Life Lifestyle man National Politics Technology

Kremlinul a oferit detalii despre discuția de astăzi Putin – Biden

CHIȘINĂU, 30 dec – Sputnik. Discuția telefonică între Vladimir Putin și Joe Biden a fost inițiată de Moscova, președintele rus considerând-o necesară în ajunul consultărilor din ianuarie, a anunțat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.Putin planifică să comunice în această seară, la ora 23:30 (ora Moscovei).Părțile vor continua să discute acele probleme pe care le-au abordat la ultima conferință video, precum vor atinge și chestiunea garanțiilor de securitate, a adăugat el.De asemenea, potrivit lui, e vorba de o discuție obișnuită la telefon, fără ca aceasta să fie făcută publică.Pe 7 decembrie președinții celor două state au discutat timp de două ore. Biden și-a exprimat îngrijorarea cu privire la tensiunile în relațiile dintre Rusia și Ucraina și a îndemnat la o reglementare diplomatică, avertizând cu un răspuns colectiv al Occidentului în cazul unei escaladări. Putin, la rândul său, a atras atenția omologului său la faptul că autoritățile de la Kiev nu-și îndeplinesc angajamentele asumate în cadrul acordurilor de la Minsk, sabotându-le. În afară de aceasta, liderul rus a marcat liniile roșii – extinderea NATO spre Est și desfășurarea pe teritoriul ucrainean și în țările vecine cu Rusia a armelor ofensive.Peste zece zile Moscova a dat publicității proiectele de acorduri cu Statele Unite și acorduri cu statele membre ale NATO, care prevăd, în special, garanții reciproce de securitate în Europa, nedesfășurarea rachetelor cu rază medie și scurtă de acțiune în apropierea frontierelor, renunțarea la extinderea alianței Nord-Atlantice, inclusiv din contul fostelor republici ale URSS. În cazul lipsei oricărei reacții la aceste propuneri, potrivit MAE, ar putea provoca o nouă rundă de confruntări.Negocierile cu SUA în legătură cu garanțiile de securitate vor avea loc 10 ianuarie, consultațiile cu NATO – pe 12 ianuarie, iar pe 13 ianuarie este planificată o întrevedere a reprezentanților Moscovei și OSCE.

About Post Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *