Life Lifestyle man National Politics Technology

A fost prelungit moratoriul la angajări în domeniul public: Ce prevede acesta

CHIȘINĂU, 29 dec – Sputnik. Autoritățile au stabilit moratoriu temporar privind încadrarea personalului în instituțiile/autoritățile publice și la Casa Națională de Asigurări Sociale, în funcțiile vacante înregistrate la data de 30 noiembrie 2021. Astfel, moratoriului a fost impus un termen de un an, adică până la data de 31 decembrie 2022. Astfel, locurile vacante din sistemul public care au fost înregistrate la data de 30 noiembrie nu vor putea fi ocupate de noi angajați. Conform proiectului, prevederile acestuia nu se vor aplica asupra funcțiilor pentru care, la data aprobării hotărârii, a fost anunțat concurs.Precizăm că, la data de 30 noiembrie, în instituțiile finanțate din bugetul de stat și în Casa Națională de Asigurări Sociale erau înregistrate 7 811 locuri vacante, pentru care se ar urma să se suspende încadrarea în câmpul muncii. Totodată, numărul de funcții vacante în autoritățile publice locale pentru care se recomandă suspendarea încadrării este de 6 315 locuri, dintre care cele mai multe sunt în Chișinău – 2 780.Este de menționat faptul că în cadrul ședinței, premierul a precizat că de fapt acest moratoriu nu este unul nou, ci este un moratoriu ce a fost impus încă din 2018 și că este necesară prelungirea acestuia, deoarece problemele care au dus la instituirea acestuia așa și nu au fost soluționate. În context, Gavrilița a precizat că în următoare perioadă vor fi luate măsuri pentru a pune capăt acestui moratoriu.Amintim că impunerea moratoriului la angajări în domeniul public a trezit un val de nemulțumiri. Printre cei care au venit cu o reacție a fost și primarul Chișinăului. Acesta a scris pe pagina sa de Facebook că este o batjocură față de toți primarii.„Dar cine să lucreze, v-ați întrebat. Ați angajat în funcții doar oameni și rude care vă convin vouă. Restul oamenilor ce să facă, să plece? Doar Primăria Chișinău are circa 2 780 de locuri vacante, iar în toată țara situația este și mai gravă. Pe lângă faptul că nu permiteți majorarea salariilor angajaților, acum îi trimiteți conștient și asumat să caute de muncă peste hotare”, a scris Ion Ceban.

About Post Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *