unui comunicat al CFR Călători remis luni Agerpres. CFR Călători dă vina pe angajații S.C.R.L. Brașov SA și CFR SA, care sunt nemulțumiți de prorogarea până la data de 01.01.2023 a legii 195/2020 privind Statutul Personalului Feroviar, legiferate prin OUG 130/17.12.2021. Gara de Nord a fost complet blocată și peste 100 de trenuri pe rute interne sau internaționale au fost afectate.

Directorul CFR, Ion Simu, a declarat într-o conferință de presă că sunt 109 trenuri afectate luni de greva spontană de la CFR. Acesta a precizat că în 54 de stații activitatea este oprită.

„Nu este o grevă, este un protest spontan ilegal”, a spus Simu. „Îmi rog colegii din toate funcțiile să înceapă imediat lucrul pentru că acțiunea lor aduce pierderi economice”, a mai spus directorul CFR S.A. Atât el, cât și directorul CFR Călători, Traian Preoteasa, au mai precizat că vor sesiza organele de cercetare penală și au spus că banii pe bilete vor fi returnați călătorilor care au fost afectați de greva spontană.

Ministrul Transporturilor dă vina pe vechea guvernare pentru situația creată de greva spontană a angajaților CFR.  

„În acest moment mă aflu in situatia urmatoare. Niste domni inainte mea au promis foarte multe lucruri. Au promis liderilor de sindicat ca le vor fi marite salariile și ca anumite facilitati vor fi puse in practica de la 1 ianuarie. Tot acea guvernare venea si spunea ca infrastructura feroviara trebuia sa dispara. Sunt dispus la dialog, voi sta cu toata lumea de vorba. Împreună cu managerii si liderii de sindicat sa gasim solutii astfel incat veniturile să crească. (…) Asta nu înseamnă că nu încerc să găsesc soluții pentru anul 2022. Va intra în vigoare când se va aplica la companii care sunt viabile economic, aplicându-se tot ceea ce înaintea mea s-au angajat cei care au coordonat PNRR și ministerul Transporturilor, că vor face în 2022, adică eficientizare”, a declarat Sorin Grindeanu, citat de România TV
Între timp, reprezentanții Ministerului Transporturilor au anunțat, după negocierile cu sindicatele angajaților din domeniul feroviar, că părțile au convenit ca pentru perioada imediat următoare să se agreeze, ca soluție, creșterea salariilor tarifare cu indicele de creștere a prețurilor de consum pentru anul 2022, relatează News.ro, citată de Știri pe Surse.

„Astăzi, 20 decembrie 2021, la sediul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, la solicitarea ministrului Sorin Grindeanu a avut loc întâlnirea cu reprezentanții federațiilor sindicale din calea ferată. Discuțiile s-au concentrat pe problemele existente în domeniul feroviar, dar și pe situația creată de protestul spontan al unor lucrători din calea ferată. Părțile au convenit ca pentru perioada imediat următoare să se agreeze ca și soluție creșterea salariilor tarifare cu indicele de creștere a prețurilor de consum pentru anul 2022, în condițiile aprobării cadrului legal și financiar. Vorbim aici de Legea bugetului de stat și bugetele companiilor feroviare, ca o primă etapă în vederea aplicării Statutului personalului feroviar”, se arată într-un comunicat de presă transmis de Ministerul Transporturilor, citat de News.ro.

Protestul spontan al angajaților CFR Călători care a dat, luni, peste cap mersul trenurilor a fost declanșat la inițiativa Federației Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România. Conducerea FSTFR este asigurată, în prezent, de Rodrigo Maxim, mai informează Știri pe Surse

Pentru o informare corectă a opiniei publice, CFR Călători a făcut următoarele precizări:

Societatea Comercială de Reparații Locomotive C.F.R. – S.C.R.L. Brașov SA este filială a CFR Călători SA, fiind la ora actuală în procedură de insolvență care intră sub incidența Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență (dosar nr. 4249/62/2014* – termen 19.11.2019).

Pentru CFR Călători SA, S.C.R.L. Brașov SA este un furnizor de servicii care pe bază contractuală asigură și realizează mentenanța curentă, reparații planificate și accidentale ale materialului rulant motor al CFR Călători.

Pentru prestația efectuată de SCRL către CFR Călători plățile sunt efectuate la zi, nefiind înregistrate restanțe. Personalul salariat aparținând SCRL are toate drepturile încasate la zi (salarii, bonuri de masă, etc).

About Post Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *